De ce nu contează moldoveanul anti-român

Moldoveanul anti-român este ca normandul anti-francez, ori ca New-York-ezul anti-ameircan. Unii îl iau de nebun, alţii de rătăcit, ceilalţi de masochist, iar cei mai mulţi îl privesc milos, luându-l drept victimă a regimului criminal ruso-sovietic.
Din aceste motive, el nu contează, ca atare, chiar dacă există, minte, îşi bate joc de raţiune şi bâjbâieşte orbeşte adevărul de sub propriul său nas.

Moldoveanul anti-român nu este o persoană, ci un personaj. El s-a născut la Balta, pe la 1924, din imaginaţia sadică şi bolnavă a lui Stalin şi de atunci se reîncarnează sistematic în tot felul de indivizi: de la politicieni, istorici şi oameni de cultură, până la ONG-işti, consilieri, bloggeri şi chiar sportivi şefi de federaţii improvizate!

Recent, una dintre jertfele personajului cu rădăcini sovietice, a publicat o serie de idei despre câteva dintre grupurile care militează, într-un fel sau altul, pentru unitatea spirituală, culturală iar pe alocuri, statală, a tuturor românilor de la Nistru pân’ la Tisa.

Replicile nu au întârziat, una dintre cele mai pertinente putând fi regăsită aici.

Şi prezentele rânduri se înscriu în logica dezbaterii publice a subiectului abordat de vechiul personaj, reîncarnat recent într-un bătăuş profesionist, expert în chestiuni de istorie, identitate naţională şi etnii.

Autorul se bazează pe nişte presupuneri şi ipoteze pe baza cărora a depus o sesizare la Procuratura Generală. Nu ne este comunicat textul respectivei (ipotetice şi ea, poate) sesizări. În schimb, ne este pus pe tapet verdictul a priori: există abţibilduri anticonstituţionale şi ele poartă mesajul „Aici e România”! Din nou, nu ni se explică legătura cu legea noastră supremă, dar fie, nici nu avem de unde avea asemenea aşteptări. Să se lămurească Procuratura…

În continuare, autorul „nu exclude” un şir de speculaţii ieftine şi rupte din context, inducând în eroare cititorul prost informat care ar trebui să sesizeze sintagma-cheie: nu excludem.

De asemenea, după cum ştim, una dintre obsesiile personajului sovietic reîncarnat, este atacarea propriilor concetăţeni şi conaţionali. Acesta îl impune pe autor să afirme că istoria românilor, studiată ani de-a rândul, de către generaţii întregi de tineri cetăţeni moldoveni, este o istorie „interpretată pe placul bucureştenilor”, de parcă sutele de angajaţi ai Ministerului nostru al Educaţiei nici n-ar exista, trecându-i automat pe toţi aceştia la categoria legendarului termen lansat de intelectualii de gardă comunişti, respectiv cel de „idioţi”. Nu mai contează pentru el că mulţi dintre funcţionarii de prin ministere sunt angajaţi de guvernarea comunistă, sau că n-au existat proteste publice notabile împotriva istoriei normale a poporului nostru român.

Către finalul manifestului său, autorul îşi exprimă regretul că (,) „cultura moldovenească” nu e promovată suficient în România. Probabil că acesta simulează neştiinţa, pentru că a vorbi despre o cultură moldovenească în afara culturii româneşti, respectiv de a promova o componentă care oricum se conţine într-un ansamblu mai larg, n-are pic de sens.

Mai mult, după ce aruncă nişte cuvinte goale a căror rost îi scapă până şi scribului sportiv al moldovenismului (despre democraţie, evident), acesta ne îndeamnă să punem capăt unor ONG-uri. Departe de el gândul că nimeni nu poate „pune capăt” unor asociaţii sau grupuri de acţiune constituite în mod voluntar de către cetăţeni moldoveni şi care contează enorm într-o democraţie, doar pentru că discursul şi obiectivele lui coincid cu cele ale investitorilor în mancurţi, de mai la est de noi.

Dar moldoveanul anti-român nu ţine cont de gânduri şi gândire, pentru că stimulii şi reflexele lui stau mereu deasupra. Şi din acest motiv, el nu contează.