Kosova, sau cum să construieşti un stat în mijlocul Europei (Reportaj)

Partea I a reportajului ”Kosova, sau cum să construiești un stat în mijlocul Europei”

Am acceptat cu bucurie invitația Centrului Român de Politici Europene de la București, de a face parte din delegația României și a R. Moldova în cadrul vizitei de studiu din perioada 24-27 octombrie, desfășurată în Pristina, capitala proaspetei entități statale din inima Europei.

Localnicii îi spun Kosova, cu accent pe al doilea ”o”, ceea ce-i dă o notă specifică, albaneză. De altfel, aceeași localnici afirmă cu mândrie că 95% dintre cetățenii kosovari sunt albanezi. Ce-i drept, nu toată lumea menționează boicotul multor sârbi când vine vorba de participare civică sau referendum. Prin urmare, s-ar putea ca proporția albanezilor să nu fie chiar atât de mare, chiar dacă faptul că sunt majoritari e de necontestat. Tot localnicii, așa cum ne-au fost ei prezentați, se laudă că societatea în care trăiesc și pe care o construiesc (la propriu), este una în care pacea și înțelegerea stau deasupra oricăror tendințe contraproductive de a aduce în discuție istoria, sau mai bine zis, trecutul imediat. Spun asta gândindu-mă că abia dacă a trecut un deceniu de la războiul în urma căruia liderul sârb Miloșevic a fost condamnat pentru crime împotriva umanității, pentru agresiunile împotriva kosovarilor. Și totuși, localnicii ne spun c-ar fi dispuși să lase deoparte istoria și trecutul. Provocatoare intenția, dar cu sorți de izbândă îndoielnici, din punctul meu de vedere.

Revenind asupra evenimentului propriu-zis, trebuie să menționez căinițiativa aparține Fundației Soros pentru o Societate Deschisă, cu sediul în capitala kosovară, cu a cărei susținere se și desfășoară proiectul. În privința scopului acestor activități, e important să ținem cont de faptul că totul are loc într-un anumit context, respectiv în contextul nevoii de cunoaștere a kosovarilor, dar în primul rând a nevoii acestora de a fi cunoscuți. Europa nu e martora și cu atât mai mult nu e artizana, chiar în fiecare zi, a declarării independenței vreunui stat, cu atât mai mult chiar în mijlocul ei. Inclusiv din acest motiv este lesne de înțeles dorința organismelor internaționale, a fundațiilor transnaționale etc., să construiască în mentalul străinilor conștiința faptului că există un stat în toată legea, că se cheamă Kosova, că are niște instituții, o stemă, un teritoriu oarecum determinat, dar în primul rând o populație care și-a ales niște lideri. Iar acești lideri chiar cred în oportunitatea edificării unui stat nou-nouț, care e și al doilea stat albanez, dar și un stat care încă mai are o mare parte din graniță cu un statut neclar.
Componența delegației a fost una mixtă, compusă fiind din jurnaliști din România și R. Moldova, cercetători originari la fel din ambele state și ONG-iști.

Prima întâlnire a delegației a fost cu viceministrul Afacerilor Externe a Kosova, Petrit Selimi, un tânăr diplomat care a contribuit substanțial la crearea primelor impresii ale delegației, poate cele mai importante. Acesta s-a referit la legăturile istorice dintre popoarele român și albanez, atât din perspectivă politică, cât și etnică. ”Reprezint o generație care a crescut cu imaginile căderii lui Ceaușescu, trăind alături de români acele prime clipe de libertate”, a declarat oficialul.

De asemenea, acesta s-a referit la actuala situație a Kosovo, în contextul relațiilor internaționale. Respectiv, acesta a menționat că există câteva tipuri de abordări ale statelor în raport cu ei. De exemplu, state precum sunt Grecia și Slovacia au reprezentanțe în Priștina, emit vize și recunosc pașapoartele kosovare, dar în același timp nu recunosc independența. Argentina, Rusia, China, Serbia sunt state non-UE care

 nu recunosc deschis statalitatea Kosova. Unele au o poziție neutră, evitând să se pronunțe, iar altele recunosc și susțin independența kosovarilor (85 plus 22 state membre UE).

