Despre problema rurală din Rep. Moldova | Tudor Cojocariu

Despre problema rurală din Rep. Moldova

Autor: NICU ŢÎBRIGAN, student în anul I, Sociologie, UniBuc 

AgriculturaÎn următoarele rânduri voi aborda o problemă acută și actuală pentru majoritatea societăţilor aflate în perioada de tranziţie, şi anume problema rurală, perspectivă tratată atât de Mihai Eminescu în scrierile sale publicistice cât şi de Mihail Manoilescu în Rostul şi destinul burgheziei române. Pentru început voi vorbi despre concepţiile fiecărui autor în parte despre această problemă, urmând ca mai apoi să fac o referire la problema rurală din Rep. Moldova nesoluţionată până în prezent de autorităţile comuniste venite la putere în 2001.

Deoarece conceptul care defineşte întreaga structură a societăţii este elita fiind percepută şi ca factor de decizie asupra politicilor din sectorul agrar, voi face câteva referiri asupra teoretizării acestui concept.

După Eminescu popoarele pot merge pe calea ascensiunii doar odată cu elitele; reprezentând o evoluţie ontologică[1]. Albert O. Hirschman defineşte rolul elitei ca fiind înţelegerea complexităţii, referindu-se la percepţia pe care o au aceştia referitor la societate; după cum ne spune şi M. Manoilescu în Rostul şi destinul burgheziei româneşti despre rolul istoric pe care îl au elitele ascetice. În acest caz, putem vorbi despre cea mai grea sarcină pe care şi-o poate asuma un individ, şi anume asumarea integrală a Celuilalt îndeplinind cele două direcţii majore: „de conservare” a valorilor şi de „ridicare” a stării sociale a maselor.[2] Mosca, Pareto consideră că cele mai mari probleme apar atunci când eticheta (funcţia) nu corespunde competenţelor (gradul de pregătire necesar). În acest caz, promovarea în ierarhia socială după competenţă, specific societăţilor capitaliste moderne (întemeiate pe solidaritatea organică şi pe diviziunea funcţională a muncii) nu mai este aplicată, iar în apreciarea individului se ia în considerare loialitatea faţă de grupul de interese care se află momentan la putere – astfel are loc o selecţie socială negativă, concept lansat de Eminescu, şi care duce la acapararea puterii de către o pătură superpusă[3]„un sendiment de pungaşi şi de cocote, răsărit din amestecul scursăturilor orientale şi occidentale, incapabile de adevăr şi de patriotism”[4]. Mica „nomenklatură” rurală, formată din preşedinţi de colhozuri, sovhozuri, contabili, ingineri agronomi, medici veterinari, care şi-au pierdut privilegiile avute anterior ca urmare a desfiinţării colhozurilor, încearcă menţinerea unor structuri vechi. Aceştia sunt sprijiniţi de consiliile raionale subordonate direct Centrului de la Chişinău care împarte „comoara” bugetului de stat doar raioanelor în care majoritatea o deţin partidul de guvernământ. Alegerile locale şi parlamentare din ultimii ani scot în mod direct în evidenţă forţa „nomenklaturii” rurale, cât şi persistenţa fostelor structuri de proprietate şi de punere în valoare. Preponderenţa votului masiv comunist în zonele rurale este un indicator în acest sens. De regulă, orientarea procomunistă a electoratului se manifestă în zonele mai sărace şi în zonele în care proprietatea agricolă ţărănească nu a avut o