sua tagged posts

Mincinosul zilei sta in fruntea Parlamentului

Președintele Parlamentului moldav a dat lovitura. Andrian Candu a ajuns în beau-monde-ul american, pe paginile virtuale ale publicației The Daily Caller, alături de vechi și noi dive ca Jessica Biel, Paris Hilton, Mariah Carey și Kaley Cuoco. Deși avem motive rezonabile pentru a crede că textul nu-i aparține, probabil că cititorii săi anglofoni pe care (social)democrații încearcă să-i prostească prin materiale scrise de consultanți, vor avea impresia că pedistul chiar crede în ceea ce ”scrie”.

Începând cu titlul, Candu își arogă fraudulos legitimitatea de a se pronunța despre lupta anticorupție din Europa de Est. Asta deși se referă doar la RM și la lupta din imaginația sa cu corupția...

Read More

Scrisoare deschisa catre E.S. Ambasadorul SUA la Chisinau

Excelență,

Am citit interviul pe care l-ați dat televiziunii de stat cu prilejul marcării a 25 de ani de la dobândirea Independenței RM față de URSS și m-am întristat. Să vă explic de ce.

Din fericire pentru mine, fac parte dintr-o generație care nu i-a așteptat pe americani până când i-au prins comuniștii și i-au împușcat. Dar aceste imagini rămân acolo, în memoria noastră și în arhivele recente ale istoriei. Noi suntem mai norocoși decât cei dinaintea noastră, pentru că așteptarea noastră are toate șansele să se materializeze cumva. Cumva altfel, pentru că vremurile s-au schimbat, iar venirea americanilor este pentru noi totuna cu democratizarea, dezvoltarea, europenizarea și, în unele cazuri, cu reunirea RM cu România...

Read More

Revolutia Fratilor Secera & Ciocan

Așadar, Igor ”Seceră” Dodon și Renato ”Ciocan” Usatîi, și-au dat seama că nu sunt suficient de penibili de unii singuri și au decis să se ia de mână. După ce orgoliile lor mari de oameni mici nu i-au lăsat să-și unească devierile, acum s-au văzut nevoiți de tutorii lor financiari, deci morali, să se împreuneze.

Ca niște veritabili pui de Dzerjinski, au pus mâna pe recuzita aferentă și au pornit în șir sovietic, adică buluc, să mărșăluiască pe străzile Chișinăului, blocând circulația și acoperind găurile din trotuarele cu borduri sparte. Flancați de concetățeni de ai noștri, care nu s-au dumirit nici în 2015 că uniunea sovietică nu mai există decât în mințile lor, cei doi au vociferat cu aplomb lozinci pentru creiere înfierbântate și plate...

Read More

Ocupantul rus si mandru

Ia rossiiskii okupantLa una dintre reuniunile APCE, din ianuarie 2011, fostul președinte al României i-a dat o replică memorabilă unui parlamentar rus. Acesta insinuase, în plen, că România ar intenționa să anexeze Republica Moldova, motiv pentru care le acordă (a se citi „le recunoaște”) cetățenia română. Mai exact, replica președintelui a sunat așa, citez: „Rog să notați că România nu are nici un fel de experiență în anexarea altor state”.

Mesajul răspicat, transmis natural și dintr-o bucată, precum ne obișnuise ex-președintele, a stârnit la acea vreme un val de admirație și laude, din partea celor care au cât de cât idee de istorie. Chiar și parlamentarii Consiliului Europei, alții decât cei ruși, l-au aplaudat spontan pe oficialul român. Mulți au zis atunci că, în sfârșit, Putin și-a găsit nașul la nivel de discurs și stil. Nu știu dacă aceștia au avut sau nu dreptate, întrucât fostul președinte n-a prea interacționat în vederea tuturor cu oficialii ruși, decât cu mici excepții. Prin urmare, n-am avut ocazia să ne convingem de pertinența acestei remarci.

Dar nu asta contează acum, ci sentimentul de mândrie și de satisfacere a unor frustrări vechi de ale europenilor, mai ales ale celor odinioară ocupați de ruși, pe care a reușit să-l răscolească replica fostului oficial român.

