Ghimpu știe ce zice, chiar dacă o zice rău

Dezbrăcat de vălul obișnuitelor metafore și alegorii, discursurile lui Ghimpu ascund mesaje demne de luat în seamă. Din păcate, însă, nu toți au cheful, bună-credința și răbdarea să le ia în serios. Iar asta se datorează pe de o parte, stilului președintelui liberalilor moldoveni de a-și așeza cuvintele, iar pe de alta, nevoii noastre de a promova oameni care ne mint frumos. Tocmai de aceea, vom include un Filat, un Lupu, un Streleț sau un Plahotniuc în topurile îndrăgostibililor publici. Plini de importanță, parfumați, stăpâni pe situație – de ce să nu-i iubim? Ei bine, pentru că nu pentru a-i iubi le-am dat votul și încrederea. Dar nu, noi avem nevoie de cineva care să ne provoace emoții, admirație amestecată cu frică.

Mai și exagerăm, hiperbolizând trăsăturile, ideile și semnificațiile atribuite acestora. Așa au fost create personajele anecdotice P.Turcu, J.Onoje, M.Gootsă, M.Șura, L.Burghilă, M.Laguta, B.Focșa, I.Dodon, N.Morari, N.Gordienko, V.Voronin, V.Garbuz, V. Șelin, I.Istrati și mulți-mulți alții, din toate domeniile posibile și imposibile. Și o merită cu toții, doar că în lipsa unor asemenea prospături de personaje, gura lumii moldave se manifestă taman nevoia asta publică de a crea personaje, în locul unor caractere. Oricine poate fi transformat din caracter în personaj, dacă pui la treabă niște oameni a căror job-uri și specializări constau în a crea personaje. Asta ar trebui să le scrie și-n CV, ”creator de personaje, lucrat pentru partidele P.., P.., luat salariu …., inventat minciuni ….”. Mă refer la buzunarele oligarhului, ”infracțiuni” comise cu 155 km/h, atacurile asupra presei și alte exagerări.

Mihai Ghimpu este caracterul, ar zice unii, iar eu mă alătur lor, a cărui imagine e transformată pe nedrept în cea a unui personaj. E adevărat – un caracter greu, uneori imposibil de înțeles, alteori grosolan și de cele mai multe ori autoritar. Dar  trebuie să recunoaștem că omul cel puțin știe ce vrea și le spune și celorlalți, ceea ce nu e valabil în cazul prea multor politicieni/truci autohtoni. Partea proastă este că însuși Ghimpu le dă apă la moară tuturor celor care s-au obișnuit să aibă ce comenta (pe bună dreptate, fiind dreptul lor), contribuind, probabil inconștient, la consolidarea acestei ”aure” de sursă a vorbelor hilare cu dublu-sens. Dar să nu ne oprim doar la forme, pentru că politica înseamnă mai mult decât atât. Politica înseamnă, printre altele, asumare, responsabilitate și viziune. Dar și să-ți ceri scuze când greșești. Iar Ghimpu a greșit când a generalizat prea mult în ieșirea de la În Profunzime. Probabil o fi firesc să mai cedezi când știi că nu ai și nici nu-ți propui să ai instituții media subordonate. Cu alte cuvinte, atunci când ai intrat într-un joc a cărui reguli murdare nu vrei să le respecți integral.

De exemplu, eu am înțeles din mesajul liberalului care enumera încălcările alianței, ca pe niște defecte pe care și le asumă, alături de colegii săi din celelalte 2 partide. Toți cei de la putere împart o parte din vină – unii pentru că încalcă, alții pentru că participă, ceilalți pentru că tolerează și toată lumea pentru că tace. Și nu e o noutate, pentru că fiecare stat are strecurați printre politicieni și hoți la drumul mare. Dar totuși, una e să mai și implementezi niște reforme, să ai o perspectivă clară de dobândire a unor avantaje europene; și cu totul alta este să furi, să dai în cap împotriva liberei expresii, să favorizezi contra-cultura sovietico-rusă și să tragi statul într-o uniune putinistă care-i vai de mama ei.  Asta am înțeles eu din ce a zis Ghimpu. Alții însă, ignorând tragismul situației fără ieșire în care ne-am pomenit cu toții, au ales să facă mișto, pentru că e mai simplu, mai vesel și mai profitabil, ”pe alocuri”.

Aceleași glume forțate au fost debitate și cu alte ocazii, tocmai de cei care-și asumă rolul de lideri de opinie, tineri funcționari, sau experți de toate soiurile. N-ajungem nicăieri așa, pentru că alte soluții decât ”Jios Aliansu!” se impun, dacă nu vrem să ne amintim cum era înainte de aprilie 2009.

Iar în acest sens, propunerile lui Ghimpu în vederea de-tensionării situației îmi par de bun-simț, cel puțin până apar unele mai bune de la ceilalți 6 lideri din consiliul alianței. Pentru că s-a ajuns la un blocaj din cauza comportamentului infantil al cocoșilor-primi, ar fi mai bine ca discuțiile să fie conduse de adjuncții politici ai celor 3 președinți de partid, iar cele mai importante funcții în stat să fie cedate tot adjuncților. Niște soluții disperate, pentru vremuri disperate.

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>