Rusia și UE demarează negocierile. NATO câștigă teren. Cine avansează?

    Vineri, Rusia și Uniunea Europeană au anunțat demararea, pe 4 iulie, a negocierilor pentru mult-așteptatul parteneriat strategic. În acest context, comisarul european pentru Relații Externe și Politică de Vecinătate Benita Ferrero-Waldner a ținut să remarce diferența dintre cei doi lideri ai Federației Ruse – Putin și Medvedev. Desigur, aceasta s-a referit în primul rând la modul acestora de a purta tratativele. Până în momentul de față, Putin s-am remarcat printr-o politică apropiată de un șantaj economic, în sensul că orice dezacord al europenilor ar fi putut fi sancționat prin închiderea robinetului de gaze. Această imagine de tiran cinic, KGB-istul și-a creat-o în rândurile unei bune părți a țărilor membre UE și nu numai (vezi Ucraina). Astfel, state precum Slovacia, Austria, Germania, Austria, Polonia, Ungaria s-au pomenit în situația de a depinde din punct de vedere energetic de un ”moft” țarist. Astăzi însă, un nou interlocutor pare să-și impună poziția. Medvedev pare să fi învățat bine lecția, astfel încât susține cu multă ardoare proiectele predecesorului său. ”South Stream (care traversează Marea Neagră) și North Stream (care traversează Marea Nordului) sunt esențiale pentru asigurarea energetică a vestului Europei, argumentează șeful de stat. Prin aceste proiecte se are în vedere ”ocolirea esticilor cu probleme politice” (o fi avut în vedere și Republica Moldova?). În primul caz, doar România și-a exprimat reticența față de inițiativă, pe când în cel de-al doilea, a fost vorba atât de statele baltice, cât și de Polonia.

În același timp, prim-ministrul Putin amenință Ucraina că va transfera pe teritoriu rusesc înaltele tehnologii și tehnologiile pentru rachete. Replica omologului său ucrainean, Timoșcenko, a fost însă una pe măsură: ”Toată lumea colaborează cu NATO, fie că este vorba despre Ucraina sau despre Rusia.” Desigur, a-ți declara orientarea evidentă pro-NATO și ”a-ți lua jucăriile acasă” denotă două moduri total opuse de colaborare, dar se prea poate că tot ”colaborare” poate fi numită.

Dacă avansăm spre nord, găsim o Polonie care este pe cale de a semna cu SUA acordul privind instalarea unei baze a scutului american anti-rachetă, după cum a declarat Zbigniew Chlebowski, șeful grupului parlamentar de guvernământ. De asemenea, Cehia – țară cu o mai veche istorie de rezistență împotriva rușilor (de ex. Evenimentele din ”Primăvara de la Praga”, în care rușii au orchestrat invazia asupra cehilor), cel mai probabil că va aproba instalarea unui radar anti-rachetă american.

În aceste condiții, ”schimbarea macazului” operată de Federația Rusă nu pare foarte surprinzătoare. Este oare posibil ca liderii acesteia să-și fi dat seama că șantajul economic practicat cu atâta cinism până acum sfidează mersul firesc al lucrurilor și aduce mai curând NATO în pole-position decât în poziția de negociator?