Situația tinerilor basarabeni din România - o perspectivă sociologică | Tudor Cojocariu

Situația tinerilor basarabeni din România – o perspectivă sociologică

Motivație

Având în vedere faptul că pe terenul relațiilor dintre cetățenii români și cei moldoveni de etnie română încă mai este loc de multe speculații și discuții sterile, în cadrul cărora, într-un spirit specific românesc se pasează responsabilitățile și se aruncă vina cu o inconștiență aproape inexplicabilă, am considerat că o elucidare a anumitor concepte cu care se obișnuiește să se jongleze în ultima perioadă ar fi mai mult decât binevenită.

Fiind conștient că o comunicare pe o asemenea temă deosebit de sensibilă nu ar putea să aducă lumină asupra întregii chestiuni, ci poate doar aspra unei infime părți, am ales să vorbesc despre conceptul de comunitate, cu precădere în sens sociologic și din punct de vedere etno-lingvistic.

De asemenea, voi încerca să prezint pe scurt situația tinerilor basarabeni din România, văzută de un student la sociologie în anul III.    

Noțiunea de comunitate, așa cum poate fi ea percepută

Există mai multe perspective asupra noțiunii de comunitate. Aceasta se poate referi la un grup de profesioniști, având ocupații similare sau poate diferenția două grupuri ca fiind comunități urbane sau rurale. De asemenea, aceasta poate desemna o colectivitate de indivizi care se află într-o strânsă legătură pe baza unor trăsături similare, precum și a unui context istoric comun în care s-au dezvoltat. La unii sociologi, ca Ferdinand Tonnies, ideea de comunitate include un destul de puternic sentiment de apartenență și de devotament reciproc ce se bazează pe o cultură omogenă, pe o experiență împărtășită și pe o strânsă interdependență.

În viziunea profesorilor G. Constandache și A. Mihalache, de la Universitatea Politehnică București, una dintre definițiile care pot fi aplicate noțiunii de comunitate este următoarea: ”un colectiv uman relativ sudat sau cel puțin întrucâtva omogenizat prin valori comune care apare și ca diferențiat de altele, prin comportament și produse materiale sau culturale.”

De asemenea, profesorul Gheorghiță Geană, accentuează nevoia de afiliere la un set de valori comune formate pe baza acelorași datini și trăiri, precum și a acelorași tradiții.

Incompatibilitatea noțiunii de comunitate cu adevărul științific raportat la realitate

În lipsa unei identități moldovenești reale, tinerii din RM veniți în România încearcă să se regăsească într-o realitate construită după modelul asimilat într-o anumită măsură acasă, astfel adoptând unele cuvinte, obiceiuri, deprinderi, valori, dar și pseudo-valori străine, mai exact pe cele rusești, menținute pe cale artificială de către autorități încă din perioada sovietică. Ironia constă în faptul că însuși poporul din statul rus pare să fi trecut peste nostalgia ”raiului comunist” de altădată, pe când multe state din fosta URSS încă mai sunt dominate de o populație care suspină după vremurile trecute. Acest fapt se datorează mai multor factori, printre care și neputința imediată a RM, stat slab, cu un prezent și cu un viitor incert, de a se integra în Uniunea Europeană. În situația creată, cetățeanul moldovean se pomenește în situația ingrată de ”a-și alege partea de care să fie (atenție, nu să lupte!)”. Dependența celor aproximativ 4 milioane de moldoveni din stânga Prutului de una dintre cele două forțe mondiale, Rusia și NATO, îi determină pe cei dintâi să adopte o poziție neutră față de chestiunile statului, iar de aici și pasivitatea generalizată în ceea ce privește participarea la vot. Inacțiunea acestora este un semnal mai mult decât clar, care denotă resemnarea cu faptul că părerea lor nu contează. Aceasta poate însemna un singur lucru: că unul dintre cele mai importante instrumente ale democrației nu funcționează, iar asta se întâmplă într-un stat pretins democratic și cu false aspirații europene (cel puțin la nivel de conducere).

Cu toate acestea, un individ are nevoie de asociere pentru echilibrul său emoțional, or în caz contrar efectele pot fi dintre cele mai dăunătoare – de la imposibilitatea integrării normale în societate, până la renunțarea, aparent lipsită de motive întemeiate, la activitățile pe care le desfășoară în momentul respectiv.