tradiţie îndelungată; un alt aspect este că majoritatea populaţiei rurale recepţionează doar postul public (Moldova 1) şi câteva canale ruseşti – toate afiliate PCRM; astfel oamenii de la ţară  reprezintă principalul suport al comuniştilor. Este vorba despre o societate agrară care se încăpăţânează să rămână la faza comunistă. Datorită faptului că elitele controlează resursele, această lipsă a conştiinţei supreme poate avea efecte negative pe termen lung. Neîncrederea în propriile capacităţi de a îmbunătăţi situaţia actuală societăţii crează un complex de inferioritate denumit complexul eşecului (fracasomania). Fracasomania este un concept care a caracterizat societatea românescă din sec. XIX, fenomen evidenţiat prin „teoria formelor fără fond”, când s-a produs un „împrumut” de instituţii şi valori occidentale fără a fi specifice fondului autohton, provocând o criză prelungită pe parcursul a mai multor decade. Hiperinflaţia, exploatarea satelor de către oraşe, şomaj, pauperizarea societăţii sunt efectele atitudinii fracasomanice ale elitei, după cum ilustrează şi Eminescu pentru a demonstra că aceasta e adevărata cauză a decadenţei unei societăţi. Neavând acces la propriile valori locale, elita nu se poate înălţa sub formă morală, decât împreună cu marea masă, altfel se formează o elită ridicată sub formă imorală împingând societăţile spre semibarbarie „adică spre mizerie, declasare socială şi degenerare etnică”[5]. Pe baza capacităţii de a înţelege complexitatea realităţii sociale se construieşte raportul dintre elite şi mase. Hirschman deosebeşte două tipuri funcţionale ale elitei: elitele antreprenoriale şi elitele redistributive. Elitele antreprenoriale sunt considerate a fi constructive pentru că au drept preocupare majoră o acumulare a capitalului în condiţiile inegalităţilor de venit din societate. În acelaşi timp, elitele redistributive au o funcţie inversă. Ele propun o acumulare de capital prin micşorarea inegalităţilor de venit în societate. Raportul de forţe dintre cele două grupări este cheia succesului decolării economice a unei societăţi. Dar Hirschman aminteşte şi despre existenţa unei mari probleme a elitei redistributive: prin intermediul reformelor [de egalizare a veniturilor] apărute „prea devreme” se vor paraliza forţele antreprenoriale – efectul „tăierii găinii cu ouă de aur”, ceea ce va genera stagnare, revolte, nemulţumiri; iar procesul de acumulare a capitalului se va face sub un regim autoritar.[6] În concepţia lui Eminescu, o societate normală nu doreşte să desfiinţeze toate inagalităţile sociale; ci dimpotrivă este capabilă a asigura gradele de inegalitate socială pe care oricine să fie liber a le trece prin muncă şi merit. „Adevărata egalitate socială este una a şanselor (a oportunităţilor), nu aceea a condiţiilor sociale”[7] Statul demagogic se bazează pe confuzia dintre cele două concepte ale egalităţii, iar fără liberate şi fără inegaliate nu există progres; egalitatea  este o entropie maximă, este „forma echilibrului mort”[8]. În cazul nostru statul demagogic ia forma unei republici cu o politică instabilă, Rep. Moldova, în care persistă un haos identitar şi economic construit artificial de regimul comunist al lui Voronin.