România se regăsește printre cele 5 state europene care nu recunosc independența Kosova, în jurul acestui subiect rotindu-se și discuția devenită la un moment dat foarte aprinsă, dintre participanții la discuție. Iar acest lucru s-a întâmplat din mai multe motive. În primul rând, este absolut inevitabilă referirea la Serbia și la sârbi atunci când se vorbește despre trecutul, independența și perspectivele europene ale Kosova. Oficialul, în acest context, a avut anumite reacții emotive (îndreptățite, cu soguranță, dar neconcordante cu statutul său), provocate de referiri ale participanților la subiecte sensibile precum ar fi relațiile politice dintre cele 2 entități, dintre cele 2 etnii din Kosova, precum și precepția diferită a participanților a unor noțiuni precum ar fi ”valori”, ”dreptate” sau ”justiție”. De fapt, pentru a-și justifica poziția privind statutul kosovarilor, viceministrul a utlizat o metaforă, spunând că independența trebuie înțeleasă ca un dat care nu se negociază,

 așa cum nu negociezi cu hoțul atunci când ți se fură portofelul, ci îi ceri restituirea valorii sale integrale. Poziția aceasta n-a fost împărtășită, însă și de toți participanții, mai mulți membri ai delegației susținând că mai eficient ar fi fost ca albanezii kosovari să fi luptat pentru respectarea drepturilor lor și pentru democratizare în general, în cadrul statuluii sârb, or nici nu poate fi vorba despre o ruptură totală de Serbia, aderarea la UE fiind imposibilă într-un asemenea caz. S-a discutat și despre rațiunea din care România nu susține independența, oficialul opinând că de fapt, situația din regiunea separatistă Transnistria ar fi un motiv întemeiat pentru opunerea României, decât situația maghiarilor din Harghita și Covasna.

Argumentarea acestuia s-a bazat în primul rând pe necesitatea ca UE de a-și asigura frontierele de est. Totuși, din punctul de vedere al lui Selimi, Kosova e un caz sui-generis, care n-ar putea deveni un precedent pentru alți separatiști. În acest sens au fost invocate motivele istorice, dar și de cele privind componența etnică majoritară. De altfel, oficialii kosovari n-au nici un fel de legături cu autoritățile separatiste din alte zone post-sovietice, conform spuselor lui Selimi. Oficialul și-a mai exprimat regretul că ministerul pe care îl reprezintă nu are nici un fel de relații oficiale cu MAE român, cu toate că le-a transmis oficialilor români în nenumărate rânduri mesaje privind intențiile de a avea întâlniri de cunoaștere la București.

Cu referire la situația internă din Kosova și Priștina, în special, viceministrul și-a manifestat optimismul și încrederea privind drumul bun pe care se află kosovarii, având în vedere că societatea este construită la propriu, chiar sub ochii localnicilor și a vizitatorilor, asigurarea populației cu locuințe și condiții decente de viață fiind o realitate tangibilă.

În privința reunirii Kosovo cu Albania, diplomatul a acuzat sursele unor asemenea mesaje de propagandă și diversiune, afirmând că populația nu-și dorește o asemenea evoluție și că direcția univoc asumată de către poporul kosovar și prin urmare de elitele politice, este cea europeană. În legătură cu aceasta, rolul Serbiei este perceput ca unul fundamental, dialogul aflându-se la baza oricărei relații cu partenerii kosovarilor, inclusiv cu sârbii. Cu toate acestea, în opinia viceministrului kosovar, sârbii trebuie să plătească pentru faptele lor, dintre care masacrele pe criterii etnice, deplasările și ingineriile sociale inumane aplicate asupra a circa un milion de albanezi, fiind cele mai greu de ignorat.

Partea a II-a din reportajul ”Kosova, sau cum să construiești un stat în mijlocul Europei”

Președintele Parlamentului kosovar, Jakup Krasniqi, alături de alți deputați din Adunarea kosovară, inclusiv un liberal sârb din cei 13 care au locurile lor prestabilite, au găzduit cea de a doua întâlnire cu delegația română. Șeful Legislativului a vorbit despre legăturile istorice dintre cele 2 națiuni, despre asumarea direcției democratice și europene a kosovarilor, precum și despre oportunitatea întâlnirilor bilaterale dintre cele 2 părți, în formula de la om la om.

