Din București în Chișinău și înapoi

Iată-mă revenit în București, orașul cucerit demult de oamenii care se grăbesc din reflex spre destinații inventate și lipsite de vreun careva sens adevărat.

Mi-am petrecut acasă cele câteva zile de ”odihnă bine-meritată” ale unui cetățean onorabil prins în câmpul muncii. Chișinăul încă mai este ”acasă”. Dacă mă gândesc bine, nici nu aș avea vreun motiv serios să nu-i mai spun așa. De câțiva ani buni am făcut o tradiție din a merge ”la sfințit Pasca”. Este unul dintre puținele lucruri care și-au păstrat valoarea de simbol. În general, mă raportez la simbolurile de acest gen ca la antidoturi împotriva distanței, acele minuni care ne mai țin împreună cu primii oameni dragi.

Din oricare unghi ai privi, acest loc înverzit și încărcat de semnificații, Chișinăul, încă-și păstrează specificul blând și moale. Aici timpul nu trece, ci alunecă. Lucrurile, oamenii, culorile, mirosurile – toate levitează la următorul nivel. Realitatea de aici e una diferită, cel puțin față de cea de la București. Noi, cei care ne ducem veacul în capitala României, privim viața într-un mod diferit, iar aspectele celelalte derivă de aici cu toate. Bucureștenii se agită, aleargă, își fac griji pentru ziua de poimâine, pe când chișinăuienii trăiesc viața încet, se grăbesc la fel de încet, doar că ziua de…mâine conține obligatoriu și o urmă de îndoială. Nu afirm că aici unde sunt eu acum totul este sigur și viața e perfectă, dar cel puțin am certitudinea că nu voi fi dat afară de la servici sau de la facultate fără a mi se argumenta de ce, nu mi se vor încălca drepturile elementare și oricând voi avea o a doua șansă. În RM însă, totul pare atât de fragil încât încrederea scade, iar suspiciunea și îndoiala cresc mult prea simplu. Mi-amintesc de o vorbă pe care ne-o spuneam mereu în liceu, nu fără a râde necontrolat cu unul dintre colegii mei, fără a realiza de fapt sensul acesteia. Probabil că se întâmpla din cauza modului în care suna aceasta. Vedeți și voi: ”viațî, viațî…legatî cu un șir di ațî!..” Acum îmi pare la fel de ilară, dar și profundă în același timp. Reflectă perfect ”veșnicia de minut” a orașului meu natal.

Aici cu toții știu că știu suficient pentru a avea exact modul de viață pe care și-l doresc. ”Fii liniștit, atâta timp cât tu nu vrei nimic…”, spunea un vers dintr-o melodie. Și totuși, dincolo de liniștea aparentă care mă îmbăta și mă împingea spre o stare de somnolență ușoară, simțeam neliniștea. Probabil că aceasta erupea din starea de ”hibernare”.

Remarcăm multe spirite și cugete care au vrut și au reușit să se ridice deasupra mediocrității, care însă, sunt prea slab motivate sau instruite pentru a persevera. Tendința de a te diferenția este rapid înlocuită de opusul acestui fenomen – conformarea. Nu este vorba de obediența față de o anumită persoană sau cerință, ci doar de nevoia de a te asocia, de a nu te izola, or propria renegare ar intra în conflict cu ”socialitatea”, o trăsătură înnăscută, conform unor teorii, care presupune în mod obligatoriu existența celuilalt.

Chișinăul este verde, chiar ”cea mai verde capitală europeană”, după cum se fălesc unii dintre locuitorii săi. Cei mai sceptici spun însă, că nu ar trebui să ne mândrim cu faptul că încă nu am ajuns la gradul de ”dezvoltare” astfel încât să transformăm spațile verzi (insuficient îngrijite, într-adevăr) în centre comerciale, fabrici sau vile luxoase (deseori doar rezultat al îngâmfării și auto-suficienței unora). Desigur, fiecare vede progresul, respectiv regresul, în felul său.

Vorbeam zilele trecute cu unul dintre prietenii bucureșteni, care  îmi spunea că s-ar muta oricând în Chișinău dacă și-ar găsi un loc de muncă plătit rezonabil. Nu ar mai băga în seamă dictatura, mancurții sau ignoranța instituționalizată. Și-ar vedea, în schimb, de viața lui, de prieteni, familie și servici. Replica mea – ”Și acum imaginează-ți câți chișinăuieni plâng după ”casa lor cu povești”, fiind nevoiți să-și caute rostul prin țări străine…”. O situație ca aceasta nu se comentează, doar se înjură sau se tace…

Revenind la vacanța mea, trebuie să spun că niciodată nu mi-o planific amănunțit, cu toate că aș reuși mai multe așa. Totuși, îmi place să mă răsfăț și să mă ”setez” că voi face tot ce, când și cu cine îmi va trece prin cap. Acest caz nu a fost o excepție. De la o vreme, însă, timpul liber capătă un caracter din ce în ce mai sedentar. Nu mai batem mingea pe stadion, nu mai furăm cireșe de prin curți străine, nu ne mai jucăm ”de-a prinsălea”, în schimb ieșim la o bere. Diferența la ieșirile astea la o bere o face anturajul și locul, în rest, mintea reacționează la fel mereu. Deja cunoaște ”programul artistic” al zilei și este pregătită pentru odihnă (a se citi ”amorțire”). E o plăcere imensă în a te lăsa în voia ta, fără a te mai gândi la altceva decât la subiectele discutate, rând pe rând. La bere se analizează, se judecă și se dau sentințe. Avem drumul liber să fim cine vrem. Tocmai de asta cele mai multe dintre beri se termină cu ”chelner, încă o bere, te rog!”. Și e frumos, și e bine și…pe nimeni nu ar trebui să intereseze.

Mi-am revăzut și vecinii de la bloc, cei cu care mi-am petrecut o mare parte din copilărie și care acum au revenit și ei acasă de printre străini. Asta e, venim ”din Paște-n Paște”, dacă nu găsim ce ne trebuie în propria țară…

Închei optimist – următoarele sărbători de Paște tot acasa mă vor găsi! Mi-am promis-o.

11 thoughts on “Din București în Chișinău și înapoi

  1. “În RM însă, totul pare atât de fragil încât încrederea scade, iar suspiciunea și îndoiala cresc mult prea simplu.”

    mai Tudore.. a fost destul de plin de emotii, articolul…

  2. Sper să vii pe mai mult timp la Chişinău.

    Am observat că te-ai simţit bine acasă! Vorba poetului: “Mai mică-i pânăea, dar mai gustaosă – acasă!”

  3. Crede-ma Ioane, ca sper si eu sa vin pe mai mult timp in Chisinau. Si-altadata, si-altadata…
    Are dreptate poetul. Oricum, nici aici nu sunt chiar printre straini 😀 .

  4. da, Tudor.. ca de obicei reusesti sa mentii acele lucruri ce chiar conteaza pentru fiecare …
    te asteptam mai des acasa!

  5. Din pacate, nu le pot mentine chiar pe toate. Apropo, imi pare tare rau ca nu ne-am vazut. Ma intalnisem si cu Igor D. pe strada, dar nu ne-am mai strans cu totii. Mereu intervine cate ceva care “nu poate fi amanat”.

  6. Ma emotionat articolul… Nu putea fi scris mai bine :'(
    Astept si eu vara… Poate ajung sa-mi revad oraselul meu de suflet 🙂
    Sa ies si eu la o bere, unde este decisa… soarta umanitatii 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *