200 de secunde de reculegere. Hanul lui Manuc, București

Ieri am participat, alături de TNL România și CLM, la o acțiune de comemorare a anexării părţii răsăritene a Ţării Moldovei, eveniment care a avut loc în urmă cu exact două secole, la 16 mai 1812.

Tinerii liberali s-au adunat la Hanul lui Manuc, locul în care reprezentanţii Imperiului Țarist rus şi cei ai Imperiului Otoman au convenit în mod abuziv trecerea jumătăţii estice a Moldovei, redenumită în 1813 Basarabia pentru a o diferenţia de ţara de origine, în componenţa Rusiei.

Tinerii români originari de pe ambele maluri ale Prutului au ținut 200 de secunde de reculegere, au purtat banderole negre și tricolore în semn de doliu și au aprins lumânări în memoria tuturor românilor moldoveni care au avut de suferit de pe urma anexării ilegale.

Este de menţionat că în 1812 Imperiul Otoman şi-a depăşit drepturile pe care i le dădea statutul de suzeranitate al Moldovei. Conform acestuia, otomanii se obligau să apere întregul teritoriu al ţării şi nu aveau dreptul să înstrăineze părţi din ţară, aşa cum s-a întâmplat. Raptul din 1812 marchează începutul distanţării românilor dintre Prut şi Nistru de cealaltă parte a naţiunii lor şi a degradării conştiinţei naţionale a acestora, fapte care au condus la o criză identitară care se manifestă şi astăzi, având consecinţe negative asupra viitorului Moldovei răsăritene.

Intenţia organizatorilor a fost de a sensibiliza cetățenii asupra consecințelor anexării şi promovarea adevărului istoric.

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>