Chestiunea conflictului interetnic dintre albanezi și sârbi a fost abordată și de această dată, chiar dacă într-un mod mai ambiguu, președintele spunând că ”Noi nu putem să iertăm… mă scuzați, să uităm, tot ce s-a întâmplat. Dar totuși, haideți să uităm de istorie!”. După aceasta, a urmat o scurtă prezentare a situației din nordul Kosovo, respectiv

din regiunea Mitrovica, Krasniqui acuzând o incapacitate a structurilor internaționale de a gestiona eficient situația. Totuși, acesta și-a exprimat încrederea că, alături de KFOR, EurLex, UNMIK și alți parteneri, dificultățile vor fi depășite. Relațiilor interetnice au un trend ascendent, acestea fiind din ce în ce mai bune, comparativ cu trecutul imediat. Cel puțin, din punctul de vedere al autorităților kosovare, discriminarea, lipsa securității persoanelor, dar și a regiunii per ansamblu, nu pot fi acceptate în contextul actual, când Kosova și-a asumat pe deplin și ireversibil reformarea, stabilizarea și democratizarea zonei. În acest context, transferul de experiență de la statele cu o democrație stabilă, precum este România, este imperativ.

La rândul lor, membrii delegației, și-au exprimat mulțumirea în legătură cu disponibilitatea oficialilor kosovari de a fi găzduit delegația română, precum și convingerea că dincolo de granițe și state, contează bunăstarea și siguranța oamenilor.

Au urmat intervenții ale celorlalți membri ai Adunării kosovare prezenți la întâlnire. Aceștia și-au exprimat optimismul privind integrarea plenară a minorităților etnice în societatea kosovară, recunoscând în același timp că sunt abia la jumătate din drumul pe care îl au în față. De asemenea, aceștia au menționat că de fapt, România, în calitatea sa de stat membru al Uniunii

Europene, nu are nimic de câștigat în mod direct de pe urma recunoașterii independenței Kosova, ci doar în mod indirect, contribuind la sporirea securității și stabilității din regiune. Deputații s-au referit și la anumite proceduri din legislativ, cum ar fi funcționarea veto-ului în cazul unor chestiuni mai delicate, existența pluralismului politic și a conlucrării dintre toate fracțiunile parlamentare, dar și faptul că în general, Legislativul își coordonează pașii cu organismele inter

pune mare preț pe cooperarea dintre autorități și ONG-uri, indiferent de domeniul acestora de activitate. În privința mecanismelor prin care se întâmplă aceasta, președintele s-a referit la audieri publice, întâlniri formale și informale, cooperarea în scrierea de rapoarte privind activitatea autorităților, monitorizarea, analiza și însușirea propunerilor venite din sectorul civic și altele.naționale, de fiecare dată când este cazul. Cu toate acestea, unul dintre obiectivele instituțiilor kosovare, este ca acestea să dobândească abilitatea și capacitatea de a se descurca pe cont propriu și după încheierea misiunii internaționale din zonă.Și subiectul relațiilor dintre autorități și sectorul asociativ s-a situat printre interesele participanților. Prin urmare, unul dintre membrii delegației române, reprezentând o federație a ONG-urilor din România, le-a comunicat oficialilor kosovari că sectorul asociativ a avut și are, atât în România, cât și în R. Moldova, un rol decisiv de jucat în procesul democratizării și europenizării unui stat aflat în tranziție. Drept răspuns, speakerul kosovar și-a exprimat acordul cu cele expuse de membrul delegației române, asigurându-l că Parlamentul

Către finalul întâlnirii, Jakup Klasniqui și-a exprimat speranța că nerecunoașterea independenței Kosova la nivel oficial nu va periclita cooperarea diferitor grupuri specializate kosovare și române, în domeniile relevante.

