chirtoaca tagged posts

Noi nu suntem la fel

În studenție eram deseori întrebat de ce nu se unesc toate asociațiile studenților români originari din stânga Prutului, adică așa-zișii studenți basarabeni. Și de fiecare dată le răspundeam același lucru: pentru că noi nu suntem la fel. Aveam caractere, valori și priorități diferite. Suficient de diferite încât să nu simțim nevoia de a face parte din aceeași structură juridică, să avem aceeași strategie, aceleași activități, sau să fim coordonați de aceleași persoane. Desigur, asta nu ne împiedica să adoptăm poziții comune în raport cu diferite chestiuni de interes comun și chiar public, făcând uz de instrumente de advocacy, chiar dacă nu știam pe atunci că acestea taman așa se cheamă.

Cu alte cuvinte, noi acționam în comun exact atât cât era nevoie și cât ne determina să o facem statutul nostru general acceptat, de bursieri ai statului român, adică unii dintre norocoșii care au reușit să ajungă în dreapta Prutului. De exemplu, niciodată nu ne prezentam cu poziții fundamental diferite în fața unor factori de decizie, nu ne declaram susținerea față de regimul comunist de la Chișinău și de derapajele acestuia și nu ne contestam propria identitate națională românească, pe care o manifestam cu fiecare ocazie. În legătură cu acest ultim aspect, mă miram atunci și mă mir și acum cum niște tineri absolvenți, deja majori și responsabili, se transformau brusc din moldoveni în români moldoveni sau basarabeni. O fi fost vorba doar de declarații, sau poate se simțeau copleșiți de mediul în care se pomeniseră brusc, sau pur și simplu le era totuna, Sau poate că aveau o revelație și realizau că România este și țara lor, un fel de Republica Moldova mai dezvoltată, mai puțin coruptă și mai grijulie față de cei pe care îi găzduiește.

Așadar, având o sumedie de trăsături în comun, noi, studenții, tot nu simțeam nevoia de a funcționa, gândi și acționa la fel. Atunci de ce ne-am aștepta ca locuitorii RM să simtă această nevoie, având în vedere diferențele de etnie, educație, aspirații, experiențe și surse de venit?

Read More

Localele schimba tot

Simt acum cam ceea ce simțeam pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a românilor. Doar că e mai rău. Pentru că dacă la sfârșitul anului trecut vedeam, la propriu, roșu în fața ochilor, dar speram, bazându-mă pe angajamentele celor 3 șefi de partide, care promiseseră că vor forma AIE3, astăzi realizez că ne-am băgat singuri într-o groapă din care cu greu vom mai ieși.

Acum avem în față tabloul impotenței și ignoranței concetățenilor noștri. Aceștia n-au mai putut judeca drept, așa că au judecat strâmb, punându-i în fotoliul de primar pe 2 dubioși care vor face un tandem minunat împotriva a tot ce înseamnă europenitate, democrație, dezvoltare și civilizare...

Read More

Cel mai tare din parcare om al anului 2011

Chiar dacă e la modă, eu tot scriu despre asta.

Opțiunile mele pentru omul anului 2011, așa cum sunt prezentate de VIP Magazin, sunt următoarele:

Politicianul anului – Dorin CHIRTOACĂ. Merită mai mult decât oricare alt politician din întreg spațiul românesc, pentru că munca, onoarea și viziunea sa îl recomandă.

Femeia anului – boicotez din cauza numelor pe care le văd.

Managerul anului – Alexandru MACHEDON. Merită fie și pentru că a sa companie a făcut un salt imens în recenții câțiva ani. Iar asta presupune multă muncă. Să nu uităm nici de pateneriatul cu Primăria în urma căruia ne-am ales cu wireless gratuit prin parcuri.

Artistul anului – Cătălin JOSAN. Merită pentru că a face muzică Pop bună este un mare atu și pentru că e mai inteligent decât ceilalți, care calcă tare des prin străchini.

Businessman-ul anului – Natalia VRABIE. Merită pentru că-și menține banca în formă ani în șir.