În asemenea cazuri pseudo-identitatea ”moldovenistă” pare a fi refugiul ideal pentru un basarabean venit la studii. Se creează iluzia că aceasta ar putea furniza o anumită securitate și siguranță în ziua de mâine. Doar într-un astfel de context, în care tendințele de enclavizare și izolare se pot manifesta din plin, o comunitate a basarabenilor și-ar avea rostul.

Graiul moldovenesc al limbii române – un concept insuficient promovat

Monica Heintz afirma într-una dintre lucrările sale că Republica Moldova, care a fost născută în urma prăbuşirilor succesive ale imperiilor otoman şi rus, a rămas permanent în căutarea identităţii încercând să conjuge concomitent apartenenţa la Europa şi ataşamentul la spaţiul sovietic. De aici și vocabularul tânărului basarabean care pare să abunde în expresii și cuvinte rusificate, ca element definitoriu al românului de peste Prut. Acesta pare să nu fi renunțat la pseudo-identitatea moldovenistă inoculată timp de peste 84 de ani de către forțele sovietice de ocupație. Cu toate acestea, pe lângă rusismele care au toate șansele să-și reducă treptat influența, tinerii basarabeni utilizează cu predilecție elemente arhaice și regionalisme, elemente ce imprimă farmecul aparte al limbii vorbite în stânga Prutului. Cu toate că acestea din urmă sunt caracteristice cetățenilor moldoveni de origine română, în nici un caz nu poate fi vorba de o comunitate, or una dintre trăsăturile de bază ale unei comunități este limbajul care ar trebui să fie diferit, ceea ce nu este adevărat, mai ales că aproximativ aceleași cuvinte sunt folosite și în partea vestică a Moldovei istorice.

Istoricul Alexandru Dimitrie Xenopol afirma într-una dintre conferințele susținute chiar la Piatra Neamț, că ”graiul românesc este același în toate părțile locuite de Românii din Dacia Traiană, și nu există aproape nici o deosebire dialectală care să împiedice această înțelegere. Sunt fără îndoială deosebiri în tezaurul de cuvinte, deosebiri lexicale, dar care nu ating esența însăși a limbii și nu opun înțelegerii comune decît o stăvilă ușor de învins. …Limba românească este deci același organ de înțelegere vorbit de tot poporul românesc și înțeles de el din susul pînă în josul piramidei sociale.” Cu toate că aceste cuvinte au fost rostite de istoricul român încă la 1911, trebuie să avem în vedere că prin sintagma ”tot poporul românesc” se înțelege întreaga Moldovă românească, cea care urma să fie reîntregită peste 7 ani.

Consider că este esențial de a delimita noțiunile de ”grai” și ”dialect”, mulți dintre basarabeni optând pentru a doua variantă în momentul când se referă la limba vorbită de ei, ceea ce este de fapt incorect. Desigur, a spune că cineva vorbește limba moldovenească este cu mult mai grav decât a afirma că este vorba despre un dialect al limbii române. Chiar și așa, chestiunea este cu mult mai importantă decât pare. Diferențele dintre dialectele unei limbi sunt majore, pe când cele dintre graiuri sunt neînsemnate, variind în funcție de accent, dar și în dependență de influența politică sub care s-au aflat teritoriile respective. Aceasta se referă la cazul Moldovei de est, teritoriu aflat alături de Țară, din punct de vedere politic, pe parcursul unor perioade de timp scurte și fragmentate. Cele 3 momente decisive pentru destinul românilor din spațiul carpato-danubiano-pontic au fost anii 1600, 1859 și 1918, când s-a înfăptuit Unirea – mai întâi sub Mihai Viteazul, apoi sub Alexandru Ioan Cuza (Mica Unire), pentru ca ultimul asemenea eveniment să îl aibă ca reprezentant al tuturor românilor pe Regele Ferdinand I.

Nu voi insista mai mult asupra trecutului istoric comun al românilor dintre Tisa și Nistru, dat fiind că nu aceasta constituie obiectul comunicării date. A fost însă necesar să mă refer și la acest aspect, ca factor decisiv pentru crearea unei comunități, după cum reiese și din definițiile date la început.

