Video – Dragostea durează 3 ani (după spusele unui mare om de știință)!

Îmi tot ziceam încă de data trecută când am fost la un spectacol că începând cu acel moment îmi voi face un obicei din a merge la teatru. Mai întâi mi-am zis că voi merge săptămânal, mai apoi lunar, iar acum mă conving cu greu să merg, în genere. Și asta în pofida faptului că primesc o imensă plăcere de la un spectacol bun, iar senzația persistă încă mult timp după spectacolul în sine.

Miercuri am fost la Dragostea durează 3 ani, un spectacol pe care îl aveam în vizor încă din toamnă. Am observat afișul într-o dimineață, am sunat la numărul afișat și în 5 minute mă trezisem cu o rezervare făcută și cu planurile stabilite. Simplu. Doar să ai un moment de ”clacare”, în care să te desprinzi de realitățile de rutină și să faci exact ceea ce vrei și îți face plăcere. Acest principiu este valabil pentru mai toate evenimentele care au avut, dar mai ales care ar fi trebuit să aibă loc.

Se ținea în Lăptăria lui Enache. După ce am urcat 4 etaje cu liftul, acompaniați de o tanti în vârstă care apăsa butonul în locul nostru. Desigur, mai și striga în locul nostru la cei care îndrăzneau să treacă umplând liftul până la refuz.

Odată ajunși la etajul 4, atmosfera specifică localului se făcu simțită. Îmbulzeală, aer puțin, oameni foarte diferiți, dar în același timp o plăcută senzație îți cuprindea corpul și mintea. Oamenii veniseră să vadă spectacolul, nu să-și demonstreze toaletele ”fițoase” sau agregatele de vreun fel. Ce diferență față de sălile de cinema bucureștene!

Aveam băncuța noastră rezervată. Ați citit corect: băncuța. Erau perne din piele neagră și băncuțe din lemn pe care încăpeau 2 persoane. Toți stăteau liniștiți în așteptarea începutului. Liniște nu era. În schimb nu se resimțea nici un soi de încordare la nivel de individ. Oameni foarte diferiți se aflau alături, cot în cot, umăr în umăr. În așa fel îți dai seama cât de simplu este de fapt să fii om și împreună cu un altul. E nevoie doar de un lucru care să vă unească și puțină educație. Chiar dacă nu-ți place părul roșietic al vreunui coleg de băncuță sau dacă simți cum cravata vecinului te strânge și pe tine de gât – taci. Nimic din ceea ce nu te afectează direct nu merită să scoată răul din tine. Urmările sunt mereu mai grave decât ”plăcerea” acțiunilor în sine.

Spectacolul a început în forță, în primul rând datorită actorului principal care ne-a poftit festiv în creierul său. Cam așa a fost…

 

5 thoughts on “Video – Dragostea durează 3 ani (după spusele unui mare om de știință)!

  1. am auzit numai lucruri frumoase despre spectacolul ăsta…şi tare vreau să merg să-l văd.
    Până una alta, am fost ieri la Teatru Masca, şi am văzut piesa “Cum vă place???” adaptare după W. Shakespeare şi cu văru meu în distribuţie 😛 şi după spectacol am simţit aceeaşi stare…se numeşte stare de bine! 😀 şi care inca mai persistă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.