Drumul spre servici, sau cum să faci slalom prin București

În fiecare dimineață, ziua începe în același ritm alert. Acțiuni succedate în mod automat din care nu înțelegi nimic, grabă și bătăi de inimă accelerate, semnele sunt clare – întârzii iar la muncă.

Suntem niște indivizi fericiți care trăiesc cu viitorul în fața ochilor. Acest viitor, însă, ne și scapă de cele mai multe ori, păcălindu-ne că avem exact ceea ce ne dorim. Firea omului este construită astfel încât ambiția și dorința de a crește, sau cel puțin de a se menține pe aceeași poziție socială capătă proporții grotești. Iar noi, unii ca niște șoricei (alții ca niște șobolani) în cușcă, ne rotim mereu într-o continuă degringoladă din care, într-un final, ieșim jupuiți dar cel puțin cu mintea deșteptată. Desigur, acest lucru se întâmplă abia la bătrânețe.

Dar, să revenim la mica noastră povestire tragi-comică. Tramvaiul este gol, e stația terminus. Am chiar și un scaun gol în față, când… Bam! Baba. S-a instalat, și-a tras pălăria pe ochi să nu o bată soarele, dar și pentru a părea că spune tuturor: ”Nu mă interesează nimeni și nimic din jurul meu. Sunt eu cea mai tare babă din parcare!” Acum, pentru a fi înțeles corect, există babe, dar există și bătrânele. Acestea din urmă se prezintă foarte umil, aproape că nici nu le observi. Ele se bucură pentru noi, tinerii, când ne văd atât de plini de viață, cu capu-nori și preocupați de visări. Ne bucurăm și noi pentru ele și le oferim locul în transport, le ajutăm să traverseze strada (chiar dacă nu vor… ) și le cărăm gențile dacă ne găsim puțin timp și ne este în drum.

Diminețile sunt oarecum lipsite de acele creațiuni colorate și gălăgioase care ne înveselesc viața. Firește, mă refer la maneliști. Fie că sunt țigani, fie că sunt români, noțiunea de manelist se situează peste orice etnie. Spun acest lucru cu un mare regret și cu un sictir aparte-n suflet. În schimb, sunt nelipsite înjurăturile șoferilor (maneliștii s-au mutat la volan… ). Aceștia înjură din mers, din șezut, cu geamurile jos, cu geamurile sus, cu cineva în mașină, fără cineva în mașină ș.a.m.d. Ei înjură și se mândresc cu asta, iar noi, cei din tramvai, îi ascultăm cu drag și suferim alături de ei.

Odată coborât din tramvai, urmează următoarea parte a drumul, cea în care armata de oameni însetați de muncă demonstrează că nu e neapărat nevoie de culoarea verde pentru a trece strada. Românul nu trece pe verde. El trece în schimb pe roșu, pe roșu și jumătate, pe galben, dar nu și pe verde. Probabil că verdele este destinat fraierilor și bâtrânilor. Ei, înseamnă că eu încă nu am trecut de faza fraierilor care nu vor să fie călcați de mașina care zboară (prea aproape de sol… ) având la bord un alt cetățean prins în goana matinală.

Urmează metroul. Aici aglomerația este mai mică. Puhoaiele de oameni își găsesc lesne loc în imensa hală subterană impregnată cu miros de mucegai și fier ars. Ultimii care intră riscă să nu mai prindă loc, însă dobândesc șanse reale de a intra primii în următorul zmeu alb. În tren e în regulă. Te mai poți sprijini de unul de alta… până se deschid ușile, când trebuie să stai copăcel pentru a nu fi luat pe sus. Scara e una, iar călătorii sunt mulți, ceea ce nu înseamnă că acești bravi fii ai neamului nu încap. Încap, și încă (pauză, virgulă, spațiu, ce vreți(!) să nu iasă cacofonie) cum! Important este ca fiecare dintre noi să-și poziționeze mâinile în fața abdomenului, dar și mai jos, și să mărșăluiască neînfricați peste cel din fața sa. Rețeta este verificată și bună de aplicat. Ah, am uitat. Nu merită!

În sfârșit, aerul de suprafață… Deschidem ochii de cârtiță și  ne îndreptăm triumfător spre birou.

Am câștigat lupta, dar nu și războiul. Mâine este o nouă zi...