Încercări de a întemeia o comunitate a moldovenilor în România

La începutul anului 2007, pe 22 februarie, reprezentanții de frunte ai unei asociații ce se voia a fi reprezentative pentru cetățenii moldoveni, așa-numita ”Comunitate a Moldovenilor din România”, a fost primită cu aplauze în Parlamentul Republicii Moldova, la inițiativa liderului comunist Victor Stepaniuc. Întâlnirea a fost organizată în sânul partidului de guvernământ, iar acest fapt s-a observat și din lipsa de reacții pozitive a celorlalte fracțiuni parlamentare. Deci, pretențiile de reprezentare a tuturor moldovenilor din RM ale aproape-întemeiatei asociații nu își găseau nici pe departe acoperire.

După cum era și firesc să se întâmple într-un stat european, inițiativa ”cetățenilor români de origine moldovenească” a fost respinsă din start de către Parchetul Judecătoriei Iași. Motivele au fost multiple, iar dintre acestea cel mai evident a părut a fi că în România nu există o minoritate moldovenească, deci constituirea unei asociații care să le apere drepturile și să le propage așa-zisa cultură nu putea fi privită altfel decât ca fiind absurdă. Mai mult, imediat după întrevederile liderului de la Chișinău cu reprezentanții posibilei pe atunci asociații a declarat că în statul român ar exista circa 10 milioane de moldoveni nedreptățiți de lege. Acela a fost momentul în care generalul armatei ruse Voronin a inițiat proiectul său de restabilire a Moldovei Mari, comandând hărți ale Moldovei medievale și promovându-și mesajul pe toate canalele posibile, suficient de numeroase pentru a influența opinia cetățenilor slab informați. Între timp avântul acestuia a fost temperat.

Este de notat că denumirea de CMR, așa cum se pronunță aceasta, era deja la vremea respectivă un brand în spațiul românesc și chiar pe aceeași zonă – cea a românilor din afara granițelor, doar că înțelesul acestora era cu totul altul, inițialele provenind de la asociația cu o reprezentativitate de un cu totul alt nivel și anume Consiliul Mondial Român.

Asociații ale tinerilor basarabeni în România

Încă de la proclamarea așa-numitei independențe a Republicii Moldova, relațiile dintre proaspătul stat și România s-au desfășurat într-un regim preferențial, în sensul că toată lumea era conștientă de existența a două state românești, iar de aici și tratamentul special. Totuși, aceeași ”lume” a acceptat situația, încrezută fiind că îi așteaptă un viitor prosper ca stat independent. Bineînțeles, după mulți ani de încercări, chiar și unii dintre apărătorii de atunci ai statalității moldovenești și participanți de frunte ai mișcării de eliberare națională au recunoscut că independența a fost o greșeală, lucru care devine din ce în e mai evident.

Astfel, în acel context de ”dezghețare” a relațiilor româno-române, tinerii basarabeni au primit burse, au ajuns în Țară, s-au acomodat și în timp au început să resimtă nevoia de asociere, a apărut nevoia unor organisme reprezentative care să ”construiască poduri peste Prut”, dar și care să reglementeze raporturile dintre nou-veniți și mediul în care urmau să se dezvolte. Relația dintre studenți și locul lor de baștină, dar și dintre ei înșiși au evoluat pe parcurs, acestea dobândind un fel de narațiune la care se referea Tamara Cărăuș în cadrul unei conferințe susținute la București, narațiune necesară existenței unei comunități.

