Dorin Chirtoacă: În 1992 războiul a fost declanșat de Federaţia Rusă împotriva Republicii Moldova

Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chișinău, a oferit agenției de presă NewsIn un interviu în care a analizat situația din RM în contextul relațiilor UE-Rusia. Această intervenție a tânărului liberal a fost mai mult în calitate de lider politic și nu ca primar. Acest lucru se întâmplă după foarte multă vreme în care Dorin Chirtoacă a fost în atenția publicului larg anume în calitate de edil al capitalei RM. Acum însă, cu mai puțin de un an până la alegerile parlamentare din primăvara lui 2009, necesitatea contra-balansării propagandei agresive iminente a partidului comunist este din ce in ce mai stringentă.

Vice-președintele liberalilor din RM a vorbit despre gafele lui Voronin, printre care și acuzațiile la adresa României care în accepțiunea acestuia se face vinovată de războiul cu separatiștii ruso-cazaci. Pare incredibil, dar iată cum un președinte cu intenții pro-europene declarate, lansează niște aberații monstruoase atacând demnitatea românilor, inclusiv a celor basarabeni. Mai mult, atacul său este și unul la adresa UE, care a primit în sânul ei o țară care ”provoacă războaie”, lucru total discordant cu poltica UE. Scopul acestor declarații este, după părerea liberalului, atragerea votului cetățenilor moldoveni din stânga Nistrului, or comuniștii se află momentan într-o criză gravă de idei.

De asemenea, Dorin Chirtoacă s-a referit la campania electorală deja începută ne-oficial. El a atras atenția asupra faptului că actualii guvernanți vor mobiliza toate resursele statului pentru atingerea scopului care îl constituie manpularea și mințirea alegătorilor, cu preponderență pe cei din mediul rural. Acest lucru este cu atât mai grav cu cât este ilegal să folosești resursele de stat pentru promovarea unui anumit partid, chiar dacă acesta încă mai dictează, clătinându-se însă. Chirtoacă a mai spus că reprezentanții opoziției nu ar trebui să se aștepte la minuni în ceea ce privește comportamentul puterii, pentru că mecanismele de acțiune vor fi cele tradiționale deja – intimidările, represaliile de orice fel, dar și propaganda prin intermediul mass-mediei aservite roșilor

Tânărul primar nu a uitat să menționeze și faptul că se încearcă împiedicarea bunului mers al lucrurilor în ceea ce privește activitatea firească a Primăriei Municipiului prin ne-acordarea de fonduri din partea guvernului, fapt fără precedent până acum în RM.

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>