Categories: PoliticeSocial

Acesta nu este un apel

Acesta este un apel. Dar acesta nu este.

Ceci n’est pas une pipe. Aceasta nu este o pipă, ci doar o reprezentare a unei pipe. Înțelesul acestor alegeri locale nu-i aparține niciunui om-candidat-partid. Înțelesul ne aparține tuturor și fiecăruia în parte. Democrație neînțeleasă, dezvoltare întortocheată, resurse promise, integritate asumată, constrângere disimulată. Acestea nu sunt un candidat, ci doar niște reprezentări ale unui candidat. Versus КПСС reloaded. Adică aproape la fel, doar că mai rău.

Ceci n’est pas un conte. Cele trei povești trebuie să fie privite în ansamblu. Totuși, voturile le vor colecta niște oameni-candidați-partide. De aceea, doi dintre oamenii-candidați care astăzi contează, nu vor mai conta luni dimineața, când vor redeveni oameni. Așa se întâmplă că, uneori, mai aleg și oamenii-candidați, nu doar noi. Iar acești doi oameni-candidați au șansa de a redeveni oameni mai devreme. Ei îl pot lăsa pe al treilea să-l bată pe omul-candidat-roșu în turul II. Pentru că nici unionismul, nici europenismul nu ar avea de ce să ajute hoția și putinismul. Dacă, totuși, vorbim despre unionism și europenism.

Ceva de Gainsbourg. Aux armes, citoyens!

Tudor Cojocariu

LinkedIn Learning Solutions for businesses in Central and Eastern Europe

Recent Posts

Comunitatea profesioniștilor Connect Moldova-Irlanda în vizită la LinkedIn

A fost o mare bucurie să găzduiesc, în sfârșit, comunitatea Connect MI Moldova - Ireland…

3 months ago

Top 18 cursuri ale anului 2025 sunt disponibile din 18 decembrie până pe 4 ianuarie pe LinkedIn Learning

Decembrie aduce sărbători de sfârșit de a și timp petrecut alături de cei dragi. Dar,…

6 months ago

Newsletter-ul LinkedIn Learning pentru luna octombrie. Perspective și sfaturi aplicabile

În această lună octombrie, Career Hub trece de la promisiuni la dovezi. Explorează succesele timpurii…

8 months ago

Am lansat LinkedIn Learning Career Hub — următorul capitol din evoluția LinkedIn Learning

Tocmai am lansat LinkedIn Learning Career Hub — următorul capitol din evoluția LinkedIn Learning, acum…

8 months ago

Top Coach LinkedIn pentru a doua oară

Sunt onorat să fiu recunoscut drept Top Coach de LinkedIn pentru al doilea an consecutiv.…

1 year ago

Am votat-o pe Maia Sandu la prezidențialele din RM. Pe cine să-l votăm la cele din România?

Valorile care au adus PAS la guvernare – onoarea, onestitatea, seriozitatea și integritatea – par…

1 year ago