Așa au apărut primele asociații ale basarabenilor.  Obiectivele declarate aproape la unison ale acestor organizații sună toate la fel de bine, iar membrii acestora susțin că rolul asociațiilor respective ar fi de a contribui la integrarea tinerilor basarabeni în mediul din România, precum și promovarea adevărului istoric de apartenență la aceeași națiune și a unui mesaj pro-unionist. Problema constă însă în faptul că odată porniți la drum, lucrurile se complică iar obiectivele devin din ce în ce mai confuze, iar aceasta pe fonul aceleeași identități false moldovenești și a refugiului în melanjul de cultură româno-rus, propriu majoritatății tinerilor din RM. Chiar dacă sunt conștienți de naționalitatea lor și nu o reneagă, practicile de zi cu zi și deprinderile îi trădează pe majoritatea. De multe ori, acestea tind să dobândească și o latură manifestă, demonstrativă, ca ansamblu de elemente definitorii. Anume în aceasta constă riscul major – promovarea unui mesaj românist, fără a ține cont însă de valorile și normele românești reale. Acest lucru se întâmplă oarecum involuntar, fondul inițial al basarabenilor veniți fiind mult rusificat, aceștia aflându-se în situația de a alege între a rămâne ”moldovean” sau a deveni ”român”, fiind conștienți în mare parte, repet, că nu pot deveni ceea ce deja sunt. Oricât de ironic ar părea, majoritatea continuă să trăiască în ignoranță, evitând să își pună prea multe întrebări, iar noțiuni precum ”patrie”, ”țară”, ”acasă”, ”naționalitate” sunt utilizate de multe ori ironic și/sau cu resemnare. Această situație cu accente tragi-comice poate genera adevărate crize de identitate, în sensul că individul resimte o stare de suspendare, de ne-apartenență la nimic, iar în astfel de situații este foarte greu să le ceri respectarea unor norme sau valori reale. Din punct de vedere sociologic, o asemenea stare de lucruri este definită prin termenul de anomie – dispariția acțiunii normei. Efectele acesteia pot fi dintre cele mai dăunătoare, prin anomie explicându-se multe dintre anomaliile sociale.

Situația de a-ți nega trecutul și copilăria este una extrem de frustrantă, mulți dintre basarabeni continuând să trăiască cu ”două lumi”, diferite și interiorizate la maxim – cea a copilăriei și cea a prezentului, nerusificată.

Revenind la influența esticilor, trebuie menționate în primul rând carențele de limbaj resimțite în rândul basarabenilor. Bagajul lor de cuvinte conțin multe elemente deosebite de cele ale localnicilor, fapt cauzat în mare parte de rusificare. Aici mă refer atât la limbajul verbal, cât și la cel al trupului, rușii având un bodylanguage absolut deosebit de alte națiuni europene. De asemenea, după venirea în România se observă un atașament mai pronunțat față de valorile, comportamentul și lumea rusă, așa cum a fost ea percepută acasă, la fel de eronat, de altfel. Omul de știință român și unul dintre cei mai buni cunoscători ai poporului său, Constantin Rădulescu-Motru, punea multe dintre carențele românilor pe seama unei educații insuficiente. Probabil că și prin menținerea artificială a unei asemenea stări s-a reușit suprapunerea unor valori străine peste cele autohtone. Iar sechelele le resimțim până în prezent, cu toate că se observă o apropiere evidentă a tinerilor de lumea europeană, în pofida celei estice.

Având în vedere acestea, rolul organizațiilor de basarabeni devine unul incomesurabil mai mare decât se crede și se acceptă. În vederea reducerii barierelor de orice tip dintre românii veniți și localnici, acestea trebuie să constituie adevărate modele reprezentative pentru ceilalți, iar discursul să se bazeze pe integrarea și omogenizarea spațiilor, nicidecum pe izolarea și închistarea acestora, ceea ce riscă să se întâmple în cazul existenței unor așa-numite ”comunități” a basarabenilor/moldovenilor.

Concluzie

Acesta pare să fie rostul de fapt al unei eventuale comunități a basarabenilor sau a moldovenilor, instituționalizate – dezorientarea și izolarea tinerilor abia-veniți în Țară, acestea căpătând conotații grave și dăunătoare care nu ar face decât să încetinească adaptarea cetățenilor moldoveni la spațiul politic european.

Riscul de a cădea în capcana așa-zisei ”promovări a basarabenilor” cu tot ce înseamnă aceasta, și aici am în vedere promovarea sintagmelor precum ”cultură moldovenească” sau ”specific moldovenesc”, în afara contextului românității este extrem de mare, iar linia care delimitează conceptele operaționale trebuie să fie una foarte clară, având în vedere situația în care s-a pomenit, nu din proprie inițiativă, populația de pe cele două maluri ale Prutului.

