Posibilii candidati ai puterii la posibilele prezidentiale
Alegerile au, în general, rolul de a scoate societatea din letargie și de a distrage demnitarii de la muncă. Doar că la noi, de ceva vreme, letargia e continuă, iar demnitarii nu muncesc. Cel puțin nu în interesul majorității concetățenilor lor. Totuși, puseurile de pseudo grijă pentru treburile publice ale întâilor clovni cleptomani ai boborului se întețesc. De exemplu, recent am fost martorii unui schimb de replici penibil între doi dintre aceștia, ambii colegi de ”coaliție”. Unul e Leancă, iar celălalt e Chirinciuc. Unul e deputat și ex-premier, altul e ministru și afacerist. Primul a încheiat niște contracte cu niște companii dubioase și a lăsat totul vraiște, iar al doilea a pus niște crengi pe marginea drumului pentru a demarca șantierul de drum.
Se discută mult în perioada aceasta despre profilul candidatului puterii și care sunt șansele ca acesta să fie Leancă. Iar în urma acestui episod, putem crede că, în continuare, Leancă va exploata nemulțumirea proeuropenilor îngrețoșați de nesimțirea guvernanților, mușcând din electoratul ipotetic al Maiei Sandu sau al lui Andrei Năstase. Consultanții lui Plahotniuc știu bine că cei doi nu au cum să întrunească toate calitățile și să răspundă chiar tuturor aspirațiilor proeuropenilor nemulțumiți. De aceea, aruncarea în joc a unor personaje ca Leancă (așa cum s-a întâmplat în România cu Tăriceanu și partidul lui ALDE, de exemplu, aruncat de Dragnea și PSD) va fi benefică. În fond, fiecare vot contează. Și din ăștia vor mai apărea, așa cum a semnalat recent și fostul deputat Vasile Nedelciuc.
Chirinciuc, la rândul lui, în loc să explice ce e cu acele crengi de pe drum, evită răspunsul și discuția la obiect, arătând cu degetul către sursă. Stilul „liberalilor” rămâne același, moștenit de la tătuca Mihai Ghimpu, comunistoid cu experiență. Probabil că veșnicul sacrificat pe altarul libertății neamului are nevoie de voci care să se mai agite pentru el și ”pentru linia partidului” prin spațiul public. Or, la cum șuieră vântul printre ”cadrele de partid”, este previzibil care vor fi acele voci, Chirinciuc numărându-se printre acestea. Deși nu s-a remarcat cu nimic bun, deși povestea afacerilor lui nu e clară. Deși, deși, deși. Dar fiecare defilează cu cei pe care-i are. În ceea ce-l privește pe Ghimpu, acesta va rămâne cu împlinirea de a fi candidat și cu frustrarea de a fi eșuat. Rolul lui va fi, mai degrabă, să-i îndepărteze pe alegători de la Maia Sandu, care, spre deosebire de Andrei Năstase, s-a declarat unionistă. Ghimpu este și problema unioniștilor militanți, care, conform sondajelor, îl consideră în continuare pe liderul PL drept cel mai important lider politic unionist. Problema noastră, a tuturor românilor, însă, este că nu-i putem contrazice.
Rămâne neclar și numele candidatului oficial al PD, care nu-și va permite, în calitate de ”super-partid-de-la-guvernare”, să nu aibă unul. Dar, mai ales, interesează cum se va poziționa acesta și de la cine va ”aspira” voturile. Probabil că nu vom avea surprize, întrucât există un fragment din societate care încă mai gustă din discursul jenant al ”proeuropenilor” despre reforme, schimbare și viață frumoasă. Prin urmare, candidatul PD va fi unul dintre cei mai spălați și bine-văzuți fruntași ai partidului, atât de publicul larg, cât și de propriii colegi de partid. Mă gândesc la Adrian Candu, bineînțeles. Dar, niciodată când vorbim despre candidatul puterii nu putem ignora importanța voturilor cumpărate, fraudate și a resurselor statului folosite neloial, care pot face și dintr-un terchea-berchea un candidat de 10%.
Toate aceste posibile abordări i-ar pava calea lui Igor Dodon spre turul II, iar apoi spre victorie. Iar malaxorul mediatic în care s-au pomenit deja posibilii candidați ai opoziției are rolul de a ne crea tuturor o stare de lehamite și de a ne ține acasă în ziua votului. Ca în orice sistem autoritar care se respectă. Prin urmare, în fața acestei amenințări, Sandu și Năstase n-au decât soluția solidarității și a respectării până la capăt a înțelegerii lor tripartite. În fond, nici unii dintre susținătorii celor 3 semnatari ai acordului nu îl vor pe Dodon președinte.