În concepţia lui M. Manoilescu, o elită trebuie să-şi asume răspunderea supremă şi să cumuleze calităţile cele mai înalte ale comunităţii naţionale. Pentru a însuma toate funcţiile de conducere, elitele trebuie să domine toate sectoarele de activitate naţională: politico-militar, economico-social, cultural. Virtuţile capitale ale maselor sunt: munca, vitejia şi disciplina. Elita le preia transformându-le în forţă economică, politică şi militară.[9]

Reformele economice din anii ’90 provoacă în sfera agrară schimbări de cotitură, creând bazele unei noi ere postsovietice cu diverse forme de proprietate, de organizare a muncii, de gospodării, cu noi relaţii de producţie. Majoritatea ţăranilor din Rep. Moldova doresc, ori cel puţin nu se împotrivesc împroprietăririi lor cu pământ. În perioada U.R.S.S.-ului ţăranii erau împotriva gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) şi împotriva împroprietării cu pământ. Puţin probabil ca mentalitatea ţăranilor să fi putut suferi mari schimbări într-un răstimp de 17 ani. Odată cu înrăutăţirea situaţiei economice din anii ’90 atitudinea ţăranilor faţă de privatizare s-a schimbat. De aceea atitudinea faţă de pământ a ţăranilor este contradictorie şi inconscventă. Ei au vrut pământ, dar nu doresc desfiinţarea gospodăriilor colective; chiar dacă acestea vor fi lichidate; ei vor prefera mai degrabă să creeze asociaţii agricole. În ciuda promisiunilor PCRM privind dezvoltarea sectorului agricol, nici până în prezent n-au fost create condiţiile şi infrastructura socială necesară pentru sectorul agricol privatizat în vederea formării unei atitudini a lucrătorilor faţă de muncă. Până în prezent nimeni nu mai zice „nu vreau pământ”, toţi vor (poate nu pentru a-l lucra, ci pentru a-l putea da în arendă) fiind îngrijoraţi ca nu cumva să rămână păgubaşi. Devenind posesori ai acestuia, oamenii nu devin în mod automat şi lucrători ai acestuia cu responsabilitate înaltă și cu atitudine organizatorică a gospodăriei. De lipsa condiţiilor de producere, de schimbările sociale ce au avut loc profită acum acele categorii de proprietari, care prelucrează pământul, supraexploatându-şi arendaşii, nefiind cointeresaţi material şi moral în bunăstarea coasociatului. De asemenea, lipsa condiţiilor de muncă reduce la zero impulsul moral şi eficacitatea economică, denaturează esenţa şi pune la îndoială necesitatea reformelor democratice; de acest context profită din plin autorităţile comuniste care s-au reorganizat într-o „pătură superpusă” exploatând ţăranii (atât pe „arendaşi” cât şi pe „lideri”) prin fiscalitatea excesivă materializată prin impozite și taxe în interesul personal sau a partidului (PCRM), precum şi prin menţinerea cu orice preţ a Rep. Moldova în periferia  Federaţiei Ruse care e cointeresată să-şi păstreze influenţa în spaţiul ex-sovietic. Din păcate, în prezent asistăm la o salahorizare a societăţii din Rep. Moldova, unde munca este constant subremunerată şi supraexploatată iar activităţile de export, oricât de dezvoltate, nu produc dezvoltare; în acelaşi context activităţile sociale sunt puternic dependente de un sector exportator monocolor, dimpreună cu o viaţă politică agitată controlata de grupuscule şi clici comuniste. Printre cauzele crizei sectorului agrar s-ar putea menţiona incompetenţa şi lipsa de organizare în activitatea de reforme a autoriăţilor. Practic, nu ştie nimeni caracterul reformelor, oamenii acceptă (votează) ce li se propune – adică sunt exploataţi politic.  

Eminescu este unul dintre primii sociologi care aşeza la baza democraţiei moderne schimbul echivalent între elite – care se bucură de privilegiile distribuţiei puterii şi cunoaşterii şi masele de rând – prin „facilităţile de civilizaţie” oferite de elitele distribuitoare de putere şi cunoaştere.

Declinul mediului rural se datorează unor factori atât din interiorul comunităţii rurale cât şi din exterior şi se manifestă ca o reacţie în lanţ[10]. Declinul demografic în mediul rural este cauzat în mare parte de imigraţiile masive care au provocat fenomenul de „îmbătrânire”, dar și de creşterea rapidă a ponderii populaţiei vârstnice. În consecinţă, a început să scadă rata natalităţii în multe colectivităţi rurale. În aceeaşi măsură, prăbuşirea unor sectoare industriale a dus la creşterea accelerată a şomajului, iar privatizarea unor terenuri agricole a dat posibilitatea practicării unei agriculturi prin subzistenţă. Scăderea demografică la sate a fost atât de puternică, încât satele au rămas fără elevi, iar şcolile sunt părăsite[11]. Fiind centrate pe autosubzistenţă, gospodăriile agricole folosesc produsele obţinute din exploatarea pământului sau din creşterea animalelor pentru consum propriu; mai mult decât atât, aceste produse sunt uneori insuficiente, de aceea în multe sate din R.Moldova apar buticuri prin care se vând produse alimentare –  formându-se o categorie de ţărani comercianţi, de cele mai deseori speculanţi. În cazul în care există excedente în producţia agricolă, acestea se valorifică greu atât de piaţă cât şi de către Stat (preţuri neatractive, sisteme de achiziţii deficitare, nesiguranţa în ceea ce priveşte posibilităţile de desfacere a produselor agricole etc.). Veniturile băneşti ale multor familii rurale sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor vitale, sau pentru plata întreţinerii, taxelor, impozitelor etc. de unde vine şi o scădere a ratei de şcolarizare a copiilor[12]. Retrocedarea pământurilor n-a fost însoţită și de retrocedarea mijloacelor de producţie. Lipsite de mijloace tehnice şi de capital, familiile rurale devin forme tradiţionale de exploatare agricolă cu o rentabilitate scăzută datorită caracterului predominant manual al muncii agricole.