 

Bibliografie

 

  • Cărăuș, Tamara, Republica Moldova: identități false, adevărate sau naționale?, Conferință, Programului Regional al Colegiului Noua Europă din Bucureşti, 4 aprilie 2002
  • Damian, George, ”Comunitatea moldovenilor” desființată, articol Ziua, 27 februarie 2007,  http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-02-27&id=216642
  • Heintz, Monica, Stat slab, cetăţenie incertă. Studii despre Republica Moldova, Bucureşti: Curtea Veche, 2007
  • Johnson, Allan G., Dicţionarul de Sociologie Blackwell, Bucureşti: Editura Humanitas, 2007

      ·   http://www.dictsociologie.netfirms.com/C/CTermeni/comunitate.htm

  • Mihăilescu, Vintilă, Antropologie. Cinci introduceri, Bucureşti: Editura Polirom, 2007
  • Dreptul la memorie. Dialog despre identitatea românească III, selecție de materiale, în lectura lui Iordan Chimet, Cluj: Editura Dacia, 1992

Tudor Cojocariu

Development enthusiast | Marketing uplifter

8 thoughts on “Situația tinerilor basarabeni din România – o perspectivă sociologică

  • 30/07/2008 at 7:22 am
    Permalink

    Felicitari draga domnule Cojocaru: am citit cu interes lucrarea; este interesanta, explicativa si bine argumentata.
    Cu studenti ca Dta, eu ma mandresc. Poate daca acest studiu ar fi citit de ceilalti romani indiferent de ce parte a Prutului, s-ar arata mai multa intelegere in rezolvarea situatiei. Ala long, destinul Basarabiei este reunificarea cu Romania. daca nu exista Pactul Ribentrop-Molotov, cu ocuparea Basarabiei si Bucovinei de Nord, astazi, nu mai exista un “caz” al populatiei romanesti din Basarabia. De aceea, eu trag nadejde ca daca se reunifica Tara, incet-incet si “problema” limbii si a nationalitatii romane din Basarabia va dispare.
    Bunul Dumnezeu sa ne-ajute!

    Reply
  • 30/07/2008 at 9:08 am
    Permalink

    Destul de interesant.Bravo.Probabi ca asta va fi subiectul lucrarii de licenta.Este o tema sensibila pentru noi basarabenii de ici,iar o abordare atit de fina si coerenta nu am mai cunoscut demult.l

    Reply
  • 30/07/2008 at 5:29 pm
    Permalink

    Domnule N.D. Rusu, va multumesc mult pentru aprecieri. Intr-adevar, atata timp cat stam separati de tot felul de bariere artificiale, omogenizarea se va produce foarte greu, dar tot se va produce. Contraofensiva ruseasca este incomesurabil mai mare decat cea a statului roman pe teritoriul Basarabiei. Noi avem insa de partea noastra un fond comun si o fire greu de schimbat – buna sau rea, tot a noastra este.
    Numai atunci cand fiecare va face ceea ce-i sta in puteri acolo unde este pentru un ideal comun vom putea spera la mai bine.
    Oleandra, multumesc. In primul rand ma bucur ca un student basarabean este de acord cu mine. Noi stim de fapt cum stau lucrurile. Pacat ca despre aceste lucruri se tace prea mult, insa.
    Cred ca situatia noastra ar trebui disecata si studiata din toate perspectivele, ca asa, degeaba elaboreaza altii programe si proiecte de integrare fara o cunoastere buna a realitatii. Studentii pot sti cel mai bine ce se intampla cu ei.

    Reply
  • 01/08/2008 at 7:47 pm
    Permalink

    Pentru jurnalistii din Republica Moldova: cum scriem despre integrare

    Stiu ca acest blog e citit si de ziaristi din Republica Moldova, asa ca poate ca unii dintre ei vor gasi interesant anuntul de mai jos, facut de TOL, o organizatie jurnalistica ce are sediul la Praga. Pe scurt, cei de la TOL cauta jurnalisti din Moldova, Serbia si Bosnia-Hertegovina care sa participe la un training pe probleme de integrare europeana, extins pe parcursul unui an intreg. Trebuie sa stiti engleza. Detalii pe http://www.jurnalismonline.ro/?p=1390
    Succes