Fața TV a anului – Alecu MĂTRĂGUNĂ. Merită pentru că nu e o pițipoancă agramată,

Read More

…Şi totuşi, româneşte.

Revăd tinerii de ieri care, supăraţi, cereau să ni se facă dreptate şi să fie “scoborâtă moldoveneasca” din Constituţie, pentru a-i face loc limbii române. Argumentele lor sunt de râs pentru cei mai mulţi dintre politicienii de azi, pentru care şi strămoşii lor sunt de râs.

Revăd discursurile rostite azi la inaugurarea serbărilor de după depunerea de flori de la bustul lui Mihai Eminescu, precum îi revăd pe aceeaşi scriitori, deputaţi în primul Parlament şi demnitari liberali.

O revăd pe Maria Mocanu care ne-a cântat despre Limba Română şi pe primarul Chirtoacă, cel care a dat tonul de fiecare dată, de la monument, de pe scenă, de la bust, de pe treptele salonului internaţional de carte şi din PMAN.

Îi revăd pe funcţionarii din Primărie care dau m...

Read More

Ori toţi românii sunt moldoveni, ori toţi moldovenii sunt români! Nisporeni.

Fraza din titlu nu-mi aparţine, dar îi aparţine singurului ministru al culturii demn pe care l-a avut RM de când se ştie, văzând că nu-i poate deosebi în mulţime pe cei de peste Prut de localnici. Ion Ungureanu, prezent la evenimentul de ieri din dealul Zgheroaiei de la Nisporeni, ne-a demonstrat că nu e nevoie de actualul ministru al culturii, care a putut lipsi în voie şi, poate, silit de cineva. Maestrul a început mai domol, pentru ca în scurt timp să-i cucerească pe toţi cei prezenţi prin mesajele sale dure şi ironice lansate în adresa netoţilor şi a ipocriţilor identitari de toată speţa. Iar mulţimea adunată a aplaudat cu

Read More

De ce nu i-am asculta pe ei? (Foto)

Subiectul cetăţenilor moldoveni din afara graniţelor republicii este unul atât dureros, cât şi reconfortant. Fenomenul migraţiei în sine, comportă o serie de avantaje şi dezavantaje, de fapt. Iar eu aş înclina să cred că fenomenul este un lucru mai curând pozitiv, dar numai cu condiţia că este reglementat, monitorizat şi transparent. Numai în aceste cazuri el poate aduce beneficii atât statului, cât şi celor care au plecat mai mult de nevoie în afară. Cauzele au fost multiple şi majoritatea sunt cunoscute: sărăcia generalizată, lipsa de oportunităţi de angajare, atitudinea batjocoritoare a comuniştilor (dar şi a agrarienilor, în prima fază, nomenclaturişti şi ăia), lipsa de încredere în instituţiile statului, grija pentru urmaşi şi altele. Toate acestea, dar şi celelalte, sunt strâns legate între ele, dar cert rămâne faptul că la baza situaţiei social-economico-politice a stat dintotdeauna guvernarea, cu bune şi cu rele.

Nu cred c-ar mai avea rost argumentarea rolului vital al emigranţilor moldoveni întru

Read More

(Remember)Doamni ferește dacî ajung aiștia ca Chirtoacî la condușerea țării!

La 31 mai 2008 scriam un articol bazat pe citate din Voronin dintr-o discuţie cu moderatorul de la NIT.*

Am încercat să transcriu unele dintre perlele din discuția-monolog ascultată pe blog-ul lui .

Îmi exprimam atunci speranţa că „textul de mai jos să fie mai ușor de citit, decât de transcris”. Astăzi, îmi exprim speranţe în acelaşi sens:

–          Noi în afarî di texti, comunicăm (cu UE).

–          Pintru a ave o pozițîi radicalî, ii (UE) trebu sî sî coordonezî cu tăti 27 di țări.

–          Noi am dischis,eu am dischis pintru mini șî alti măsuri șî alti problemi.

