pldm tagged posts

PD tinteste electoratul de dreapta

Planul Partidului Democrat de a fi perceput drept singura forță prooccidentală, proeuropeană se manifestă inclusiv prin zvâcniri generic numite ”de dreapta” și chiar asimilate unionismului. Recent, fruntașii partidului, respectiv premierul Filip și fostul președinte interimar Sârbu, au împrumutat discursul partidei de dreapta. Adică a celor pe care i-am votat și eu până acum, bineînțeles mai degrabă împotriva prorușilor Voronin sau Dodon. Iar consultanții PD-ului știu bine ce m-a făcut pe mine și pe alții ca mine să votez cu ”ai noștri”, prin urmare au scris noile mesaje de repetat pe fițuicile politrucilor pe care-i deservesc.

De data aceasta, tema a fost limba română, pe care premierul Filip s-a pomenit că ”îi omagiază pe cei care au luptat să me...

Read More

#Plahadon, un antimoldovean notoriu. Pe 30 iulie, la Chisinau se protesteaza

După mai multe introduceri dramatice din partea europenilor, dar și mai multe victimizări patetice din partea guvernanților noștri, coaliția de centru-dreapta din Parlamentul European a venit cu o reacție dură în privința introducerii votului mixt. Picătura care a umplut paharul a fost faptul că puterea a ignorat cu desăvârșire opoziția, societatea civilă, diaspora organizată, o parte considerabilă a cetățenilor și, nu în ultimul rând, Comisia de la Veneția.

În declarație, Partidul Popular European și Alianța Liberalilor și Democraților Europeni, care formează de ceva vreme o coaliție la nivel european, au folosit următoarele formulări deosebit de ferme și rare pentru limbajul obișnuit al oficialilor de asemenea nivel:  ”În loc să crească nivelul de trai în țar...

Read More

Cele 3 opozitii

Titlul este ironic, bineînțeles. Așa cum e întregul pseudo-stat-ocupat-de-ruși Republica Moldova. Dar ce avem, aceea comentăm, vorba înțelepților.

Astăzi, 8 foști membri ai PLDM au declarat că vor adera la echipa mică și unită formată din cei 2 PPEM-iști din Parlament, Leancă și Carpov. Printre aceștia 8 se numără și oameni a căror contribuție la dezvoltarea democrației moldovenești merită să fie apreciată. Nu dau nume, pentru că nu despre nume e vorba de data asta. Este de reținut, însă, faptul că aceste 10 persoane (2+8) sunt, aparent, oameni cu experiență într-ale politicii și treburilor de stat, în general. Unii dintre ei, așa cum este cazul lui Bodarev, dar nu numai, au și experiență de management în mediul privat...

Read More

Proeuropenii din opozitie trebuie sa inchida cutia Pandorei

Viorel Cibotaru a deschis ieri, de la Bruxelles, cutia Pandorei. Acesta a anunțat foarte senin că susținătorii PLDM ar vota-o mai degrabă pe Sandu. Sau, cel puțin, asta ar fi poziția sa, pe care o va susține, în calitate de președinte, în consiliul partidului. Acesta i-a făcut un laudatio Maiei Sandu (argumentat, ce-i drept), în contextul unor întrevederi ale  conducerilor PLDM și PAS cu liderii Partidului Popular European, din care, momentan, doar liberal-democrații fac parte.
Asemenea poziționări publice sunt exact genul de lucruri ale căror martori nu ne-am fi dorit să fim în prag de alegeri. Ceea ce nu înseamnă că nu e normal ca susținătorii PLDM să aibă și ei preferințe...
Read More

Prima pozitie comuna a opozitiei unite. Se intrevede luminita

Așadar, opoziția s-a unit. Cel puțin pentru o perioadă care sperăm cu toții că va transcende prezidențialele și, poate, parlamentarele. Fie acestea din urmă la termen sau anticipate. Cele 3 partide reunite în jurul scopului suprem și ”antioligarhic” își propun să atragă în jurul lor și alte formațiuni politice mai mici, care să contribuie la obținerea victoriei la prezidențiale.

Mesajele prin care își propun să obțină această victorie, adresate atât potențialilor parteneri, cât și populației și partenerilor externi, sunt cele consacrate deja, mai ales de când cu renumitul ”jaf al secolului” (sau, mai degrabă al celor 25 de ani de ”independență”, pentru că în URSS resursele nu se furau, ci se duceau direct și deschis la Moscova). E vorba despre necesitatea de a democratiza societatea, de a genera reforme europeniste ireversibile, de a liberaliza piața internă și spațiul public, de a elibera justiția, de a stopa crimele economice și de a facilita pedepsirea legalo-morală a infractorilor.