    Reply
  • 04/08/2008 at 8:02 am
    Permalink

    Adevar!Adevar!Adevar!…Te felicit pentru abordarea acestui subiect din punct de vedere sociologic(desi,argumentele istorice sunt preponderente…si,realizez,destul de necesare!).Ar fi minunat daca acest articol al tau ar ajunge sub ochii fratilor nostri romani(din dreapta Prutului),atat pentru a-i “lumina” pe unii privind situatia noastra,a basarabenilor(care “am impanzit” Tara),cat si pentru a servi drept o “rupere de lanturi”,o topire a ghetii…dintre cele doua maluri ale Prutului.
    Nu stiu cum ar fi in alte parti ale Romaniei,dar Bucurestiul e “oaza de surprize”(cel putin pentru noi,tinerii basarabeni),pentru ca…ici ti se inchide o usa-n nas,ici te compatimesc si/sau se comporta cu tine de parca ai fi un vagabond,calificandu-te drept un “prapadit moldovean din cealalta parte”…Desigur,sunt si exceptii(rarisimo,dar sunt!),abateri de la aceste atitudini sus-mentionate.
    …In fine,niste exemple acolo,venite ca argumente,nu stricau!…Desi,inteleg ca te-ai axat mai mult pe fenomenul “Asociatiilor de basarabeni”…Ma bucur,ca in “valul basarabenilor”, veniti sa stoarca “roua cartilor” in Romania,exista MINTI LUCIDE!

    Reply
  • 04/08/2008 at 1:35 pm
    Permalink

    Apreciez modul in care pui in valoare metode de cercetare sociologica cu realitatile pe care le traiesti zilnic fara a vedea deformat situatia. Fiind student basarabean la Bucuresti, ma pot declara nemultumit de atitudinea unor colegi de peste Prut care se autodiscrimineaza in raport cu romanii de aici, catalogati din start, sugestiv, drept “indeiţi”..
    p.s. articolul merita publicat.. poate ajunge direct la tinta… adica la basarabeanul care o sa se priveasca in oglinda.. =)

    Reply
  • 05/08/2008 at 2:01 pm
    Permalink

    Sergiu, multumesc pentru anunt, sper sa vada, intr-adevar cineva dintre jurnalistii romani de pe langa Romania.
    Elena, articolul acesta va aparea, probabil in careva reviste sau pe site-uri. Eu am incercat sa abordez o singura dimensiune(si aici ar fi desigur inca multe de completat), mai exact sa argumentez ca moldovenii din stanga Prutului nu pot forma o comunitate propriu-zisa, ar fi ridicol. Argumentele de ordin istoric au fost necesare pentru a elucida contextul, nu am insistat prea mult, oricum. Spunea cineva ca nu se poate face sociologie sau politica fara o cunoastere cel putin buna a istoriei. S-au intamplat niste lucruri, care au avut anumite rezultate. Atat. Atitudinile romanilor din Tara variaza. Suntem cu totii oameni si avem cu totii neajunsuri, iar parerea proasta despre basarabeni vine si pe fondul unei ignorante institutionalizate. Nimeni nu se intereseaza de ceva decat in masura in care il intereseaza/afecteaza direct sau i se serveste pe tava. Aici trebuie sa intervenim noi, cei care stim cel mai bine cum ne simtit, fara a face insa abstractie de context, incercand sa prezentam situatia cat mai obiectiv posibil si sa oferim solutii. Sunt sigur ca se poate schimba ceva, este inevitabil, la fel cum inevitabil vom scapa de influenta majora a Rusiei. Fiecare dintre noi s-a confruntat cu anumite lucruri si evenimente mai mult sau mai putin placute, iar eu m-am convins ca acestea difera foarte mult de la caz la caz. Deci, e foarte greu sa se faca o prezentare cuprinzatoare a situatiei. Totusi, unele elemente majore pot fi identificate, iar unele “defecte” pot fi reparate.
    Dinu, acest material este unul destul de usor si usor de inteles, scris pe baza unor observatii directe si a unor informatii accesibile oricui. Intr-adevar, unii dintre termenii folositi sunt specifici sociologiei, dar o cercetare adevarata cred ca abia urmeaza a fi facuta.
    Sunt de acord ca multi dintre basarabenii din Romania se auto-victimizeaza. Exista insa si foarte multi care reusesc sa se impuna pe baza competentelor si a deschiderii pentru un mediu oarecum nou, dar nu si strain. Despre acestia voi vorbi cu o alta ocazie.
    Va multumesc tuturor pentru sustinere.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.