După ani de izolare internațională, RM face un pas către lumină | Tudor Cojocariu

După ani de izolare internațională, RM face un pas către lumină

Dodon n-a încercat, dar oricum a greșit

Se zice că, dacă nu încerci, nu greșești.

Fostul (ne)președinte Dodon a dovedit că este un adept fidel al acestei abordări, evitând să-și seteze obiective complicate pe perioada celor 4 ani de activitate. În schimb, acesta a lansat mesaje care au dezbinat, a jignit mii de moldoveni și ne-a pus pe tava putiniștilor. (Ne)președintele n-a avut nici o întrevedere oficială cu nici un lider european și nici cu liderii statelor vecine România și Ucraina; ceea ce este cu totul excepțional pentru un stat mic precum este RM. Excepțional în sens rău, bineînțeles. În schimb, acesta s-a plimbat încolo-ncoace pe la Moscova, făcând aranjamente politice egoiste în vederea rămânerii la putere, dar fără nici un beneficiu pentru concetățenii săi. Alții decât partenerii de hoții, membri ai familiei sau acoliți, adică.

Rezultate fără precedent

Printre rezultatele vizitei președintei obținute în urma deplasării rapide din capitala informală a UE, se numără următoarele:

  • Asistența sanitară generală și acces la cel mai eficient și sigur vaccin pentru categoriile vulnerabile în cel mai scurt timp.
  • Asistență financiară imediată. UE va suplimenta volumul susținerii.
  • 21.4 milioane de euro vor fi alocate pentru reforma poliției.
  • Un grant de 15 milioane de euro va fi deblocat pentru consolidarea rezilienței republicii.
  • Asistență pentru dezvoltare economică (credite mai ieftine pentru imm-uri).
  • Sprijin pentru dezvoltare energetică, agricultură (creșterea competitivității agricultorilor, sprijin pentru proiecte de irigare).
  • Sprijin pentru mediu – împădurire.
  • Sprijin pentru lupta împotriva corupției.

Dincolo de beneficiile imediate ale vizitei Maiei Sandu la Bruxelles, însuși faptul că, președintele RM, după o perioadă dureroasă de izolare a republicii, a avut întrevederi personale la cel mai înalt nivel, cu un șir impresionant de oficiali europeni, ceea ce este un lucru extraordinar în sine (președinta Comisiei Europene, europarlamentari, șefi de comisii parlamentare, șefi de partide europene etc.).

Toate astea s-au întâmplat după întrevederile oficiale cu președinții României Iohannis și cel al Ucrainei Zelensky. Impactul psihologic al celor două vizite oficiale, care au avut loc după mai mulți ani de relații înghețate la nivel înalt, se estimează a fi depășit doar de acele rezultate care vor urma și care decurg din angajamentele reciproce făcute de cei 3 lideri de state. Amintim aici doar despre tonele de motorină pentru agricultori, sutele de mii de doze de vaccinuri, sau proiectele de infrastructură, de care vor beneficia toți moldovenii.

RM este un stat care-și demonstrează mereu vulnerabilitățile și dependența de asistența externă. De aceea, calitatea vieții și nivelul de trai al moldovenilor rămași să locuiască între Prut și Nistru a depins mereu de calitatea și nivelul relațiilor cu donatori și parteneri internaționali. Iar UE este, în acest context, cel mai important partener.

Un ”eșec”? Nici pe departe

Totuși, au existat suficiente voci care, au încercat să găsească nod în papură și cu această ocazie. Acestea au venit, previzibil, dinspre dodoniști și șoriști. Aceștia au numit vizita președintei la Bruxelles un eșec, evitând să aducă și argumente. În continuare, socialiștii și partidul șoriștilor comunică pe o singură voce doar cu electoratul lor, care se amestecă gradual și care nici n-are pretenții prea mari în materie de politică, politici și discurs.

Pe lângă discuțiile despre ”eșecul” Maiei Sandu, cele două partide i-au mai reproșat și că aceasta preferă să facă vizite externe, în loc să se ocupe de chestiunile stringente interne. Din nou nefondat, întrucât atribuțiile președintelui presupun inclusiv reprezentarea la nivel internațional. Mai mult decât atât, imediat după revenirea de la Bruxelles, președinta s-a întâlnit cu premierul interimar, pentru a-i comunica principalele direcții de acțiune, în ton cu angajamentele RM față de UE până acum, mai ales în această nouă lumină a recentelor întrevederi cu oficialii europeni. Toate acestea cu singurul scop de a le aduce beneficii locuitorilor republicii.

Sursă imagine

+ Muzică: Led Zeppelin – Ramble On

Tudor Cojocariu

Development enthusiast | Marketing uplifter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.