Tot în prima zi a deplasării, membrii delegației române au avut oportunitatea de a-i cunoaște pe reprezentanții unor ONG-uri kosovare. Ceea ce a părut simptomatic în privința acestei întâlniri, a fost faptul că liderii acestora erau cu toții de etnie sârbă. De fapt, din acest punct au și demarat discuțiile, membrii delegației încercând să capete răspunsuri pentru nedumeririle lor. S-a dovedit că toți cei prezenți își aveau sediul în Priștina, iar în capitală pur și simplu nu existau ONG-uri sârbești. Astfel, a fost relevată o altă realitate, deloc productivă, în opinia mai multor participanți. Respectiv, s-a demonstrat că ONG-urile kosovare se împart în unele majoritare, care sunt conduse de etnici albanezi și de altele, care sunt conduse și ale căror membri sunt strict sârbi. Prin urmare, interesele acestor 2 sub-sectoare paralele, sunt urmărite în baza unor criterii etnice și de opunere reciprocă, de multe ori.

În privința activităților de bază ale ONG-urilor albaneze, printre care de bază au fost menționate cele de promovare a unor politici publice, de consultanță în procesul decizional, de advocacy/lobby, de dezvoltare personală, de promovare a valorilor democratice și a Uniunii Europene etc.

ONG-iștii au indicat asupra unei lipse de experiență a funcționarilor publici în privința gestionării relației cu sectorul asociativ, dar în același timp, și-au exprimat aprecierea privind atitudinea în general deschisă a acestora.

Partea a III-a din reportajul ”Kosova, sau cum să construiești un stat în mijlocul Europei”

Delegația a avut ocazia de a interacționa și cu reprezentanți ai ONG-urilor și mass-mediei minorității sârbe, dar și cu primarul municipiului Gracanica, Bogdan Stoianovici, și el de origine sârbească. De remarcat că întâlnirea a avut loc separat de întâlnirea cu ONG-urile albanezilor, ceea ce a dus la o poziționare antagonistă a sârbilor kosovari față de instituțiile kosovare, majoritar albaneze, dar și față de omologii lor din ONG-urile albaneze. Au fost relevate, în cadrul discuțiilor, o serie de atitudini și fapte care vizează statutul minorităților etnice din Kosova, precum și nivelul de dezvoltare și de democratizare a municipalităților sârbești.

Municipalitatea Gracanica care cuprinde un grup foarte mare de etnici sârbi există în baza acordului Ahtisaari, denumit după oficialul finlandez care l-a și propus și care a fost acceptat de comunitatea internațională. În general, populația sârbă locuiește compact și este izolată de procesul decizional și politic de la Priștina. De altfel, chiar ca și număr al locuitorilor din capitala kosovară, sârbii locuiesc în număr de sub 100, restul fiind albanezi. De asemenea, situația elevilor sârbi nu este chiar satisfăcătoare, elevii neavând acces suficient la educație în limba lor. Cu alte cuvinte, se produce un proces de asimilare, inclusiv din cauza toleranței unor sârbi. Prin urmare, chiar dacă în prezent atât albanezii, cât și sârbii cunosc ambele limbi oficiale, adică albaneza și sârba, există o discriminare a minorității sârbești operată de instituțiile oficiale albaneze. Primarul sârb a mai indicat și asupra faptului că locuitorii sunt ignorați atât de Priștina, cât și de Belgrad, comunitatea lor rămânând în urmă în ceea ce privește dezvoltarea administrativă și economică. De asemenea, primarul Stoianovici a acuzat organismele inetrnaționale de incapacitate și a tolerării atitudinii albanezilor. O altă problemă gravă a comunității sârbe ține de exodul masiv al tinerilor, care trăiesc doar cu gândul de a pleca, resimțind prea multe lipsuri. Astfel, chiar dacă aceștia sunt supuși unor mesaje patriotice și naționaliste, în general contradictorii, acestea acționează în mod negativ asupra motivației lor, determinându-i să plece în căutarea unei vieți mai bune și a unei societăți dinamice în care să se integreze. Este de remarcat că pe fundalul acestor realități, primarul Gracanica a afirmat că ideal ar fi ca locuitorii să ajungă să producă singuri bunurile de care au nevoie, pentru a se dezvolta independent. Iar acest lucru n-ar duce decât la o și mai mare segregare de facto a minorității sârbești de societate, per ansamblu.

Un discurs similar a avut și reprezentantul unei rețele de ONG-uri sârbești, Sașa Ilici, președinte alKNAP. Acesta a acuzat instituțiile de discriminare la adresa sârbilor, agresivitate în raport cu acestea și de tolerare a funcționarilor care refuză să respecte dreptul sârbilor de a comunica în limba lor. De asemenea, el a vorbit despre deficiențe la nivel de respectare a libertății cuvântului, a liberei circulații a persoanelor, a bunurilor, reformele democratice insuficiente etc.