Read More

(Interviu) Impresii din SUA. Ce au invatat bloggerii moldoveni peste ocean

Moldova.orgCinci bloggeri moldoveni au vizitat orașul Greensboro din statul Carolina de Nord în luna octombrie, prin intermediul programului Open World – Blogging for Democracy. Aceștia au vizitat mai multe redacții din regiune, au întâlnit experți în Social Media, bloggeri și au interacționat cu comunitatea locală. Moldova.ORG a discutat cu patru dintre ei:

Spuneți trei lucruri care v-au impresionat cel mai mult în SUA

lina grauLina Grâu: Noi, grupul bloggerilor, nu am avut contact cu America zgârâie-norilor de sticlă și beton pe care o știam din filme. Am cunoscut o Americă foarte asemănătoare cu ce ar putea fi Republica Moldova dacă ar avea parte de elite competente și necorupte. Greensboro, din Carolina de Nord, e un oraș verde, cu multe zone rezidențiale și cu niște oameni absolut deosebiți, calzi și deschiși. Oameni care știu să muncească mult, dar și să comunice cu plăcere între ei și care au un spirit civic pronunțat – a face voluntariat și a-i ajuta pe alții este o normă în SUA.

tudor cojocariuTudor Cojocariu: Spiritul comunitar al americanilor, modul organizat și rațional în care se desfășoară lucrurile, responsabilitatea civică a americanilor.

irina_frunza1Irina Frunză: Simplitatea, atitudinea binevoitoare și sincera implicare în soarta Moldovei a dnei Elaine Marshall, Secretarul de Stat al Carolinei de Nord. Indiferent de statutul dnei, a luat prînzul împreună cu toată lumea, fiind foarte receptivă la discuții și întrebări pe parcurs.

Read More

Trei lucruri care ne privesc, prost înțelese de către străini

Cu siguranță, numărul lucrurilor prost înțelese despre noi este mult mai mare decât spune titlul. Fiecare ar putea întocmi o listă cu minimum zece lucruri care se referă la imaginea noastră și care sunt prost sau deloc înțelese de către străinii pe care îi cunoaștem. Cu toate acestea, eu mă voi referi doar la trei dintre ele, pe care le consider esențiale și pe care le-am dezbătut cu persoane avizate, cu prestigiu, din unele state vest-europene, iar mai nou, din SUA. Mai mult, eu consider că aceste trei lucruri despre care voi vorbi în continuare, trebuie să devină teme de campanie la parlamentarele din noiembrie, dincolo de înțepături, concerte și minciuni.

Agresiune armată rusească vs. război civil între moldoveni.Aparatul de propagandă al Federației Ruse, în buna tradiție a propagandei sovietice, lansase în 1992 versiunea cinică și arogantă, conform căreia războiul de pe Nistru a fost un război civil, adică purtat între cetățenii aceluiași stat. Rușii încearcă și astăzi să ne convingă de faptul că tații noștri, români moldoveni, au luptat în 1992 împotriva conaționalilor lor care regretau destrămarea URSS. Chiar dacă noi nu-i credem,

Read More

Visul american vs realitatea est-europeană

Mi-ar fi plăcut să pot avea un alt titlu. Dar contrastele m-au facut să prezint situaţia aşa cum mi s-a arătat în cele 10 zile de interacţiune cu societatea americană. Mi-ar fi plăcut ca cele trăite în SUA să nu mă fi impresionat atât de mult pe cât simt şi acum că au făcut-o. Mi-ar fi plăcut să revin dezamăgit, să pot spune că în ţara ta este cel mai bine, necondiţionat.

Am revenit din America mai îngrijorat. Am văzut lucruri minunate, care m-au pus pe gânduri. O absurditate, ar zice unii. O ironie, aş zice eu. Populăm un stat în care oportunităţile pierd mai mereu în faţa viciilor umane. Spun asta cu amărăciune. De multe ori, pe parcursul zilelor petrecute peste ocean, m-am surprins făcând

Read More

Capul plecat sabia Kremlinului îl taie

Dintr-un motiv foarte simplu, nu obișnuiesc să scriu despre geopolitică. Acesta se rezumă la faptul că oricum am întoarce-o, moscoviții sunt băieții răi, iar occidentalii sunt cei buni. Și sunt argumente destule în acest sens, cel puțin din punct de vedere al intereselor moldovenilor. Există, însă, evenimente decisive care schimbă foarte multe lucruri, mai ales în sensul accentuării unor falii dintre actorii principali. În cazul acesta, actorii principali sunt Rusia pe de o parte și SUA/majoritatea statelor UE, pe de altă parte. Iar evenimentul decisiv este, desigur, uciderea în aer, la 10 km de sol, a aproape 300 de civili europeni, americani și malaezieni. Așa, pur și simplu, pentru că, după mințile bolnave ale unora acest gest ar putea transmite niște mesaje, sau pentru că, după mințile la fel de bolnave ale altora,

Read More

Despre două lucruri care ne sunt străine

Alegerile din SUA au suscitat interesul lumii întregi timp de luni bune de discuții, dezbateri și știri de tot felul pe toate sursele media importante din lume.