Read More

Protestul anticoruptie de la Parlament. Riscuri si actori

Protestul din seara aceasta de la Parlament este, fără îndoială, unul legitim, legal și necesar. Evident, nu aș avea cum să rezonez cu toți protestatarii, unii dintre ei având convingeri și viziuni împotriva cărora m-am tot împotrivit de-a lungul timpului. Iar cei mai mulți dintre aceștia au ajuns acolo din cauza lui Dodon și Usatîi, cărora le doresc din inimă să ajungă să conducă doar niște colegi pușcăriași. Eventual prin Siberia, dacă tot le place atât de mult Putinlanda.

Dar nu de simpatii și rezonanțe ar trebui să ne pese nouă acum, ci de singurul scop comun care îi leagă pe protestatarii de bună credință și pe noi, cei care îi sprijinim pe toate căile accesibile nouă. Iar acest scop este stoparea regimului mafiotic instaurat cam de pe vremea agrarienilor și care a continuat pe vremea comuniștilor, atingând cote înfiorătoare pe vremea găștii de fripturiști ”proeuropeni”. Așadar, atât timp cât concetățeni de ai noștri participă la protestul platformei DA, anunțat împotriva guvernului plahotniucist, manifestându-și dorințe identice cu ale primilor, este absolut normal să-i lași în pace să se manifeste. Că printre acești concetățeni supărați se află și roboțeii Moscovei este altă discuție. Dar sunt și ei cetățeni și au și ei dreptul să protesteze unde vor, chiar dacă aleg mai mereu să paraziteze protestele altora. Singurul lucru care a putut fi făcut împotriva lor a fost făcut până acum, respectiv huiduirea și interzicerea adresărilor publice în numele pieței. Pe cât a fost omenește posibil, bineînțeles. 

Read More

Partile bune ale catastrofei

Oricât de cinic ar suna, o catastrofă poate avea și părți bune. În primul rând, ceea ce se întâmplă în Republica Moldova de ani buni este o catastrofă. Iar astăzi, iată, a culminat cu desemnarea unuia dintre membrii bandei lui Plahotniuc pentru funcția de premier. Sau, am putea spune că Pavel Filip este aproape premier, având în vedere angajamentul celor 55 de deputați care au semnat declarația adresată președintelui Nicolae Timofti.

Ne așteaptă, prin urmare, o perioadă de stagnare și degradare similare celor de până acum, având în vedere că sistemul a reușit să se replieze, iar caracatița doar și-a schimbat interfața. Vestea de astăzi, nu este, prin urmare, nici bună, nici rea. Este o veste moldovenească, ce anunță o perpetuare provocatoare de silă...

Read More

Noua dreapta proeuropeana VS vechea stanga oportunista

Pe fundalul intrigilor politicianiste ale social-democraților lui Plahotniuc, dar și a mișcării de veritabil om de stat a președintelui Nicolae Timofti, Maia Sandu a reușit să se poziționeze în dimineața aceasta deasupra tuturor.

Lansarea de către fosta ministră a educației a demersurilor pentru înființarea unui partid politic ar fi putut constitui știrea zilei în oricare dintre zilele lui 2015. Iar din acest punct de vedere, ca efort de ”rotunjire” a unor așteptări masive, decizia de a lansa proiectul în pre-ajunul Crăciunului este una simbolică și care vrea să sugereze înnoire. Înnoirea va fi, probabil, laitmotivul noului proiect, iar calitatea oamenilor din echipa Maiei Sandu ar trebui să fie cel mai mare avantaj. Mai ales în condițiile în care aruncatul cu bani, pe modelul partidelor de acum, uzate și urâte de majoritate, n-are cum să fie însușit de un personaj ca fosta membră a guvernului.

Read More

3+1 rezultate ale BOP-ului care ma surprind

Ieri au fost publicate rezultatele de sezon ale Barometrului Opiniei Publice. Acestea par să fie mai bune decât mă așteptam, în condițiile în care ar trebui să fac mari eforturi pentru a-mi aminti de cineva care ar fi crezut în viitorul luminos al încăpățânatei republici.

Câteva lucruri m-au surprins în mod deosebit, ceea ce mă face și oarecum sceptic privind fidelitatea analizării acestora. În primul rând, mă surprinde ascensiunea fulminantă a ipoteticului partid al Platformei DA, care a ajuns să se bată de la egal la egal cu partidele opoziției proruse ale lui Usatîi și Dodon. Dacă rezultatele ar fi veridice, am putea afirma că lucrurile nu stau chiar atât de prost precum par la prima vedere. Doar că, să nu uităm, tot despre un stat falimentar vorbim. Popularitatea platformei, însă, este foarte firavă și depinde de foarte mulți factori. În continuare, parafrazându-l pe Murphy, cred că dacă vor fi greșeli de făcut, acestea vor fi făcute.