–          Am formulat 4 pozițîi care trebuie di executat la noi în țarî, obligatoriu șî urgent.

–          La noi sî cautî mereu nod în papurî, șini cu șini șî și o discutat.

–          Trebu sî hotărâm așeli 4 libertăț europeni, șî atunși tăt va fi normal.

Read More

Preludiul s-a încheiat. Diseară, Chirtoacă va avea parte de Dodon

Iar în cazul în care şi de data asta Dodon le trage clapa tuturor, îmi propun ca de azi înainte să nu mă mai uit la Mihaela Gherasim.

Ar fi chiar o mare realizare a Publica Tv, ca onoratul loc în care să se întâlnească principalii doi candidaţi la fotoliul de primar să fie studiourile Fabricii, asta după ce nici stadionul, nici şoseaua Alba Iulia şi nici staţia de epurare n-au fost „sfinţite” de prezenţa simultană (!) a celor doi.

Duelul devine cu atât mai interesant, cu cât ieri comunistul a lansat un soi de apel la pace,

Read More

De unde se iau baborniţele?

De pe la 10 ani, pe când mergeam cu troleul la şcoală, divizarea dintre bătrânele şi baborniţe a căpătat valoare de normă. Primele aşteptau stinghere ca vreun tânăr să le cedeze locul, îşi ţineau burta acasă şi limba după dinţi. Urcau stinghere şi tot la fel coborau atunci când le venea rândul, fără a face mare zarvă şi fără a-şi face loc printre oameni ca bila de bowling printre popice. Baborniţele, însă, ocheau scaunele libere sau pe care tocmai se aşezase vreun tânăr, din momentul în care se vedeau cocoţate în troleu. Acestea se apropiau de ţinta lor şi-şi puneau în aplicare strategia de circa 3 paşi. Mai întâi simulau incapcaitatea de a se fixa suficient de bine de barele de susţinere, apoi începeau să se bălăngăne,

Read More

Filat ‘cedează’ presiunilor chişinăuienilor şi demarează campania pentru anticipate

În sfârşit, ceea ce trebuia să se termine înainte să se înceapă, s-a întâmplat. Bodiu a fost retras din cursă. Dincolo de beneficiile care îi sunt aduse lui Chirtoacă (nu fără un calcul pragmatic), lucrurile par să se aşeze la locurile lor. Pe parcursul campaniei s-a demonstrat că, de fapt, înaintarea lui Bodiu a fost un experiment personal al premierului, asumat în sfântul spirit de echipă, de către aproape toţi PLDM-iştii (cu excepţia lui Tănase, Godea etc.). Acum, şeful PLDM ‘cedează’ în faţa presiunii chişinăuienilor, consiliat fiind de către bravul său staff, caruia i-a intrat în sarcină să monitorizeze, să tragă concluzii şi să efectueze previziuni asupra deznodământul de la 5 iunie. Nimeni niciodată n-a afirmat că respectivul staff ar fi rău, dimpotrivă, echipa de image-makeri a premierului a fost mereu lăudată şi ridicată în slăvi, uneori în mod exagerat chiar. Aşadar, laudele au fost confirmate.

Este greu să prevedem care va fi reacţia electoratului. Cu siguranţă că mulţi peledemişti au deprins deja

Read More

Zguduirea bulei de săpun

În vara lui 2010, sub privirile fascinate ale machiavelicilor în devenire sau doar ale wannabe ”machiavelici”-ilor, comunistul Tcaciuc a fost prezentat într-o revistă mondenă drept „cardinalul” grupării din care face parte, dar şi al proceselor politice din perioada recentă. Dincolo de forma glamour-atică şi de aerul de intelectual rebel şi visător în care a fost prezentat actorul ceghevarist, mi-a atras atenţia o afirmaţie a acestuia care ştiu că va avea ecouri încă multă vreme şi va depăşi momentul autolichidării PLDM. În acea perioadă, evenimentul care a şocat publicul moldav a fost retragerea lui Nagacevschi din politică şi din partid. Întrebat ce părere are despre acest eveniment,

Read More

Nu-mi furaţi Tricolorul!

