Am văzut, însă, pe parcursul acestor zeci de zile că cetățenii moldoveni nu sunt pregătiți de Uniunea Europeană. Când spun asta mă refer inclusiv la miile de membri ai partidelor autoproclamate proeuropene, dar și la sutele de mii de votanți ale acestora. Poate mai puțin la stângiștii pediști, care ar accepta orice, oriunde și oricând, respectiv de la care, cu mici excepții, n-am avut niciodată mari așteptări. Rămânem, așadar, cu cei din jurul PLDM și PL. Susținătorii acestora s-au bălăcărit lamentabil, mai mult din obișnuință decât bazându-se pe argumente. Având fiecare tabără partea ei din vină, și-au descărcat neputința unii pe ceilalți, în timp ce sursa întregii tragicomedii, PD, s-a lăfăit într-o dulce și tipică ignorare și ignoranță. Atitudinea social-democraților moldoveni mi-a amintit, nu fără a-mi provoca greață, de cea a premierului Ponta, social-democrat și el, care, la un moment dat, contemplând bălăcăreala de pe dreapta românească, a spus că grija lui principală e să aibă popcorn în timp ce urmărește spectacolul.
Ei bine, din tot acest spectacol, noi, cei mulți și nepregătiți, riscăm să nu rămânem cu nimic. Nici măcar cu singurul ministru ale cărui reforme ale sistemului pe care le-a gestionat, s-au simțit cu adevărat. Asta ca să nu mai pomenim de păstrarea omului pentru care și indecișii lehămetiți au votat la 30 noiembrie. Mă refer, bineînțeles, la Maia Sandu și Iurie Leancă, cele 2 figuri care au mobilizat și ceea ce a mai rămas din mulții moldoveni dezamăgiți, dar care și-au păstrat gărgăunii.
Ei bine, mirajul amândurora urmează să fie spulberat de cele 2 partide care ”și-au asumat” guvernarea. Da, sunt doar 2 partide pentru că e limpede acum că PCRM e doar o anexă a PD pentru nostalgicii mai slabi de înger și nu doar de înger. În momentul scrierii acestui material, avem o certitudine: Iurie Leancă nu va mai fi desemnat premier de cele 2 partide; și o incertitudine: Maia Sandu nu va mai face parte din guvernul condus de Chiril Gaburici. Ei bine, pentru că orice incertitudine presupune și speranță, a fost lansată pagina O vrem pe Maia Sandu în Guvern. Susținătorii cauzei, printre care mă număr și eu, considerăm că reforma educației trebuie să rămână în afara politicii murdare de azi și să continue în felul în care a conceput-o Maia Sandu. Nu altfel și nu cu altcineva la pupitru. În acest moment și la cum ni se arată situația, șansele ca celalte instituții să fie reformate sunt minuscule. Păstrarea Maiei Sandu în Guvern, însă, ar putea reprezenta un garant că puținele lucruri bune care s-au mișcat în ultimii ani în republică vor continua.
Vă îndemn, așadar, să promovați pagina și să vă implicați în acțiunile inițiate de creatorii acesteia. Super Maia trebuie să rămână în Guvern.
#MaiaConDios
A fost o mare bucurie să găzduiesc, în sfârșit, comunitatea Connect MI Moldova - Ireland…
Decembrie aduce sărbători de sfârșit de a și timp petrecut alături de cei dragi. Dar,…
În această lună octombrie, Career Hub trece de la promisiuni la dovezi. Explorează succesele timpurii…
Tocmai am lansat LinkedIn Learning Career Hub — următorul capitol din evoluția LinkedIn Learning, acum…
Sunt onorat să fiu recunoscut drept Top Coach de LinkedIn pentru al doilea an consecutiv.…
Valorile care au adus PAS la guvernare – onoarea, onestitatea, seriozitatea și integritatea – par…