Read More

Un pol proeuropean si antioligarhic

În timp ce la București, clasa politică românească este pe cale de a se reforma, sub presiunea celor mai mari proteste de stradă de la Revoluție încoace, noi încă ne mai tragem de șireturi privind chestiuni scandalos de banale. În România, după prima zi de protest, au picat guvernul și un primar de sector cu cele mai bune șanse la primăria generală. În RM, după jumătate de an de proteste, a picat un partid care susține revendicările protestatarilor. În mod ironic, diferența uriașă de nivel este dată chiar de cuplul Ponta-Plahotniuc. Dacă primul a demisionat la cererea noului său șef pe linie de partid, Dragnea, luând cu el întregul guvern, atunci al doilea a rămas în picioare, trimițând la plimbare, printr-o majoritate parlamentară pro-moscovită, guvernul proeuropean moldovean.

Mai mult. Întregul sistem de pe malul Dâmboviței se clatină acum serios, sub ghionturile Direcției Naționale Anticorupție, iar acum și ale străzii. Căderea guvernului a sporit numărul protestatarilor din întreaga țară, care, obținând o victorie imediată, dar imensă, au ieșit entuziasmați să ceară ceea ce au tot cerut mocnit de la Revoluție încoace: o clasă politică nouă, funcționari competenți, factori decizionali integri, o justiție curată și, nu în ultimul rând, respect. Sistemul moldovenesc, însă, se regenerează mereu ca un balaur, iar majoritatea populației, fie din comoditate, fie din lipsă de viziune, fie dintr-o dură disperare, înghite gogoșile artizanilor sistemului, prin presa prostituată, sau prin rețeaua de institiții și business-uri îmbârligate, de care depind cu toții.

Read More

Ce ne va aduce circul oligarhiei?

Manifestările unei (in)justiții selective

Nu ne va aduce nimic bun, poate doar o alianță centristă pseudo-reformatoare și pseudo-europeană, cu o eventuală denumire populistă de tipul ”pentru Moldova”, sau vreo altă aberație de amăgit naivii. Aceasta ar urma să fie formată din Partidul Democrat, Partidul lui Usatîi și actualul Partid Comunist, care va fuziona, probabil, până atunci, cu PD. Doar o asemenea monstruozitate i-ar putea asigura lui Plahotniuc parazitarea, în continuare, pe seama statului. Această soluție de urgență a început să fie luată în calcul odată cu sporirea nemulțumirii populare și a identificării tuturor problemelor republicii cu persoana lui Plahotniuc. Catalizarea acestor nemulțumiri s-a produs și datorită PCDA, care s-a coagulat de la bun început împotriva acestui adversar comun, reprezentat de oligarh și care, a devenit de mai mulți ani un adevărat simbol al nemerniciei întregii guvernări. Chiar dacă, de 6 ani încoace, PLDM a fost singurul partid care a condus guvernul. Astăzi, înțelegem, însă, că această ambiție de a guverna alături și împreună cu o sursă de cancer, poate duce la contaminarea unor părți din organism, iar uneori chiar la extirparea forțată a acestora.

După câteva săptămâni de la reținerea liderului PLDM, percepția că (in)justiția noastră acționează abuziv a devenit unanimă. Nu mai există actori publici rezonabili sau dezinteresați, care să încerce să demonstreze contrariul. Încălcările de procedură care au precedat reținerea, manipularea continuă a surselor de propagandă mediatică din trustul lui Plahotniuc, poziționările publice cinice ale liderilor PD, precum și ignorarea cronică de către instituțiile de drept a ilegalităților oamenilor afiliați acestora din urmă, indică asupra caracterului selectiv și injust al sistemului. Satisfacerea angoasei generale, dar și a principiului dreptății, ar fi presupus reținerea și confiscarea averilor ilicite ale tuturor celor care au furat din banii publici, inclusiv a unor indivizi din anturajul democraților, socialiștilor și comuniștilor, nu doar ale liberal-democraților. Iar dacă se va păstra actualul establishment, nici nu vom vedea altceva, pentru că, până să ajungă la ceilalți făptași, justiția noastră se va fi liniștit.

Read More

Mirajul unei aliante (pro)europene

După lungi dezbateri, proteste și campanii anti-sistem, purtate de activiști civici, ONG-iști, jurnaliști, oameni de cultură, antreprenori, juriști și alte categorii de elite preponderent liberale, tot ce sperăm să obținem astăzi este o alianță dintre aceleași 3 partide, care au aceiași 3 lideri. Ca niște victime care se agață cu ultimele puteri de piciorul călăului lor, cerându-i clemența, noi ne agățăm de cele 3 (sau 4) partide declarate proeuropene, cerându-le să nu mai fure, să-și schimbe conducerile și să-și pună, în premieră, problema de a se gândi și la altceva decât la propriile orgolii mari de oameni mici.