Budimir Nicici, directorul centrului Media a afirmat că sârbii nu comunică între ei destul, chiar dacă există stații radio locale aproape în fiecare localitate, doar că nu sunt bine gestionate și eficiente. Asta se întâmplă inclusiv din lipsă de resurse și din cauza distanțelor mari dintre comunitățile acestora. Pe de altă parte, guvernul sârb susține comunitatea sârbească din Kosova doar prin proiecte și granturi sporadice, fără a investi constant în bunăstarea acestora.

La discuții a fost prezent și unul dintre sârbii reprezentanți ai comunității din nordul Kosova, unde conaționalii săi sunt majoritari. Vuk Mitrovici, care este și membru al Consiliului Fundației Kosovare pentru o Societate Deschisă, a arătat că există mari lacune în ceea ce privește sectorul civic din Kosova, mai ales cel din nord. Respectiv, nu există niște uniuni sindicale, mișcări studențești sau sociale, care să se opună anumitor abuzuri ale guvernării. Patriotismul, după părerea sa, se manifestă în Kosova ca doi crocodili care se hrănesc reciproc, iar instituțiile internaționale nu se comportă întotdeauna adecvat și eficient, venind cu soluții și abordări nepotrivite.

La rândul lor, șeful misiunii EULEX, Xavier But de Marnhoc și Khaldoun Sinno, șeful Biroului de legătură al Comisiei Europene, le-au explicat membrilor delegației de ce pașii care se fac sunt necesari, chiar dacă insuficient de rapizi. Aceștia au remarcat un fapt ironic, respectiv că oamenii trimit mesaje contradictorii, adică pe de o parte, fac grafiti-uri împotriva misiunilor internaționale, iar pe de alta, în discuții directe acceptă necesitatea păstrării acestora. Totuși, indiferent de semnalele primite, misiunile cooperează strâns cu civilii, cu ONG-urile, partidele și instituțiile locale, astfel încât să se reușească identificarea unor soluții acceptabile unor probleme comune.

De asemenea, scopul declarat al misiunilor EuLex și CE este de a accelera procesul de europenizare și pregătirea terenului pentru eventuala aderare a Kosova la UE. De altfel, printre succesele EuLex se numără atingerea unui consens în privința a ce anume ar trebui să facă aceasta, rezultat atins cu greu în urma unor serii de consultări cu localnicii. De asemenea, EuLex combate criminalitatea internă și transfrontalieră, prin anihilarea unor rețele infracționale organizate, judecarea unor demnitari și oameni importanți din Kosova care au încălcat legea, dar și contribuția la procesul de dialog și dezvoltare a democrației în Kosova.

Nordul, din punctul de vedere al diplomaților, este o problemă gravă a socității kosovare, dar și a regiunii, or locuitorii de acolo, în mare parte sârbi, se opun independenței Kosova, dar în același timp constituie un teren minat și care nu se supune nici unei autorități democratice. În acest moment, reprezentanții misiunilor nu văd o soluție clară pentru detensionarea și democratizarea regiunii care face parte din Kosova.

Apartenența indiscutabilă de Kosova a regiunii Mitrovica a fost și ideea cheie din discursul ambasadorilor statelor care au recunoscut independența kosovarilor. Dintre aceștia, ambasadorii francez și italian au avut cele mai determinate intervenții în cadrul unui prânz oficial cu delegația română a mai multor ambasadori, printre care și reprezentantul special al României în regiune.

Partea a IV-a din reportajul ”Kosova, sau cum să construiești un stat în mijlocul Europei”

Ultima parte a vizitei delegației române a fost constituită dintr-o întâlnire cu reprezentanții presei private din Kosova, precum și de o întrevedere cu Înaltul Reprezentant Civil pentru Kosova, responsabil de implementarea planului Ahtisaari.