 Hirschman mai adaugă faptul că inflaţia este un rezultat al raporturilor dintre diverse grupări ale elitei social-politice. Guvernul comunist din Rep. Moldova menţine artificial inflaţia la un nivel scăzut, manipulând moneda naţională pentru a evita tensiunile sociale, constată experţii economici al Institutului pentru dezvoltare şi iniţiative sociale „Viitorul” de la Chişinău. Inflaţia reală ar fi ajuns la 30-40% în septembrie 2008, dacă n-ar fi existat efortul guvernării „binefăcătoare”. Menţinerea nivelului inflaţiei sub 10% se face prin aprecierea monedei naţionale, pe seama unor fluxuri masive de valută provenită din remitenţele cetăţenilor moldoveni care lucrează în străinătate. Într-un cuvânt, inflaţia devine astfel un mijloc mascat de procurare legală, dar imorală, de beneficii pentru grupul comunist aflat la putere în contextul unui capitalism politic (de pradă), unde câştigul personal direct şi imediat prin orice mijloace, unde sunt prezente corupţia, specula și piaţă internă slabă.

Condiţia dezvoltării unei societăţi ţine de raporturile compensatorii, arată Eminescu, Structura trebuinţelor trebuie să corespundă cu proporţia muncilor. Ori în Rep. Moldova s-a accentuat creşterea decalajelor şi a inechităţii sociale, cel puţin în privinţa accesului la educaţie, populaţia rurală este discriminată și marginalizată.

Dacă elitele ar fi conştiente de poziţia ocupată de ele în stat şi şi-ar onora funcţia socială făcând faţă problemelor comunităţii, societatea s-ar bucura de şansa dezvoltării economice şi sociale. În acest sens putem vorbi despre existenţa unei guvernări morale care îndreaptă poporul respectiv către civilizaţie.

Aşa cum remarcă şi M. Manoilescu, ţărănimea îndeplineşte funcţia (generală şi supraprofesională) – funcţia alimentară primară, iar funcţia burgheziei este „organizarea muncii şi producţiei naţionale în toate sectoarele ei”[13]. Dar aici apare un anumit aspect care specifică faptul că omul este prevalent, iar tehnica apare slabă şi neputincioasă în faţa datelor imuabile ale naturii şi ale sufletului. Astfel putem vorbi despre un dezinteres al elitei faţă de sectorul agricol: atât sectorul comerţului agricol de calitate ca şi cel al industriei agricole sunt neglijate, ceea ce se poate justifica printr-un mare efort pentru o rentabilitate mică. În sectoarele economiei naţionale coexistă două sectoare eterogene: sectorul capitalist al industriei, finanţelori şi comerţului şi sectorul necapitalist  al agriculturii. Manoilescu pledează pentru o organizare a agriculturii sub forma marei întreprinderi, adică o fuziune între agricultură şi comerţ/finanţe/industrie. Pentru a ajuta economia ţărănească şi a răspunde nevoilor ei de progres tehnic, avem nevoie de o organizare coorporatistă prin intermediul cărora satele trebuiesc puse în circuitul comercial. Sarcina ridicării agriculturii cade în primul rând asupra burgheziei rurale reprezentată prin elita rurală, iar Statul are o obligaţie generală de a îndeplini toate funcţiile în care este deficientă iniţiativa privată şi de a asigura mediul rural cu personal didactic calificat. Până în prezent putem vorbi despre o situaţie a agriculturii caracterizată prin: pământ bogat, utilaj sărac/primitiv, muncă rău plătită. Astfel încât se produce o izolare economică a oraşelor de sate prin ignorarea satului drept consumator.

