Category Politice

Un nou referendum, de data asta justificat si impotriva mixtului

Republica Moldova este un stat eșuat, ceea ce face ca soluțiile extreme, precum sunt referendum-urile să fie deosebit de frecvente. Deși nu neapărat eficiente, precum arată experiențele din scurta istorie a RM. Mai ales referendumul îndreptat împotriva primarului Dorin Chirtoacă, cel care s-a întors ca un bumerang în fruntea hienelor lui Ceban de sub Dodon. Dar asta e, uneori democrația doare.

Sincer să fiu, am fost plăcut surprins de comportamentul chișinăuienilor, care au avut, probabil 2 motive serioase de a nu participa la spectacolul dodonic. Primul este nepăsarea cruntă față de treburile publice în general. Iar al doilea ține de scârba din ce în ce mai pronunțată pe care o au față de clanul socialiștilor...

Read More

Maia si Unirea, sau Unirea ca proces, nu ca salvare

E firesc să fim tentați să simplificăm lucrurile, să vrem soluții imediate, după tiparul ”aici și acum”, promovat de niște oameni ale căror viziuni n-au adus nimic bun. Frustrarea noastră, a unioniștilor, e mare și s-a acumulat în timp, timp de generații. Aceasta s-a transmis ”din tată-n fiu”, în condițiile în care spațiul public nu era nici pe departe deschis, așa cum este acum. Prin urmare, zestrea aceasta simbolică a ajuns să atârne uneori ca o ghiulea de picioarele noastre, iar alteori de gândirea noastră, împiedicându-ne în drumul nostru spre Unire. Lăsând metaforele la o parte, cred că a venit demult timpul să învățăm ceva din deriva tristului pseudostat R.Moldova și a celuilalt segment, mai mare, a națiunii române, statul român de azi...

Read More

PD tinteste electoratul de dreapta

Planul Partidului Democrat de a fi perceput drept singura forță prooccidentală, proeuropeană se manifestă inclusiv prin zvâcniri generic numite ”de dreapta” și chiar asimilate unionismului. Recent, fruntașii partidului, respectiv premierul Filip și fostul președinte interimar Sârbu, au împrumutat discursul partidei de dreapta. Adică a celor pe care i-am votat și eu până acum, bineînțeles mai degrabă împotriva prorușilor Voronin sau Dodon. Iar consultanții PD-ului știu bine ce m-a făcut pe mine și pe alții ca mine să votez cu ”ai noștri”, prin urmare au scris noile mesaje de repetat pe fițuicile politrucilor pe care-i deservesc.

De data aceasta, tema a fost limba română, pe care premierul Filip s-a pomenit că ”îi omagiază pe cei care au luptat să me...

Read More

Prietenii (ne)presedintelui Dodon nu sunt si ai R.Moldova

2016 este anul în care ne-am făcut de râs, din nou, după ce majoritatea concetățenilor noștri l-a făcut pe Dodon (ne)președinte. Cu ilegalități, cu încălcării ale normelor bunului simț sau ale eticii, trista pată rozalie de pe fața R.Moldova a ajuns în fruntea statului. Tot în 2016, cei mai importanți donatori externi ai republicii care l-a instalat pe Dodon la președinție, au fost Uniunea Europeană, Banca Mondială, Organizația Națiunilor Unite, România și Statele Unite ale Americii. Totuși, la aproape 1 an de (ne)președinție, Dodon declară că cei mai importanți prieteni ai noștri sunt Rusia și Turcia. Pe ce se bazează, care-i sunt calculele, ce viziune are și ce strategie aplică acest mancurt, nu-i poate fi pe deplin clar unui om întreg la minte...

Read More

Propaganda rusa de la presedintia moldoveneasca

Cu toții am obosit de propagandă. Unii dintre noi suntem conștienți de asta și încercăm să o evităm, iar ceilalți, deși obosiți, nu reușesc să o reclame. Cei din urmă sunt și votanții (ne)președintelui Dodon, care au probleme mari cu percepția lumii în care trăiesc. Spun asta urmărind ieșirile halucinante și multe ale dodonului. Zicala ”degeaba e fudul dacă nu e și prost” a fost inventată pentru acest specimen aflat temporar la președinția pseudostatului moldovenesc, din care dispar miliarde, iar făptașii se lăfăie de ani de zile în lux și în lingușelile subalternilor.

