Dezbinare dirijată în Consiliul Municipal Chișinău

Suntem cu toții martorii unor evenimente pe cât de tragice, pe atât de inexplicabile pentru un stat care se vrea european și ai cărui conducători și-ar da și un rinichi pentru atât de mult-râvnita ”integrare”. Lucrurile stau însă altfel, or aici normalitatea este percepută în mod diferit decât în multe alte locuri. Au vrut unii să ne creeze un specific al nostru, să ne impună o falsă identitate, să ne dăruiască vise (nimic mai mult, însă) sau să ne întoarcă unul împotriva celuilalt – aparent le mai și reușește periodic. O mare parte dintre cei care astăzi se erijează în salvatori ai ”poporului moldovenesc” au avut o intensă activitate înainte de 1990, adică au fost dintotdeauna comuniști (Serafim Urechean, Dumitru Diacov) sau au crescut în cadrul unor organizații komsomoliste (Dumitru Braghiș). În același timp, ceilalți fii ai ”poporului” de teapa lui Klimenko sau Onișcenko se manifestă ca niște roboței puși la treabă de stăpânii lor străini, ei fiind ”trimiși în misiune specială”. Desigur, atât timp cât clounadele acestor indivizi nu afectează bunul mers al lucrurilor din Primărie și nu pun în pericol inițiativele primarului general și ale CMC, pot părea chiar amuzante. Problema apare însă când toți aceștia, inclusiv socialist-democratul Eduard Mușuc și echipa lui Iurie Roșca, atentează la valorile naționale, la normele elementare de purtare civilizată, optând în schimb pentru manipulări tipice unor cozi de topor care joacă un rol cel puțin dublu.

Voronin a promis că se va răfui cu cei care gândesc altfel și acum vedem că se ține de cuvânt. Un general își respectă cuvântul, nu? Ce bine ar fi să își amintească de părinții și buneii lui, români care au scăpat de teroarea roșie. Rușii nu renunță, în schimb noi o facem. Mulți dintre noi suntem prea pârliți însă pentru a nu accepta bănuții străinilor, nu-i așa stimată ”opoziție”? Ținem prea puțin la identitate și prea mult la putere pentru a ne orienta după repere valabile și nu unele goale. În schimb preferăm să țesem intrigi, să ne mișcăm în cercul nostru strâmt dându-ne în cap unul altuia în timp ce străinii râd de noi uneltind împotriva a tot și a toate.

”Dezbină și cucerește”, spune dictonul celebru. Imperialiștii ruși au avut mereu lecția bine-pregătită. Ne cunosc bine. De 200 de ani suntem pe post de cobai în laboratorul lor personal. Iar cei care nu simt acest lucru, ferice de ei, dar păcat de ceilalți și de Țară. Lucrurile bune nu se mai recuperează, ci doar se reconstruiesc. Mă tem însă că vor mai trece mulți ani până să fim în stare să facem acest lucru de unii singuri. În momentele de criză ale unei națiuni, în mod obligatoriu, o alta, mult mai puternică în acel moment, tinde să speculeze starea respectivă a lucrurilor. De la capăt nu o mai putem lua. Fondul cultural se alterează, memoria se șterge, sufletele se îmbolnăvesc și ființa slăbește. Devenim utili doar prin prisma a ceea ce ”avem” și nu prin ceea ce ”putem”.

Spunea Corina Fusu (PL) la un moment dat că metodele comuniștilor sunt similare în fiecare caz (Euro/RoșcaTv, Tele-Radio Moldova, Antena C). De obicei se atentează asupra libertăților fundamentale ale omului. Mai întâi se încearcă folosirea tuturor pârghiilor instituționalizate după care se trece la amenințări, iar în ultimă fază se face uz de violență. După irosirea tuturor metodelor ”decente”, comuniștii încep să reacționeze ca un animal prins în colț. Când poporul pe care îl reprezintă este ”amenințat” de valorile democratice, comunistul crescut în sistem se apără, ofensiv desigur. El nu o face intenționat, ci mai degrabă din reflex, pentru că așa a fost educat, el așa gândește și acestea sunt capacitățile sale. La acest tip de individ m-am referit și când am vorbit mai sus despre organizațiile de partid și de komsomol.

  În acest context pare din ce în ce mai evident ca alături de actuala clasă politică, trebuie să ne îndreptăm atenția și asupra persoanelor mai tinere, capabile să aibă unele viziuni adaptate mai bine prezentului.