 


[1] Ilie Bădescu, Sociologia eminesciană, Editura Porto – Franco, Galaţi, 1994, p. 232 

 

[2] Radu Baltasiu, Introducere în Sociologie. Spiritualitate, naţiune şi capitalism. Consideraţii de sociologie românească şi weberiană. Editura Beladi, Bucureşti, 2007, p.174

[3] idem p. 67

[4] Mihail Manoilescu, Rostul şi destinul burgheziei româneşti, Cugetarea-G.Delfras, Bucureşti, f.a. p.281

[5] Ilie Bădescu, op. cit. p.222

[6]Albert O. Hirschman, Essays in Trespassing, p. 131 (7-8)

[7] M. Eminescu apud Ilie Bădescu, op. cit. p. 268

[8] idem p. 276

[9] Mihail Manoilescu, op. cit. p.275-276

[10] Ioan Mihăilescu, Sociologie generală. Concepte fundamentale şi studii de caz, Editura POLIROM, Bucureşti, 2003, p.296

[11] idem, p.296-297

[12] idem, p.298

[13] idem, p.84

Tudor Cojocariu

Development enthusiast | Marketing uplifter

5 thoughts on “Despre problema rurală din Rep. Moldova

  • 25/05/2009 at 12:28 pm
    Permalink

    hey, Nicu! well done! şi tema e originală. La multe asemenea studii!

    Reply
  • 25/05/2009 at 7:35 pm
    Permalink

    Nu chiar asa original – pare stilul profesorului Badescu – garantat 100% :)))

    Reply
  • 25/05/2009 at 8:05 pm
    Permalink

    Dar nu am vrut sa fiu rautacioasa: fiind anul I, este foarte bine si are destul timp sa isi dezvolte stilul propriu. La mai mare!

    Reply
  • 25/05/2009 at 11:02 pm
    Permalink

    citat “Dacă elitele ar fi conştiente de poziţia ocupată de ele în stat şi şi-ar onora funcţia socială făcând faţă problemelor comunităţii, societatea s-ar bucura de şansa dezvoltării economice şi sociale. În acest sens putem vorbi despre existenţa unei guvernări morale care îndreaptă poporul respectiv către civilizaţie.”

    ce se intampla insa in cazul unei situatii anormale, in care “elitele” sunt de tipul “paturilor superpuse”? in cazul RM am impresia ca nu numai sustinatorii grupului de interese aflat la putere sunt incapabili si indiferenti, ci “elita” in totalitatea ei.
    as indrazni sa deosebesc exploatarea masele ce se soldeaza cu dezvoltarea economia a unui stat, chiar daca din acestea va profita doar “elita” ( de exemplu societatile feudale ), de parazitarea care are loc in RM : membrii Partidului au folosit influenta obtinuta odata cu venirea la putere pentru a acapara (deseori in mod deschis) acelesectoare ale economiei care nu necesita eforturi deosebite pentru a fi gestionate. Acestea sunt fie afaceri bine puse la punct (fabrici de zahar, combinate de tutun), fie fac parte din sectoare unde concurenta este inca redusa (sistemul bancar) sau sunt de prima necesitate (transport).
    In acelasi timp “elita” noastra isi asigura pozitia de forta prin strangularea oricaror eforturi de dezvoltare a celorlalte sectoare ( tergiversarea reformelor, eliminarea concurentei, inclusiv a investitorilor straini). A fost asigurata mult laudata “stabilitate” : pastrarea unui status-quo favorabil “elitelor” interesate doar de asigurarea mijloacelor de imbogatire rapida si usoara.
    As putea spune astfel ca situatia catastrofala din agricultura RM este convenabila “racketului” urcat de comunisti la nivel de stat : masele tinute in saracie si disperare vor comunica mai greu cu “adevaratele elite”, care, de altfel, nu vor avea suportul necesar din partea agentilor eonomici.

    – imi dau bine seama ca nefiind student la stiinte politice sau macar economie nu prea stapanesc subiestul, insa observatiile facute asupra situatiei de la noi si articolele publicate in presa ma fac sa sper ca parerea mea nu va fi primita cu un dezacord total

    Reply
    • 27/05/2009 at 12:15 am
      Permalink

      Pentru Dom:
      Multumesc mult ca te-a interesat subiectul subiectul respectiv, insa mai am de facut o precizare in legatura cu situatia reala din RM. Acea “elita adevarata” nu poate avea acces la mase din cauza “elitelor” locale, care deturneaza atentia prin promisiunile unei vieti mai bune alaturi de PCRM. Exemple de acest gen le putem intalni in orice zona rurala din RM. Nu am vrut sa intru prea mult in detalii referitor la “tovarasii” nostri, ci doar sa accentuez rolul precumpanitor pe care l-ar putea juca “liderii” satelor prin trezirea acelei constiinte a Celuilalt. Oricum iti multumesc pentru comment

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.