(Ne)președintele nu pierde nici o ocazie de a trânti prostii mari cât el...

Read More

Rogozin si porcii. Sau cine, ce si cui ii va rupe

Acum că am întors miliardul în bugetul de stat, am pedepsit vinovații și am luat toate măsurile de precauție pentru a evita asemenea calamități în viitor, putem să ne ocupăm și de chestiuni de geopolitică, sau, cum ar spune unii, de ”marea” politică. Guvernarea noastră, prin ministrul afacerilor externe Galbur și prin speaker-ul Candu (care chiar funcționează ca purtător de cuvânt al guvernării, nu doar de ”spicher” în Parlament), l-au declarat pe Rogozin persona non-grata. Într-un acces de demnitate națională, întărit de alt acces de demnitate personală a coordonatorului Plahotniuc, puterea a zis că până aici i-a fost rusului...

Read More

#Plahadon, un antimoldovean notoriu. Pe 30 iulie, la Chisinau se protesteaza

După mai multe introduceri dramatice din partea europenilor, dar și mai multe victimizări patetice din partea guvernanților noștri, coaliția de centru-dreapta din Parlamentul European a venit cu o reacție dură în privința introducerii votului mixt. Picătura care a umplut paharul a fost faptul că puterea a ignorat cu desăvârșire opoziția, societatea civilă, diaspora organizată, o parte considerabilă a cetățenilor și, nu în ultimul rând, Comisia de la Veneția.

În declarație, Partidul Popular European și Alianța Liberalilor și Democraților Europeni, care formează de ceva vreme o coaliție la nivel european, au folosit următoarele formulări deosebit de ferme și rare pentru limbajul obișnuit al oficialilor de asemenea nivel:  ”În loc să crească nivelul de trai în țar...

Read More

Basescu a descalecat in stanga Prutului. Ei si ce?

Românii din stânga Prutului sunt obişnuiţi cu vizitele providenţiale ale unor personaje care au ajuns în planul secund al sectoarelor care le-au adus faima, de la muzică la politică şi înapoi. I-am avut pe Boney M, pe Toto Cutugno, iar de ceva vreme şi pe Traian Băsescu, care a devenit ieri preşedinte de onoare al Partidului Unităţii Naţionale. Evenimentul este cu siguranţă unul important. Până la urmă, nu în fiecare zi un fost preşedinte de ţară europeană devine liderul simbolic al unui partid dintr-un pseudostat cu regim autoritar, locuit, ce-i drept, de o proporţie comparabilă de etnici români precum este în prezent România...

Read More

Cu ce ne alegem cand Dodon si Plahotniuc ies la film impreuna

Conform grupării care deține de pe vremea agrarienilor puterea în stat, proiectul de lege care prevede introducerea votului mixt a fost votat atât de guvernare, cât și de opoziție. Conform acestei versiuni strâmbe a adevărului, puterea este reprezentată de PDM, iar opoziția de PSRM și PPEM, ceea ce, la o primă și superficială vedere, pare valid. Până la urmă, clivajul proeuropean/prorus există (PD vs PSRM), săgeți demagogice dintre Dodon și Candu există (sau au existat), o retorică publică războinică susținută de sateliți ai celor 2 partide există. Așa că, cel puțin în ochii celor care încă mai contează pentru putere, adică a partenerilor occidentali care-i finanțează, lucrurile ar trebui să fie în favoarea puterii.

Doar că aceștia nu-s atât de...

Read More

Poporul vrea razboi

Primul cuvânt care-ți vine în minte atunci când privești reprezentarea grafică a rezultatelor celui mai recent sondaj de opinie din RM este polarizare. Sau război. Unul socio-politic, deocamdată. Dacă precedentele sondaje indicau asupra unei împărțiri echilibrate a preferințelor poporului prutonistrean, astăzi acesta din urmă ar împinge în Parlament doar 2 partide: PSRM (33.6%) și PAS (24,8%). Celelalte, adică PPDA, PD, PPEM, PL, PN, PLDM, PCRM P-Șor, al lua sub pragul de 6%. Desigur, șansele ca doar două partide să devină parlamentare în 2018 sunt foarte mici. Probabil că unele dintre acestea vor intra cumva în legislativ, fie și la limita pragului. Probabil că nu putem nici să ne bazăm în totalitate pe fidelitatea acestor rezultate...

