Cele 3 opozitii

Titlul este ironic, bineînțeles. Așa cum e întregul pseudo-stat-ocupat-de-ruși Republica Moldova. Dar ce avem, aceea comentăm, vorba înțelepților.

Astăzi, 8 foști membri ai PLDM au declarat că vor adera la echipa mică și unită formată din cei 2 PPEM-iști din Parlament, Leancă și Carpov. Printre aceștia 8 se numără și oameni a căror contribuție la dezvoltarea democrației moldovenești merită să fie apreciată. Nu dau nume, pentru că nu despre nume e vorba de data asta. Este de reținut, însă, faptul că aceste 10 persoane (2+8) sunt, aparent, oameni cu experiență într-ale politicii și treburilor de stat, în general. Unii dintre ei, așa cum este cazul lui Bodarev, dar nu numai, au și experiență de management în mediul privat. Luați individual, așadar, aproape toți au câte un CV impresionant care le-ar putea asigura locuri de muncă reputate și bine plătite în companii multinaționale din RM, sau chiar din vest.

Totuși, aceștia au ales să se angajeze, prin vocea deputatului Ghilețchi, în construcția „pe termen lung” a unei platforme politice proeuropene. Nu au zis că aderă la partidul lui Leancă, nici dacă vor face opoziție majorității tutelate de PD și nici că vor coopera cu opoziția extra-parlamentară, adică PAS, PPDA și (aproape că) PLDM. Această poziție obscură, prin care Leancă și Ghileți au decis să ignore singurele 2 partide de opoziției care ar deveni parlamentare la următoarele alegeri, ridică mari semne de întrebare privind bunele lor intenții. Bune, în sensul că se vor bate în Parlament cu oportuniștii, cleptomanii și corupții de la putere. Mai exact, cu alianța tacită PD-PSRM.

Singura aluzie a vreunui PPEM-ist, care întărește ipoteza că aceștia se vor erija în ”singura și veritabila opoziție proeuropeană” vine din partea proaspăt-intratului în legislativ Bodarev, care a acuzat oamenii rămași în PLDM că ar face ”indirect” jocul antieuropenilor. În acest context, este de anticipat că proaspăt injectata fracțiune a PPEM va face în continuare ”opoziție constructivă” și va vota (mai) toate inițiativele puterii. Inclusiv uninominalul, care îi va asigura caracatiței lui Plahotniuc rămânerea la cârma epavei moldave.

Toate aceste evoluții și oficializări ale relațiilor partizane nu mai surprind pe nimeni. Ceea ce contează este ca opoziția extra-parlamentară să țină cont de acestea, să-și consolideze cooperarea și să-și găsească în sfârșit mesajul câștigător, capabil să atragă (mai ales) indecișii. Asta pentru că, pentru parlamentarele din 2018, se profilează prea multe ”opoziții”: una care luptă cu puterea (PAS, PPDA, PLDM), alta care colaborează cu puterea (PPEM) și cealaltă care colaborează cu toată lumea, atât timp cât toată lumea vrea Unirea cu România (PUN). Circul continuă.

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>