25 thoughts on “Drumul spre servici, sau cum să faci slalom prin București

  1. “(…) le cărăm gentile dacă ne găsim putin timp si ne este în drum…”
    Am avut vara trecuta nobila intentie de a ajuta o batranica (virgula, spatiu etc. – pune-ti copyright :D) care ducea saracuta vreo 2 sacose grele de sa-ti cada mainile de prin urechi. Imi dadeam seama de asta chiar de cand pungile stateau “parcate” pe podeaua troleibuzului. Si…
    am avut dreptate. M-am oferit sa o ajut, am mers chiar pana in pragul casei sale- noroc k nu era prea departe de a mea – si am primit mai multe multumiri si binecuvantari decat in toata viata mea din ’84 pana in prezent. E un sentiment tare placut.
    Exact ca in cartuliile “Fii un bun cetatean al Patriei (stim noi care)”.

  2. Ia-te… Unii chiar ofera ajutor dezinteresat. Si eu, care credeam ca personajele din povestire sunt fantastice…
    Intr-o alta ordine de idei, probabil ca exact pentru acele recompense prin multumiri si binecuvantari facem lucrurile bune. Deci! Suntem niste nenorociti care merg numai pe interes (de a ni se multumi)!
    Are cineva vreo alta concluzie?

  3. mda, ce sa zic, o descriere exacta a unei capitale europene… of, ne integram si noi odata? sau trebuie sa am eu nepoti ca s-o vad vad si pe asta… halal…

  4. Vio, stai linistita in Chisinauielul nostru frumos, ca stai bine. Dupa cum probabil ca ai observat din post-ul meu, Bucurestiul nu e tocmai raiul pe pamant 🙁 .
    Eu as reveni si maine daca mi-ar garanta cineva o slujba decenta si ceva in plus.

  5. mda, intr-adevar in chisinau nu e atata bataie de joc… si e mult mai frumos si mai curat aici, lumea mai detine inca simt si ratiune, cat de cat. odata imi placea mult bucurestiul, mai ales cand imi povestea bunica mea despre bucurestiul anilor ’60-’70 kiar deveneam visatoare.. tie iti urez mult succes acolo si rabdare, va iesi soarele si pe strada noastra 😉

  6. Cu toate ca “omul sfinteste locul”, e destul de greu sa creezi magie in jurul tau in orasul asta. E prea intunecat, galagios si aglomerat. E ca o oala care fierbe, dar nu explodeaza niciodata.
    Desigur, astea sunt doar partile sale rele.
    Nu prea am auzit povesti despre anii 60-70. Poate imi povestesti tu vre-una…
    Multumesc pentru incurajere. Oricum, imi dezvolt imunitate la mediu. Este inevitabil 😀 .

  7. Haideti, bre! Bucuresti capitala europeana!Am vazut si alte capitale ale Europei, dar parca nicaieri n-am intalnit atata mizerie, inghesuiala, lipsa de bun simt, atat de multi oameni incruntati…eu personal de cate ori ajung in Bucuresti nu dureaza mai mult de jumatate ca sa inceapa sa ma doare ingrozitor de tare capul!

  8. Crede-ma ca ii inteleg! Sora mea locuieste in frumoasa capitala…nu-ti imaginezi de cate ori ma suna injurand 🙂 iar eu sunt terifiata numai la gandul de a vedea Bucurestiul. Ultima data cand am fost, am facut 3 ore de la aeroportul Baneasa pana la stadionul Lia Manoliu! Asta in conditiile in care de la Lyon la Bucuresti am facut 2 ore 10 minute :((

  9. la sugestia ta pe unde ar trebui sa merg ca sa ajung de la gara da Nord la Baneasa fara a risca sa pierd avionul? in august refac traseul, mi-ar prinde bine un sfat 🙂

  10. mă bucur că m-ai întrebat. recent s-a deschis o cale directă cu trenul de la gara de nord până la Otopeni. nu e chiar până la Băneasa, dar mă rog, ar fi și asta o opțiune. cel mai bine este însă să iei autobusul din Aviatorilor (Herestrău) până la aeroport, doar că nu într-o oră de vârf. sau să te plimbi prin București până ieși din ora de vârf :D.

  11. Tudor, asemenea lectii cum le spui tu…preferam sa nu le stiu, sa nu trebuiasca sa stau la cozi interminabile, sa nu ma buzunareasca orice pici in statiile de metrou, sa nu ma cert cu orice necuviincios ca nu-si respecta randul, etc…

  12. eu de obicei eman optimism, dar cand vine vorba de aglomeratie, imbulzeala, mizerie…devin pesimista! Mai ca as fi ramas la Annecy anul asta 🙂 doar ca ma cheama obligatiile in Romania :))

  13. evident nu toata Romania e la fel, stiu asta, Tudore. Obligatii…am inceput niste studii, am un frate mai mic de care am grija, sunt un fel de mini-mamica si cred ca sa mai gasi 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.