Mai mult, le cerem să se (re)alieze, să formeze un guvern funcțional susținut de o majoritate parlamentară și să deblocheze sprijinul partenerilor occidentali, pe care tot ei l-au blocat prin corupție, ilegalități și lăcomie. Mă refer în primul rând la liderii PLDM și PD, care, după ce au preluat establishment-ul de la agrarieni și comuniști, mulți dintre ei provenind tocmai din acele grupări, au furat ceea ce a mai rămas după primii. Plus, deja legendarele fonduri europene, pe care, folosindu-le parțial în scopuri partizane, tot furate-au fost. Privind lucrurile din această perspectivă, prima reacție este de revoltă, pentru că liderii celor 2 partide ne consideră pe toți proști. Iar incapacitatea noastră de a genera noi elite care să nu ne dăuneze arată că aceștia nu sunt prea departe de adevăr. Statutul nostru de victime vine dintr-o incapacitate cronică de a genera noi elite, diferite de politicienii-lăcuste, de care am avut parte până acum.

Read More

Ruptura reconfirmata de locale si imperativul urmatorului pas

Comparând rezultatele scrutinului cu rezultatele tuturor sondajelor de nivel național produse înainte de votare, vedem că aceste alegeri locale au reconfirmat un lucru pe care mai toată lumea îl intuia.

Politica locală nu se potrivește cu cea națională. Sau, exprimându-ne mai tehnic, raportarea cetățenilor la filialele locale ale partidelor este total diferită față de raportarea acelorași cetățeni la partidele în sine. În mod evident, cauzele țin de calitatea oamenilor care reprezintă partidele la diferite nivele, de credibilitatea lor, dar mai ales de acțiunile lor. Liderii locali rareori sunt învinuiți de starea jalnică a întregii republici, sau cu atât mai mult de furtul miliardelor din sistemul bancar.

Vina pică, așa cum este și corect, pe autoritățile centrale, mai ales pe Parlament, pe Guvern și pe Banca Națională. Asta înțelege și lumea, la fel cum înțelege că partidele proeuropene actuale nu vor ajunge nicăieri cu actualii lor lideri. Iar dacă vina este a acestor instituții, respectiv a liderilor de partide care le conduc prin interpuși delegați politic, este evident că vina trebuie să cadă în mare parte pe liderii partidelor de la guvernare, pe care îi știe toată lumea.

Read More

Fuga de idei si eroarea indecisilor

De data aceasta am avut parte de cel mai ciudat tur II al vreunei campanii electorale pentru primăria municipiului Chișinău. Chiar dacă nici precedenții reprezentanți ai curentului antieuropean nu s-au remarcat printr-o prezență deosebită de spirit și idei, de data aceasta am fost târâți de către Zinaida Greceanîi într-o campanie exemplar de sterilă și lipsită de sens. A-i priva pe locuitorii Chișinăului, inclusiv pe propriii tăi votanți din turul I, de o confruntare directă și bazată pe idei cu oponentul tău electoral, denotă o flagrantă lipsă de respect și o indiferență insultătoare față de toată lumea, cu excepția propriei tale găști, dar și față de niște principii elementare ale democrației și ale bunului-simț.

Dacă susținătorii tovarășei vor să aibă parte de un asemenea tratament pe parcursul următorilor 4 ani, să o voteze. E treaba și problema lor să sprijine o candidată care consideră că dezbaterile electorale nu sunt decât niște spectacole inutile organizate de presă. Eu nu mă mir, pentru că mi-a fost clar dintotdeauna că pentru mancurții din fan-club-ul lui Stalin și Putin, libertatea de expresie, forța argumentelor, transparența și sinceritatea sunt niște lucruri exotice și bune de ignorat. De ce să ne mirăm și ce să așteptăm de la cineva care, în calitate de premier baricadat în Guvern, amenința tinerii în aprilie 2009 că dacă vor ieși în stradă să-și exprime nemulțumirea față de abuzurile guvernării, vor fi împușcați?

Read More

Localele schimba tot

Simt acum cam ceea ce simțeam pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a românilor. Doar că e mai rău. Pentru că dacă la sfârșitul anului trecut vedeam, la propriu, roșu în fața ochilor, dar speram, bazându-mă pe angajamentele celor 3 șefi de partide, care promiseseră că vor forma AIE3, astăzi realizez că ne-am băgat singuri într-o groapă din care cu greu vom mai ieși.

Acum avem în față tabloul impotenței și ignoranței concetățenilor noștri. Aceștia n-au mai putut judeca drept, așa că au judecat strâmb, punându-i în fotoliul de primar pe 2 dubioși care vor face un tandem minunat împotriva a tot ce înseamnă europenitate, democrație, dezvoltare și civilizare...

Read More