Unul dintre laitmotivele acestei campanii a fost „egalitatea continuă” a celor doi candidați, relevată de sondajele de opinie publică. Mesajul a fost într-atât de bine promovat, încât multă lume a zis că e vorba de o înscenare a oficialilor americani pentru a atrage atenția presei internaționale și pentru a-i ține în suspans pe muritorii de rând care suntem cu toții. Noi nu avem de unde să fim siguri de asemenea lucruri, dar rămâne cert faptul că acest element „de noutate” ne-a cam ținut cu ochii lipiți de TV-uri.

Dincolo de efectele mediatice speciale ale show-ului electoral prezidențial, există și un adevăr greu de contestat: alegerile din SUA chiar contează pentru toată lumea, pentru că americanii au treabă în toată lumea. Uneori e de bine, alteori e de rău, dar de fiecare dată contează. Iar asta o știu, înainte de toate, americanii, care nu se sfiesc deloc să

Read More

Kosova, sau cum să construieşti un stat în mijlocul Europei (Reportaj)

Partea I a reportajului ”Kosova, sau cum să construiești un stat în mijlocul Europei”

Am acceptat cu bucurie invitația Centrului Român de Politici Europene de la București, de a face parte din delegația României și a R. Moldova în cadrul vizitei de studiu din perioada 24-27 octombrie, desfășurată în Pristina, capitala proaspetei entități statale din inima Europei.

Localnicii îi spun Kosova, cu accent pe al doilea ”o”, ceea ce-i dă o notă specifică, albaneză. De altfel, aceeași localnici afirmă cu mândrie că 95% dintre cetățenii kosovari sunt albanezi. Ce-i drept, nu toată lumea menționează boicotul multor sârbi când vine vorba de participare civică sau referendum. Prin urmare, s-ar putea ca proporția albanezilor să nu fie chiar atât de mare, chiar dacă faptul că sunt majoritari e de necontestat. Tot localnicii, așa cum ne-au fost ei prezentați, se laudă că societatea în care trăiesc și pe care o construiesc (la propriu), este una în care pacea și înțelegerea stau deasupra oricăror tendințe contraproductive de a aduce în discuție istoria, sau mai bine zis, trecutul imediat. Spun asta gândindu-mă că abia dacă a trecut un deceniu de la războiul în urma căruia liderul sârb Miloșevic a fost condamnat pentru crime împotriva umanității, pentru agresiunile împotriva kosovarilor. Și totuși, localnicii ne spun c-ar fi dispuși să lase deoparte istoria și trecutul. Provocatoare intenția, dar

Read More

Pozor! Praga.

Praga este surprinzătoare pentru că are.
Are un centru vechi mai mare decât Chişinăul întreg şi mai aglomerat de frumuseţi decât Parisul. Are atât de multe clădiri frumoase, construite în stil gotic, neo-gotic, renascentist, neo-renascentist, încât dacă ai putea, le-ai fotografia pe toate.

Are pavaj mult şi care se (re)aşează cam peste tot într-o singură noapte. Strada pe care am cutreierat-o cel mai des arăta ca un şantier de construcţii când am ajuns, pentru ca în 4 zile să nu mai fie urme nici de excavatoare, nici de interdicţii, nici de gropi.

Are atât de mulţi oameni diferiţi şi nişte chipuri atât de senine, încât uiţi că eşti într-un oraş din fostul lagăr comunist. E adevărat, oamenii din Praga nu arată chiar ca nişte vest-europeni (cu excepţia droaielor de turişti), dar reprezintă, probabil, compromisul perfect dintre

Read More

Mai mândru. De bine despre un scandal diplomatic

Recunosc, în momentul în care am aflat că diplomaţii noştri au protestat faţă de insinuările anti-statale şi anti-naţionale ale diplomaţilor ruşi, m-a cuprins un sentiment de mândrie, similar celui resimţit când vorbesc despre Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Gheorghe Ghimpu, Ion Ungureanu, Mircea Druc, Nicolae Costin, iar mai nou, despre Dorin Chirtoacă. Toţi aceştia sunt nişte simboluri ale rezistenţei naţionale, fie aceasta în contextul regimului sovietico-rus, a prăbuşirii URSS, a epocii agrariano-nomenclaturiste, a celei neo-comuniste sau a celei euro-conforme din prezent. Ei bine, fără a cunoaşte la acea oră cine anume făcea parte din delegaţia noastră, membrii acesteia mi-au părut demni de a fi puşi în rândul celor sus-numiţi.

