De data asta, ambasadorul nostru în România are ţară

Ambasadorul, conform uzanţelor, este persoana care îşi reprezintă ţara în raport cu autorităţile statului în care îşi face serviciul. Prin urmare, cei 8 ani de guvernare comunistă nici nu ar fi putut genera discursuri extraordinare sau cel puţin decente, ale diplomaţilor moldoveni.

Se pare că odată cu numirea lui Iurie Reniţă în funcţie, lucrurile au revenit, după cum le place oficialilor noştri să spună, la normal. Normalitatea la care mă refer ţine de respectarea unor rigori diplomatice elementare, de capacitatea de a ţine cont de nişte lucruri bine cunoscute şi argumentate (fie ele de ordin cultural, istoric, politic) şi nu în ultimul rând, de capacitatea de a reacţiona prompt şi adecvat la anumite evenimente care au loc în zona pentru care poartă răspundere oficialul.

În acest sens, noul ambasador a demonstrat, imediat ce a obţinut acreditările necesare demarării activităţii, că deţine calităţile enumerate mai sus. Am fost plăcut surprins de primele sale declaraţii în care dă dovadă de tactul şi fermitatea care fac diferenţa dintre un diplomat bun şi unul prost.

Cele 3 ieşiri publice ale diplomatului pe care le am în vedere se referă la ceremonia în care a înmânat scrisorile sale de acreditare preşedintelui Băsescu, la reacţiile privind articolele calomnioase la adresa cetăţenilor moldoveni şi la cea a oficialilor statului român, precum şi la recentele acuzaţii aduse de unele medii de la Bucureşti în legătură cu ajutorul acordat de România pentru eradicarea daunelor produse de inundaţii.

Ideile pe care le-am desprins din declaraţiile acestuia au fost că suntem două state care aparţin aceleiaşi comunităţi lingvistice, culturale şi istorice, că trebuie să ne ajutăm reciproc indiferent de problemele cu care se confruntă fiecare, că obiectivul principal al RM este integrarea europeană (şi toate cele care decurg din aceasta), iar România este principalul actor care ne poate ajuta cu realizarea acestuia la nivel european.

Nu mă interesează în mod deosebit background-ul diplomatului, atâta vreme cât nu a fost comunist, trădător, mafiot sau recidivist, mai ales dat fiind că el în orice caz va acţiona în concordanţă cu guvernarea de la Chişinău. Ceea ce îmi generează optimism este însă că semnalele sunt îmbucurătoare, în special privite prin prisma activităţii fostei ambasadoare, a cărei nume nici n-aş fi avut de unde să-l ştiu dacă n-aş fi fost observator la alegerile din aprilie.

Sper că situaţia îşi va păstra tendinţa de îmbunătăţire, iar numele lui Iurie Reniţă va ajunge să fie cunoscut de toată lumea, în virtutea faptelor pozitive pe care le va face.