Trei lucruri care ne privesc, prost înțelese de către străini

Cu siguranță, numărul lucrurilor prost înțelese despre noi este mult mai mare decât spune titlul. Fiecare ar putea întocmi o listă cu minimum zece lucruri care se referă la imaginea noastră și care sunt prost sau deloc înțelese de către străinii pe care îi cunoaștem. Cu toate acestea, eu mă voi referi doar la trei dintre ele, pe care le consider esențiale și pe care le-am dezbătut cu persoane avizate, cu prestigiu, din unele state vest-europene, iar mai nou, din SUA. Mai mult, eu consider că aceste trei lucruri despre care voi vorbi în continuare, trebuie să devină teme de campanie la parlamentarele din noiembrie, dincolo de înțepături, concerte și minciuni.

Agresiune armată rusească vs. război civil între moldoveni.Aparatul de propagandă al Federației Ruse, în buna tradiție a propagandei sovietice, lansase în 1992 versiunea cinică și arogantă, conform căreia războiul de pe Nistru a fost un război civil, adică purtat între cetățenii aceluiași stat. Rușii încearcă și astăzi să ne convingă de faptul că tații noștri, români moldoveni, au luptat în 1992 împotriva conaționalilor lor care regretau destrămarea URSS. Chiar dacă noi nu-i credem, îi cred în schimb unii dintre străinii supuși propagandei rusești. Ei bine, aceștia ar trebui să se gândească la următoarele lucruri. Mai exista vreun conflict pe Nistru dacă nu intervenea generalul Lebed și armata a XIV-a rusă? Mai mureau oameni nevinovați, inclusiv civili, dacă nu intrau pe teritoriul proaspetei independente R. Moldova tancurile și dacă nu zbârnâiau dinspre răsărit gloanțele rusești? Mai rămâneau schilozi combatanții moldoveni convocați ad-hoc, dacă nu interveneau mercenarii cazaci plătiți de ruși? În mod cert, răspunsul pe care orice om cu bun-simț îl poate da, este Nu. Și nu este vorba doar despre trecutul nostru, pentru că aberația „războiului civil” a fost lansată cu doar 22 de ani în urmă. Iar perpetuarea unei asemenea versiuni are urmări până în prezent, armata rusă fiind tot acolo unde a lăsat-o Lebed, adică pe teritoriul suveran și independent al R. Moldova.

Limba română oficială vs. bilingvism româno-rus. Bilingvismul româno-rus (sau „moldo-rus”, conform mancurților) a fost introdus în spațiul public moldovenesc odată cu anexarea estului Moldovei (denumit convențional Basarabia) la Imperiul Țarist încă în 1812. Chiar termenul „anexare” denotă un act forțat, la fel de grav precum a fost ocupația sovietică din 28 iunie 1940. Prin urmare, nu văd niciun motiv să acceptăm un act forțat și criminal împotriva propriei noastre națiuni. Este o chestiune de bun-simț, până la urmă, să vrem ca răul să fie înlăturat, iar greșelile istoriei, reparate. Sigur, caracterul nostru mioritic ne face să căutăm nisipul în care să ne ascundem capetele, prefăcându-ne că nu s-a întâmplat nimic. Dar dacă vrem să fim respectați și băgați în seamă, trebuie să ne respectăm noi înșine. Iar asta ar însemna să creăm un mediu eficient de asimilare a limbii române pentru toate minoritățile noastre etnice, pe lângă asigurarea tuturor drepturilor lor culturale (lucru care s-a întâmplat dintotdeauna). Asta ar face orice stat european, capabil să-și gestioneze populația într-un mod eficient. E mult mai înțelept, mai sigur și chiar mai ușor ca rușii, ucrainenii sau găgăuzii să învețe româna, limbă oficială în UE, să cunoască și rusa și găgăuza și ucraineana, poate și engleza, devenind cetățeni europeni activi. Izolarea și cu atât mai mult autoizolarea, nu duce la nimic bun. Iar oficializarea bilingvismului, promovat de unii purtători de mesaj de pe la noi și din afară, ar fi o măsură discriminatorie, antidemocratică și ineficientă; mai ales în cazul unor regiuni precum sunt Găgăuzia sau nordul republicii.

Coalițiile destabilizează guvernarea vs. pe timpul comuniștilor exista mai multă stabilitate. Această dihotomie nu e total falsă. Dar ea poate produce daune dacă „instabilitatea” este prezentată exclusiv drept o răutate. Instabilitatea aceasta poate fi foarte bună pentru un stat aflat în tranziție, precum este R. Moldova. Instabilitatea poate genera mai multă dezbatere publică, transparență și alte fenomene absolut noi și necesare pentru o societate proaspăt scăpată de dictatura comunistă. Reinstalarea la guvernare a unei găști antieuropene de facto monocolore și mânată de aceeași ură cu iz moscovit față de tot ce înseamnă democrație și libertate, nu poate fi soluția. În 2014, când ni se deschid atâtea oportunități, toate legate de civilizația europeană, ar fi absurd să ne dorim să fim conduși de niște indivizi care ar relua într-o clipită practicile dictatoriale și antinaționale. Stabilitatea, în accepțiunea sugerată mai sus, poate fi bună pentru noi doar în sensul asigurării unei majorități calificate pentru o coaliție de forțe proeuropene, care ar reuși să modernizeze statul. Tocmai din acest motiv, participarea tuturor, inclusiv a dezamăgiților, la scrutinul din 30 noiembrie, este vitală.

Cele trei lucruri prost înțelese, precum și altele zeci având același spirit, se vor perpetua atâta timp cât vom rămâne prea complexați pentru a ne exprima punctele de vedere, prea fricoși pentru a spune adevărul, sau prea lehămetiți pentru a ne lua în serios rolul de cetățeni. Să nu ne mirăm, așadar, că străinii au impresii denaturate despre noi, atâta timp cât noi înșine nu avem grijă să-i punem la curent cu evoluțiile de pe aici.

Vezi articol şi aici: Timpul (ediţia de vineri, 17 octombrie 2014), Unimedia

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>