Sindromul babei bocitoare la tinerii moldoveni

Bocitoarele sunt acele fiinţe care bocesc fără să simtă şi fără să înţeleagă de ce o fac. Ele îşi cunosc cel mai bine treaba şi se întrec între ele într-ale bocitului, iar dacă vreuna dintre ele încearcă să crească volumul, cealaltă găseşte neapărat puterea de a ridica şi ea volumul sunetelor scoase.

Copil fiind, mă minunam de străduinţa şi eforturile supraomeneşti depuse de entităţile cu broboadă pentru a-şi exprima emoţiile generate de trecerea în nefiinţă a unor oameni pe care, poate, nici nu i-au cunoscut. Bocitoarele sunt cel mai mare duşman al bunului simţ, pentru că bocitoarele sfidează simţurile. Trebuie să recunosc, îmi lipsesc uneori acele babe care speriau copiii şi îi făceau să uite că sunt trişti. Poate de aici vine şi beneficiul lor camuflat. Bocitoarele alungă tristeţea şi cel puţin asta le justifică transformarea din bătrânele obişnuite, în bătrânele upgradat-e, ridicate la rang de bocitoare şi onorate de întreaga comunitate sătească. Trebuie să fii un nebun extravagant şi plimbat pe la oraş pentru a face tentative de a organiza înmormântări fără bocitoare.

Probabil că la un moment dat am fost surprins râzând de vreo bocitoare, pentru că mă simt de parcă aş fi fost blestemat să nu scap de oameni care suferă de sindromul babei bocitoare, trecut la tinerii moldoveni care se gândesc timid, dar cu voce tare şi cu multe înjurături, la alegerile ce vor să vină. Treaba asta este cu atât mai deranjantă, cu cât printre bocitoare se regăsesc şi tineri, prieteni şi colegi de ai mei, care aleg să se plângă în loc să pună mâna. E un paradox aici. S-ar părea că ar trebui să se plângă cei care depun eforturi şi cărora nu le reuşeşte ceva anume, dar de cele mai multe ori se întâmplă invers. Tocmai cei care n-au prea multe ocupaţii, se plâng într-una, ocupaţia de bază devenind tocmai bocitoria şi discuţiile despre viaţa care e grea şi “soarta moldoveanului” care e pecetluită.

Am o mulţime de colegi şi prieteni, în multe dintre oraşele româneşti, oameni despre care „gurile rele” spun că sunt sau vor fi transformaţi în români (de parcă ar mai fi nevoie sau de parcă omul îşi poate alege etnia) se găsesc mulţi sceptici şi plângăcioşi în ceea ce priveşte întreaga viaţă politică, fie că vorbim despre implicare în activitatea de partid, în procesul decizional (prin intermediul ONG-urilor) sau despre mersul la vot. Având acestea în vedere, ne-am aştepta cu toţii, poate, la o „armadă” de tineri care se scot unul pe celălalt la vot şi membrii căreia devin ţinta oprobiului public dacă stau acasă sau dacă insistă în căutarea pretextelor de a nu merge la vot. Un principiu simplu, dictat inclusiv de raţiune, spune că pentru a progresa, trebuie să alegem cel mai mic dintre rele, ignorarea fenomenelor care ne afectează fiind contraindicată. A şti pentru cine votezi înseamnă a şti ce vrei. Atât timp cât vor exista statele, iar noi vom fi cetăţeni ai acestor state, nu avem unde să ne ascundem de politică. Prin urmare, dacă nu ne ocupăm noi de politică, se va ocupa ea de noi.

La 28 noiembrie vom avea şansa să ne ocupăm noi de ea şi să subţiem rândurile celor care le calcă pe urmele bocitoarelor exotice de prin satele moldoveneşti.

La 28 noiembrie avem şansa să ne demonstrăm în primul rând nouă şi abia apoi celorlalţi, că nu am învăţat degeaba ani întregi prin facultăţile din Bucureşti, Chişinău, Cluj, Bălţi, Timişoara, Cahul, Iaşi, Suceava şi prin alte centre universitare importante, despre democraţie, civism şi drepturile omului.

Mai avem 4 zile pentru a da sms-uri tuturor prietenilor, duşmanilor, rudelor, necunoscuţilor şi tuturor celor pe care îi numim noi concetăţeni. Mai avem 4 zile pentru a lăsa partidele să-şi facă treaba şi să ne convingă prin conţinutul membrilor şi mesajului lor. Mai avem 4 zile pentru a ne rezerva o oră duminicală din cele 14 existente şi pe care să o dedicăm exprimării părerii noastre de fiinţe umane.

La 28 noiembrie se vor alege bocitoarele de tineri cu părere.

Tu ce alegi să fii?