Omul care m-a inspirat să scriu

Orice tânăr, fie acesta elev, student sau absolvent, are nevoie de oameni care să-l inspire. Eu am avut norocul unor pedagogi foarte buni, atât în gimnaziu, cât și în liceu, respectiv pe doamnele Tamara Barbăscumpă și Maria Guzun.

Ambele au stat la baza formării stilului meu de a scrie, de a mă exprima și de a gândi critic. Fără ele, care reprezintă pentru mine, în continuare, exemple de forță și demnitate umană, n-aș fi ajuns, probabil, să înțeleg rostul literaturii, al culturii, dar și al implicării fiecăruia dintre noi în chestiunile publice. În lipsa unei materii numite „educație civică”, aceste două doamne, alături de cele două doamne profesoare de istorie, Vera Banari și Viorelia Ciobanu, au fost primii mei seminariști/traineri/formatori într-ale civismului.

Privind în urmă, realizez că tot profesoarelor mele le datorez faptul că am început, la un moment dat, prin liceu, să-l citesc pe Constantin Tănase. Nimeni nu m-a îndemnat vreodată să-l citesc, dar publicistica sa rezona foarte fidel cu ceea ce învățam noi, printre rânduri, la școală. A fost vorba de Liceul româno-francez „Gheorghe Asachi”, în cazul meu, dar aceleași valori erau promovate și în celelalte licee din republică. Mișcarea elevilor, în frunte cu profesorii lor și mișcarea presei, în frunte cu jurnalistul Constantin Tănase s-au sprijinit reciproc, de fiecare dată. Asta a fost una dintre cheile victoriilor pe care le-am repurtat aproape de fiecare dată și unul dintre motivele pentru care avem, astăzi, o limbă română oficializată, o istorie a românilor predată în școli și multe altele, care nu mai pot fi contestate de nimeni.

Timp de peste 2 ani transmit, săptămână de săptămână, către redacția ziarului TIMPUL, articolele mele de analiză și opinie. Materialele mele sunt așa cum sunt, pentru că a existat Constantin Tănase și scrierile sale. Chiar dacă nu a știut asta niciodată, sau poate că doar a intuit-o, Constantin Tănase a fost pentru mine un mentor într-ale jurnalismului de opinie. Constantin Tănase, prin atitudinea și gândirea sa, m-a inspirat să scriu. Sunt sigur că foarte mulți tineri din generația mea, care scriu azi în toate sursele media de pe piață, pot afirma același lucru.

Este o tragedie ceea ce s-a întâmplat, iar gândurile mele și ale apropiaților mei se îndreaptă către familia acestui om care a schimbat destine, a influențat procese și a redesenat soluții.

Să-l ținem minte așa cum a fost.

Articol apărut în Timpul de vineri (7 noiembrie 2014) și pe Unimedia