Read More

Cele 3 opozitii

Titlul este ironic, bineînțeles. Așa cum e întregul pseudo-stat-ocupat-de-ruși Republica Moldova. Dar ce avem, aceea comentăm, vorba înțelepților.

Astăzi, 8 foști membri ai PLDM au declarat că vor adera la echipa mică și unită formată din cei 2 PPEM-iști din Parlament, Leancă și Carpov. Printre aceștia 8 se numără și oameni a căror contribuție la dezvoltarea democrației moldovenești merită să fie apreciată. Nu dau nume, pentru că nu despre nume e vorba de data asta. Este de reținut, însă, faptul că aceste 10 persoane (2+8) sunt, aparent, oameni cu experiență într-ale politicii și treburilor de stat, în general. Unii dintre ei, așa cum este cazul lui Bodarev, dar nu numai, au și experiență de management în mediul privat...

Read More

Romania si Republica Moldova, o noua abordare

Articol scris pentru revista Contrafort, nr. 11-12, noiembrie-decembrie 2016

N.B.! Articolul a fost scris în noiembrie, înainte de ședința din 29 a Consiliului Suprem pentru Apărarea Țării, prezidată de președintele Klaus Iohannis. Poziția acestuia din urmă a rămas neschimbată, iar ideile mele exprimate mai jos, au rămas valabile.

Având în vedere că, de câțiva ani buni batem pasul tot pe loc și călcăm pe aceleași greble unii în relație cu ceilalți, începând cu luna septembrie, președintele Klaus Iohannis a emis câteva semnale importante privind o schimbare în abordarea României față de Republica Moldova. Din păcate, de cealaltă parte a Prutului, noul președinte ales are cu totul alte priorități decât schimbările în bine...

Read More

Coruptii ne-au furat si presedintia. Ce avem de facut acum

UPDATE

Maia Sandu ne cere sprijinul. Haideți să o ajutăm să ne ajute!
1. Toți cei care consideră că autoritățile ne-au furat alegerile, semnați petiția online din acest link https://docs.google.com/…/1FAIpQLSel9adXuR-M21xFr…/viewform….
2. Pentru concetățenii noștri din diasporă, care nu au reușit să voteze din cauza epuizării buletinelor de vot: vă îndemnăm să descărcați modelul de contestație de aici https://goo.gl/NPvaYo , să îl completați, să-l semnați și să trimiteți versiunea scanată/fotografiată la adresa alegerifraudate2016@gmail.com
3. Toți cei care dețin probe cu privire la alte încălcări, vă rugăm să ne scrieți la aceeași adresă de email: alegerifraudate2016@gmail.com
#maiavemosansa #alegerifraudate #nudodon

Gata, puterea l...

Read More

Duminica #maiavemosansa. Hai la vot!

Tocmai am dat Going unui event creat de prietenul și codublunaționalul meu Vitalie Cojocari, care m-a invitat să ne vedem duminică în jurul orei 12:00 la Ambasada Republicii Moldova din București (Aleea Alexandru 40). Noi vom fi acolo cu mândrie și cu o parte din familie. Ceilalți membri ai familiei noastre extinse vor vota pe la alte secții din Chișinău, Drochia, Bălți, Aneni, Râșcani, Glodeni, Paris, Moscova, Haga, SUA și așa mai departe. Sper să faceți și voi mâine toată ziua coadă la vot, indiferent de țara în care veți vota. Avem mare nevoie să facem asta. Nu e vorba aici doar de entitatea denumită Republica Moldova, ci de niște milioane de oameni care riscă să se îndepărteze și mai mult de civilizație.

Astăzi trebuie să fim cu toții conștienți c...

Read More

Tineri din Romania despre alegeri si viitorul R.Moldova

În prag de alegeri, redactorii de la Intervio.ro i-au intervievat pe 4 dintre miile de tineri români originari din stânga Prutului cu privire la alegeri și la viitorul Republicii Moldova. M-am numărat și eu printre aceștia. 

În mod evident, mesajele și îndemnurile noastre merg mai ales către tinerii din România și din Occident, care înțeleg că #maiavemoșansă duminică pe #13noiembrie. Mergeți la vot sau îndurați rușinea de după.

Read More