În primăvara anului trecut, cu câteva zile înainte de 27 aprilie, a fost pentru prima dată în istorie instituită Ziua Drapelului de Stat, zi naţională, deci marcată la nivelul întregii republici. Prin urmare, tot pentru prima dată, în ziua de 27 aprilie 2010 au avut loc primele manifestaţii dedicate Tricolorului nostru, numit convenţional ”Drapel de Stat”. Fie şi aşa. Oricum, valoarea faptului că în sfârşit vom avea cu toţii ocazia să ne mândrim cu apartenenţa noastră la un spaţiu etnic unic, marcat în mod simbolic de cele 3 culori a rămas aceeaşi. Tot în 2010 a fost adoptată Legea cu privire la Drapelul de Stat, lege care în forma sa iniţială parvenită de la guvern cuprindea doar 6 pagini, după care prin contribuţia vicepreşedintelui Comisiei naţionale de heraldică, a ajuns la circa 15 pagini,

Read More

O primă vedere asupra seminarului cu liberalii din ţările Parteneriatului Estic

Cunoşteam agenda seminarului cu mult înaintea demarării lucrărilor seminarului, astfel încât nu mă aşteptam la lucruri neobişnuite, ci eram doar bucuros că este vorba despre un eveniment interesant, util şi pe alocuri entuziasmant.

Am început prin a lua cina cu participanţii, dat fiind că întârziasem pentru că mă rămăsesem la birou peste program. Dincolo de râsul gălăgios şi tipic uresesist al unor participanţi, atmosfera era plăcută, dar fără a anunţa mare lucru. A doua zi am dezbătut chestiuni ce ţin de Uniunea Europeană şi Parteneriatul Estic, iar a treia zi am mers la Ministerul Tineretului şi la Primărie. Cei doi lideri, Ion Cebanu şi Dorin Chirtoacă, i-au impresionat pe străini prin discursul lor deschis şi moderat...

Read More

Stânga politică moldovenească – lustruitorii de serviciu ai politicii externe ruseşti

Ultima perioadă ne-a oferit evenimente politice din plin, iar subiectul moştenitoarei de drept a URSS-ului care s-a declarat a fi Rusia, a revenit în dezbaterea publică într-o nouă ipostază, cea cunoscută şi acceptată de întreaga lume civilizată, inclusiv de generaţiile post-sovietice.

În acest context, având în vedere că politica dusă de cele 3 partide AIE anti-comuniste (nu pun la socoteală şi PD-ul lui Diacov/Lupu, la fel cum nu l-a pus la socoteală nici C. Tănase atunci când recunoştea că a susţinut partidele anti-comuniste în campanile de anul trecut) are o componentă puternică pro-occidentală, jocul democratic a determinat orientarea celorlalte forţe politice către est, iar estul înseamnă pentru noi Rusia.

RM este un stat cu regim democratic, ceea...

Read More

În onoarea celor care au făcut ca Ţara să-şi ia viitorul înapoi

Acum un an eram la Bucureşti, în anul III de facultate, având doar grija asociaţiilor şi a facultăţii, cel puţin până la ora 13, când împreună cu alţi studenţi din Bucureşti ne-am întâlnit într-un local din Universitate şi am hotărât să organizăm acţiuni publice de solidarizare cu protestatarii, colegii noştri de generaţie, de la Chişinău. Acum sunt aici, acasă, iar revenirea mea atât de timpurie nu ar fi putut avea loc decât datorită acestora din urmă. Acum, din faţa Parlamentului răsună muzica soţilor Aldea-Teodorovici. Acum nu mă aştept să vină poliţia pentru a închide curentul. Acum am încredere în ziua de mâine. Acum toată ţara e în doliu, cu tot cu cele circa 30 de oraşe româneşti de o parte şi de cealaltă a Prutului. Acum…

Vo...

Read More