Sau nici măcar. Atunci cu atât mai mult nu înţeleg rostul intitulării demonstraţiei electorale a comuniştilor drept „marş social”, precum nu înţeleg nici atitudinea Unimediei care a scris „marş” cu literă mare în ştirea difuzată astăzi. Ce mare scofală cu marşul ăsta? Înţeleg foarte bine că orice pretext e bun pentru a mai stoarce puţin din atenţia poporului care şi aşa, românesc fiind, este predispus să se plângă. Dar la ce bun o demonstraţie în care mai mulţi plângăcioşi s-au adunat pentru a spune că viaţa e grea. Mai înţeleg şi că pcrm vor să se facă auziţi, la fel cum au vrut să se facă auziţi de 9 mai când au defilat cu drapelul unui stat străin, adică rus („Huooo, anti-stataliştilor!”, le-aş zice, dar mai bine nu). Dar de ce să acuzi, în lipsa probelor, că Alianţa a ajuns la guvernare în baza falsificărilor şi mituirilor, după multe luni trecute de la alegerile autumnale? Probabil tot pentru că se apropie 5 iunie.
În altă ordine de idei, unde au dispărut pomenele electorale ale comuniştilor şi demonstraţiile cu adevărat sociale, cu salamul de 50 de bani şi pâinea de 10? Sau o fi vreun mesaj ascuns al comuniştilor că de atâta greu în ţară, şe-a sărăcit şi lor bugetul?
Ce vremuri am ajuns…
A fost o mare bucurie să găzduiesc, în sfârșit, comunitatea Connect MI Moldova - Ireland…
Decembrie aduce sărbători de sfârșit de a și timp petrecut alături de cei dragi. Dar,…
În această lună octombrie, Career Hub trece de la promisiuni la dovezi. Explorează succesele timpurii…
Tocmai am lansat LinkedIn Learning Career Hub — următorul capitol din evoluția LinkedIn Learning, acum…
Sunt onorat să fiu recunoscut drept Top Coach de LinkedIn pentru al doilea an consecutiv.…
Valorile care au adus PAS la guvernare – onoarea, onestitatea, seriozitatea și integritatea – par…