Recunosc, de asemenea, că mi-am revenit în câteva secunde, începând să-mi pun întrebările uzuale. Chestia asta a devenit un soi de reflex, ceea ce este şi bine şi rău, dar nu asta contează exact acum.

Lucrurile care contează acum, însă, ţin şi ele de un context. Mă refer aici la atacul cu maşina-capcană asupra regretatului Ion Ţurcan; la „băgarea în seamă”, dar şi în treburile interne ale RM a Rusiei prin contestarea rezultatelor alegerilor noastre; a reacţiei dure, dar corecte a MAEIE nostru; a insultelor bădărăneşti aduse de către PCRM poporului american, în contextul vizitei lui McCain etc. N-aş vrea să fac prea multe asocieri, dar dacă într-adevăr există vreo legătură între toate acestea, ceva şi mai grav ne paşte pe toţi.

Revenind la scandalul de azi, trebuie să avem în vedere câteva aspecte.

Ocazia care a prilejuit recepţia de la ambasadă este una simbolică, respectiv ziua naţională a Rusiei. Cunoscând pofta ruşilor de a se da mari şi tari exact în momente ca astea (vezi paradele lor militare),

Read More

Poziţiile exprimate de actorii implicaţi în conflictul transnistrean. Abordare critică

Introducere

Regiunea separatistă transnistreană a reprezentat încă de la instituirea ei de facto în 1992, o chestiune esenţială atât pentru securitatea statului din care face aceasta parte, cât şi pentru securitatea întregii regiuni.

Pentru denumirea pseudo-entităţii sus-numite am optat pentru termenul RST, în lipsa altor termeni mai apropiaţi de rigorile dreptului internaţional, chiar dacă literatura de specialitate a dat preferinţă unor termeni precum Transnistria, Republica Moldovenească Nistreană (RMN), Republica Separatistă Nistreană, Prednestrovia (conform surselor slave, cu precădere), sau localităţile din stânga Nistrului (chiar dacă include şi teritorii din dreapta râului, precum oraşul Tighina).

Aşa cum este oarecum obişnuit să fie în cazul unor ...

Read More

Rusia și UE demarează negocierile. NATO câștigă teren. Cine avansează?

    Vineri, Rusia și Uniunea Europeană au anunțat demararea, pe 4 iulie, a negocierilor pentru mult-așteptatul parteneriat strategic. În acest context, comisarul european pentru Relații Externe și Politică de Vecinătate Benita Ferrero-Waldner a ținut să remarce diferența dintre cei doi lideri ai Federației Ruse – Putin și Medvedev. Desigur, aceasta s-a referit în primul rând la modul acestora de a purta tratativele. Până în momentul de față, Putin s-am remarcat printr-o politică apropiată de un șantaj economic, în sensul că orice dezacord al europenilor ar fi putut fi sancționat prin închiderea robinetului de gaze. Această imagine de tiran cinic, KGB-istul și-a creat-o în rândurile unei bune părți a țărilor membre UE și nu numai (vezi Ucraina)...

Read More

Una din vocile SUA insistă asupra semnării Tratatului dintre România și RM

Oficialul american David J.Kramer a sugerat României și Republicii Moldova că ar fi indicat ca acestea să ducă la bun sfârșit semnarea Tratatului privind frontiera de stat, astfel încât să fie posibilă și semnarea Tratatului de bază între aceste două state.  Adjunctul asistentului de Stat pentru probleme europene și euroasiatice pare foarte optimist, mai ales după ce a primit asigurări din partea celor două părți că acesta este finisat în proporție de 95 %. Este foarte interesant la ce probleme se referă celelalte 5 %, sau este vorba doar de o chestiune de timp.

În mod evident, semnarea unui asemenea tratat în felul în care o solicită RM ar însemna automat recunoașterea unui fals istoric, adică a ”limbii moldovenești”, precum și a unui act condamnat public, ...

Read More