Astfel, în cadrul întâlnirii cu jurnaliștii, au fost relevate mai multe fapte care au întregit tabloul realității kosovare. S-a vorbit despre libertatea mass-media, care în general nu se confruntă cu presiuni grave, dar care în același timp luptă pentru democratizarea spațiului public și care reușește treptat să schimbe mentalități. De exemplu, dacă înainte oficialii pur și simplu refuzau să discute cu presa, astfel deturnând procesul decizional și transparența instituțiilor, atunci în acest moment, aceștia încearcă să comunice deschis cu presa, având grijă și de prropria lor imagine. ”Cu alte cuvinte, dacă înainte aceștia se concentrau asupra ascunderii unor detalii, acum aceștia depun eforturi pentru a minți mai frumos”, a glumit Jeta Xharra, directorul executiv al Rețelei de reporteri de investigație din Balcani. Tot ea a menționat că încearcă să nu se cramponeze în subiectul nordului Kosova, afirmând că există subiecte mult mai importante pentru societatea kosovară, chiar dacă unul dintre membrii delegației române a argumentat că de fapt, peste jumptate dintre subiectele din presa kosovară se referă la sârbii din nord. În ceea ce privește dicriminarea sârbilor kosovari, jurnaliștii alabanezi au negat orice posibilitate ca acest lucru să se întâmple. Mai mult, ei au exemplificat prin faptul că există o mare parte din emisiuni care se fac în limba sârbă, în special pentru municipalitățile sârbești de pe tot teritoriul kosovar. În plus, autoritățile kosovare acordă 15% din sursele destinate media, surselor media sârbești.

În privința independenței editoriale, Agron Bajrami, redactorul-șef de la trustul de presă Koha Ditore, a afirmat că nu există nici un pericol în acest sens, cu excepția televiziunii publice, a cărei angajați simpatizează mai mult partidul de la guvernare aflat până nu demult în opoziție. Este de remarcat că această televiziune este fondată din resurse internaționale.

De asemenea, a fost indicată amenințarea pe care o comportă dezvoltarea distribuitorilor de servicii TV prin cablu, în adresa distribuitorilor prin eter.

În cadrul întâlnirii cu Peter Feith, International Civilian Representative, participanții au abordat mai multe subiecte, printre care politicile de stimulare a integrării culturale și geografice a sârbilor, situația și rolul bisericii ortodoxe sârbești, consolidarea unei societăți multietnice kosovare, bazate pe rolul cetățeniei, nu al etniilor etc. A fost exprimată speranța că după încheierea misiunii ONU din iulie 2012, Kosova va reuși să se manifeste pe deplin independent, instituțiile acestuia reușind să-și gestioneze de sine-stătător problemele. În acest sens, recunoașterea independenței celorlalte state ar juca un rol vital. Drepturile omului, demarcarea granițelor cu Macedonia, instituirea a 5 municipalități, contribuirea la dezvoltarea socio-economică a regiunii, sunt toate priorități de îndeplinit până la sfârșitul misiunii internaționale în Kosova.

De asemenea, s-a discutat despre dorința și aspirațiile univoce ale kosovarilor de a face parte din marea familie europeană. În ceea ce privește diferențele dintre situațiile din R. Moldova (inclusiv regiunea separatistă transnistreană) și Serbia/Kosova, s-a vorbit despre faptul că cea dintâi n-a fost niciodată sub monitorizarea unei misiuni internaționale, așa cum este cazul kosovarilor. Iar acest lucru ne îndreptățește să credem că pericolele la granița de est ale UE nu sunt chiar atât de mari.

Referitor la o eventuală discriminare a minorității sârbești, s-a spus că nu poate fi vorba de așa ceva, cu mici excepții, or atât legislația, cât și situația de pe teren stimulează mai curând o discriminare pozitivă a acestora, decât una negativă.

O altă concluzie în urma întâlnirii, a fost aceea că Mitrovica este parte integrantă a Kosova și nu poate fi vorba despre renunțarea la aceasta, ci mai curând de continuarea eforturilor de democratizare și securizare a zonei.

Și subiectul poziționării Rusiei a fost abordat, relevându-se faptul că aceasta este un partener neflexibil care nu și-a schimbat deloc poziția pe parcursul acestor câțiva ani.

Reportaj publicat în 4 părţi pentru ARENA

One comment to Kosova, sau cum să construieşti un stat în mijlocul Europei (Reportaj)

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>