În intervalul 40:30 – 45:10 am avut o intervenție live în cadrul emisiunii Obiectiv comun la TVR Moldova, despre studenții plecați din R.Moldova. S-a întâmplat în ianuarie, ce-i drept, dar discuțiile rămân actuale, iar ideile valabile.
Mi-a fost solicitată opinia într-o dublă calitate: cea de fost bursier al statului român și cea de expert afiliat netitular al Centrului Român de Politici Europene.
Pe scurt, am vorbit despre importanța politicilor educaționale românești pentru societatea moldovenească și despre faptul că politica de acordare a burselor de studiu a devenit parte a politicii de sprijinire a integrării europene a RM. Mă rog, în decursul celor 5 minute m-am exprimat mai puțin alambicat decât aici.
Cele 50 de minute ale emisiunii merită să fie urmărite integral, pentru că ne arată în ce mod ne situăm departe de ceea ce fiecare dintre noi își dorește.
A fost o mare bucurie să găzduiesc, în sfârșit, comunitatea Connect MI Moldova - Ireland…
Decembrie aduce sărbători de sfârșit de a și timp petrecut alături de cei dragi. Dar,…
În această lună octombrie, Career Hub trece de la promisiuni la dovezi. Explorează succesele timpurii…
Tocmai am lansat LinkedIn Learning Career Hub — următorul capitol din evoluția LinkedIn Learning, acum…
Sunt onorat să fiu recunoscut drept Top Coach de LinkedIn pentru al doilea an consecutiv.…
Valorile care au adus PAS la guvernare – onoarea, onestitatea, seriozitatea și integritatea – par…