fbpx

Tudor Cojocariu

Senior Account Executive @ LinkedIn | Advising Central & Eastern European businesses on Learning & Development

Politice

Cel mai mare dușman al opoziției este chiar opoziția

De câțiva ani încoace, liderii PAS și PPDA au fost atacați de propagandiștii afiliați puterii plahotniuciste. Uneori pe bună dreptate, dar de cele mai multe ori gratuit, aparatul mediatic și zvonistic al PDM i-a acoperit pe opozanții lor cu cele mai jignitoare acuzații și a inventat cele mai stupide minciuni. Prin urmare, sunt șanse slabe ca mizeriile PSRMiste să reușească să le scadă popularitatea în perspectiva prezidențialelor din toamnă.

Singurul lucru pe care l-ar putea face socialiștii și clanul lui Dodon, în particular, este să-i lase pe liderii opoziției să se ciondănească-n public, generând subiecte de presă pentru trustul socialist. Gâlceava publică și poziționările înfumurate ale opozanților (unii față de ceilalți) sunt muniția cea mai ieftină pentru aparatul socialist, care acaparează bucăți din partide, din buget și din spațiul public.

Din păcate, cel mai activ generator de gâlceavă este Andrei Năstase, liderul PPDA. Acesta a declarat recent că nu este dispus să repete greșelile care n-au dat roade (aluzie clară la victoria lui Dodon în fața Maiei Sandu din 2016), respectiv că este pregătit să reprezinte el opoziția la prezidențiale. Această opțiune ar fi, din mai multe motive, dăunătoare și i-ar consolida poziția lui Dodon drept favorit. În primul rând, Năstase a dispărut din vizorul public după eșecul de la locale și, mai ales, după ce a refuzat să-și asume eșecul. Din acel moment, mulți dintre cei care l-au susținut în primăvara lui 2018 și care l-au ajutat să câștige, în primă fază, lupta pentru primăria Chișinău, au renunțat la sprijinul pe care i l-au acordat. Năstase n-a mai reușit să-și păstreze popularitatea din perioada campaniei pentru localele din 2018, când concura de la egal la egal cu partenera sa de alianță Maia Sandu. Mai mult decât atât, cota sa electorală a scăzut dramatic de la sfârșitul anului trecut încoace, ajungând acum pe la 3-4%, în urma unor personaje precum Filip, Voronin și Usatîi. Mai mult decât atât: niciodată până acum, Năstase n-a fost înaintea Maiei Sandu în sondajele care măsurau preferințele moldovenilor pentru următorul președinte.

Susținătorii săi ar putea spune că sondajele ne arată doar fotografia unui moment. Și vor avea dreptate. Doar că, în continuare, acesta nu este un argument pentru ca Năstase să pretindă la calitatea de candidat al opoziției. Cel mai vehement susținător al lui Năstase este colegul său Alexandru Slusari, care, grație activității sale parlamentare intense și a prezenței mediatice ridicate, ar putea deveni în curând chiar mai popular decât superiorul său din partid. Să ne amintim că, Năstase nu deține nici o funcție publică de natură să-i asigure creșterea notorietății până-n ziua alegerilor și nici nu se poate lăuda cu o creativitate ieșită din comun la capitolul subiecte de interes public. Nici Maia Sandu, ce-i drept, nu deține asemenea funcții. Dar aceasta a demonstrat, cel puțin, că este capabilă să-și mențină popularitatea chiar și fără o funcție de demnitate publică.

Logica în care acționează liderii PPDA este una apriori greșită. Mai întâi, aceștia invocă o anumită ciclicitate a candidaturilor din cadrul alianței dintre PAS și PPDA, uitând că lupta politică nu e același lucru cu mersul pe bicicletă, când fiecare dintre copii poate pretinde, pe rând, la câte doar ”un cerc”. Lupta politică trebuie să aibă la bază calcule realiste și lecții învățate. Iar din această perspectivă, Maia Sandu este avantajată.

După aceea, liderii PPDA declară că, dacă Năstase va fi respins de PAS, ei se vor vedea obligați să meargă înainte pe cont propriu. De unde decurge această obligație nu e prea clar, or argumentele lipsesc. Probabil pentru că acestea nu există. Fără îndoială, un asemenea scenariu i-ar dăuna Maiei Sandu și totodată tuturor oponenților lui Igor Dodon, din motive care pot fi rezumate la faptul că electoratul este aproximativ același, la energiile și resursele și așa reduse ar fi irosite în van și la aversiunea moldovenilor mioritici față de gâlceava politică.

Partea bună este că, la cum arată acum peisajul politic, nici măcar o eventuală candidatură a lui Năstase nu i-ar putea încurca Maiei Sandu să acceadă în turul II alături de Dodon, unde l-ar și învinge. Cu sau fără ajutorul lui Năstase și al altor lideri ai PPDA.

Tudor Cojocariu

LinkedIn Learning Solutions for businesses in Central and Eastern Europe

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.