Category Minorități etnice

Acum câteva zile, locuitorii orașului Vulcănești, populat preponderent de etnici găgăuzi, au fost martori, iar alții participanți activi, ai unei manifestații publice rupte dintr-o realitate paralelă, salutată inclusiv de proaspăta bașcan Irina Vlah. Concetățenii noștri au defilat cu o panglică ”a lui Sf. Gheorghe” uriașă, proslăvind epoca sovietismului stalinist. În mod ironic, această panglică a fost interzisă pe vremuri tocmai de către nomenklaturiștii sovietici, fiind considerată, pe bună dreptate, un simbol al imperialismului țarist burghez. Abia în 2005, sub oblăduirea regimului neo-fascist al țarului Putin, panglica bicoloră a fost instituită drept simbol al victoriei sovietice asupra Germaniei naziste. Tot atunci, acest simbol străin a fost cooptat de către structurile semi-obscure ale propagandei rusești din RM, care le bagă sistematic pe gâtul unor concetățeni de ai noștri naivi, manipulabili și dezinformați.

Suntem obișnuiți, de când ne știm, să depindem de alte popoare și state, cam sub toate aspectele. Recent, am mai primit o palmă peste obrazul întors de atâtea ori, prin care stângiștii au făcut primul pas spre formalizarea unui nou act de separatism, accentuându-ne dependența. Chiar dacă ne-am fi așteptat ca tendințele separatiste să se amplifice în nord, respectiv în regiunile cu minorități rusești și ucrainene, situația geopolitică i-a determinat pe cei de la Kremlin să apese butonul roșu pe care scrie Sud, în loc de Nord. Or, prioritatea esticilor este, în aceste momente, pregătirea terenului pentru mărșăluirea către regiunea Odesa, ocuparea căreia ar fi mult mai accesibilă decât ocuparea regiunilor Cernăuți și Vinița, de exemplu.

Flirtul Moscovei cu Taraclia, pe care o iau mai mereu la pachet cu Găgăuzia, are origini mai vechi, bazându-se în mare parte pe anexarea de la 1812 și rusificarea care a urmat. Periodic, însă, solii moscoviți au tot zgândărit sentimentele localnicilor dezinformați și ale conducerii proeuropene de la Chișinău. De exemplu, în 2014, ambasadorul rus Muhametșin a declarat că Găgăuzia și Taraclia merită mai multă atenție, în aceste două regiuni existând ”modele pozitive, demne de urmat”. La ce fel de atenție și modele s-a referit oficialul cred că este evident, afirmația fiind urmată imediat de oda președintelui raionului Taraclia, care a amintit de populația preponderent rusofonă din regiune. Rusofonă, dar nu și rusă, ar trebui să adăugăm noi, ceea ce ar trebui să conteze într-un stat ”cu statalitate”.

Locul desfăşurării: Casa Oamenilor de Ştiinţă

BUCURESTI – 1 octombrie 2013, ora 16:00

Organizator: Fundaţia Universitară a Mării Negre

Fundația Universitară a Mării Negre, ziarul Adevărul și revista Foreign Policy România vă invită la dezbaterea cu tema Percepții și realități în relațiile româno-maghiare. Dezbaterea va avea ca punct de plecare rezultatele unui sondaj de opinie despre această temă realizat de INSCOP Research la comanda

Având în continuare mirosul prafului de pușcă sub nas și lista oficialilor noștri iubiți participanți la vânătoare ilegală sub ochi, mai multe surse media au readus recent în prim-plan o altă problemă cronică a societății noastre. De altfel, așa se întâmplă pe la noi, că problemele cronice se dezbat și se suprapun zilnic în viața rutinară, dar și în spațiul public. Că doar ne place să ne mințim și să le ținem sub preș.

Câțiva oficiali au avut ieri un schimb de replici referitor la obligativitatea cunoașterii limbii române de stat de către funcționarii publici plătiți din banii cetățenilor moldoveni a căror limbă oficială este, culmea, limba română de stat. Gestul impertinent (la fel ca și comportamentul obișnuit al individului autonomist) care a generat discuțiile, i-a aparținut bașcanului găgăuz Formuzal. Acesta a intervenit în discuții într-o limbă străină, adică ”pe rusește”. Primul care l-a atenționat pe membrul Guvernului că reprezintă un stat a cărui limbă oficială e româna, a fost președintele AȘM Duca, un personaj care cu toate păcatele sale, are meritul de a fi declarat data de 28 iunie 1940 drept zi a tristei ocupații sovietice, iar limba pe care o vorbesc toți membrii Guvernului cu excepția lui Formuzal, drept română. La o reacție decentă din partea lui Formuzal nu ne-am putea aștepta, cunoscându-i intențiile proaste