pas tagged posts

Poporul vrea razboi

Primul cuvânt care-ți vine în minte atunci când privești reprezentarea grafică a rezultatelor celui mai recent sondaj de opinie din RM este polarizare. Sau război. Unul socio-politic, deocamdată. Dacă precedentele sondaje indicau asupra unei împărțiri echilibrate a preferințelor poporului prutonistrean, astăzi acesta din urmă ar împinge în Parlament doar 2 partide: PSRM (33.6%) și PAS (24,8%). Celelalte, adică PPDA, PD, PPEM, PL, PN, PLDM, PCRM P-Șor, al lua sub pragul de 6%. Desigur, șansele ca doar două partide să devină parlamentare în 2018 sunt foarte mici. Probabil că unele dintre acestea vor intra cumva în legislativ, fie și la limita pragului. Probabil că nu putem nici să ne bazăm în totalitate pe fidelitatea acestor rezultate...

Read More

Cele 3 opozitii

Titlul este ironic, bineînțeles. Așa cum e întregul pseudo-stat-ocupat-de-ruși Republica Moldova. Dar ce avem, aceea comentăm, vorba înțelepților.

Astăzi, 8 foști membri ai PLDM au declarat că vor adera la echipa mică și unită formată din cei 2 PPEM-iști din Parlament, Leancă și Carpov. Printre aceștia 8 se numără și oameni a căror contribuție la dezvoltarea democrației moldovenești merită să fie apreciată. Nu dau nume, pentru că nu despre nume e vorba de data asta. Este de reținut, însă, faptul că aceste 10 persoane (2+8) sunt, aparent, oameni cu experiență într-ale politicii și treburilor de stat, în general. Unii dintre ei, așa cum este cazul lui Bodarev, dar nu numai, au și experiență de management în mediul privat...

Read More

Proeuropenii din opozitie trebuie sa inchida cutia Pandorei

Viorel Cibotaru a deschis ieri, de la Bruxelles, cutia Pandorei. Acesta a anunțat foarte senin că susținătorii PLDM ar vota-o mai degrabă pe Sandu. Sau, cel puțin, asta ar fi poziția sa, pe care o va susține, în calitate de președinte, în consiliul partidului. Acesta i-a făcut un laudatio Maiei Sandu (argumentat, ce-i drept), în contextul unor întrevederi ale  conducerilor PLDM și PAS cu liderii Partidului Popular European, din care, momentan, doar liberal-democrații fac parte.
Asemenea poziționări publice sunt exact genul de lucruri ale căror martori nu ne-am fi dorit să fim în prag de alegeri. Ceea ce nu înseamnă că nu e normal ca susținătorii PLDM să aibă și ei preferințe...
Read More

Prima pozitie comuna a opozitiei unite. Se intrevede luminita

Așadar, opoziția s-a unit. Cel puțin pentru o perioadă care sperăm cu toții că va transcende prezidențialele și, poate, parlamentarele. Fie acestea din urmă la termen sau anticipate. Cele 3 partide reunite în jurul scopului suprem și ”antioligarhic” își propun să atragă în jurul lor și alte formațiuni politice mai mici, care să contribuie la obținerea victoriei la prezidențiale.

Mesajele prin care își propun să obțină această victorie, adresate atât potențialilor parteneri, cât și populației și partenerilor externi, sunt cele consacrate deja, mai ales de când cu renumitul ”jaf al secolului” (sau, mai degrabă al celor 25 de ani de ”independență”, pentru că în URSS resursele nu se furau, ci se duceau direct și deschis la Moscova). E vorba despre necesitatea de a democratiza societatea, de a genera reforme europeniste ireversibile, de a liberaliza piața internă și spațiul public, de a elibera justiția, de a stopa crimele economice și de a facilita pedepsirea legalo-morală a infractorilor.

Read More

Parlamentul de maine se construieste azi

Am participat ieri la evenimentul de lansare a raportului anual al think-tank-ului bucureștean Expert Forum. În mod evident, așa cum bine îi stă unui think-tank, lansarea a fost de fapt o dezbatere. Și una foarte consistentă, de altfel, cu subiecte și idei foarte bine delimitate și bine argumentate. Cu cele mai multe dintre acestea rezonez și mă bucur că avem conturat un alt pol de analiză a chestiunii relației româno-române, pe lânga cel tradițional deja al Fundației Universitare a Mării Negre, alături de Acțiunea 2012 & friends. Cu cât mai multe poluri, forumuri și grupuri cu atât mai bine. În fond, relațiile sunt complexe. La fel și Unirea, tot complexă este. Prin urmare, o singură perspectivă n-ar putea nicidecum duce la dezideratul nostru comun. Puteți vedea aici înregistrarea integrală a evenimentului, inclusiv intervenția mea de pe la sfârșit.

De fapt, anume ideile exprimate în această scurtă intervenție le voi dezvolta în continuare. Ascultându-i pe vorbitori, inclusiv pe Maia Sandu, care a fost key note speaker, am avut o senzație de deja-vu. Păstrând limitele și admițând evoluția calitativă a personajelor pozitive, mi-am amintit de anii 2006-2009, când auzeam același discurs, cu alte accente și alte personaje negative, din partea Partidului Liberal, Alianței Moldova Noastră și a Partidului Liberal Democrat. Până și Partidul Democrat avea o retorică ce nu provoca doar greață, așa cum se întâmplă acum.

Read More

Partile bune ale catastrofei

Oricât de cinic ar suna, o catastrofă poate avea și părți bune. În primul rând, ceea ce se întâmplă în Republica Moldova de ani buni este o catastrofă. Iar astăzi, iată, a culminat cu desemnarea unuia dintre membrii bandei lui Plahotniuc pentru funcția de premier. Sau, am putea spune că Pavel Filip este aproape premier, având în vedere angajamentul celor 55 de deputați care au semnat declarația adresată președintelui Nicolae Timofti.

Ne așteaptă, prin urmare, o perioadă de stagnare și degradare similare celor de până acum, având în vedere că sistemul a reușit să se replieze, iar caracatița doar și-a schimbat interfața. Vestea de astăzi, nu este, prin urmare, nici bună, nici rea. Este o veste moldovenească, ce anunță o perpetuare provocatoare de silă...

Read More