coruptie

Noi si biserica ortodoxa din scoli

Spațiul public din România încă mai gâfâie, ștergându-și ochii în urma valului imens de praf stârnit de dezbaterea (a se…

11 years ago

Un procuror independent, european si moldovean

Pe 30 noiembrie am votat pentru refacerea Alianței pentru Integrare Europeană, în formula PLDM, PL și PD, evident. Am mai…

11 years ago

Leviathanul nostru

Am văzut recent Leviathan, care este și propunerea Rusiei pentru premiile Oscar din 2015. Acesta urmează să mai ruleze astăzi, luni,…

11 years ago

Semne bune prima sedinta are

Prima ședință a Parlamentului a fost marcată de discursuri fade, înțepături, provocări dodoniste, dar și de primele decizii înțelepte ale…

11 years ago

Prizonierii propriilor promisiuni

Acum, când scriu aceste rânduri, reprezentanții celor trei partide proeuropene încă negociază. Chiar dacă unul dintre liderii politici a încercat…

12 years ago

Demiterea primilor din parlament, o bâlbâială cu sens

Comuniștii dau dovadă de coerență politică, dar nu și de logică, insistând prin aceleași metode sălbatice pe demiterea lui Plahotniuc…

13 years ago

Au dat în el ca într-un sac de cartofi, pentru că merită

Așadar, am scăpat de Zubco. Mare lucru am mai făcut! zic eu și-mi pun mâinile în cap atunci când îmi…

13 years ago

E timpul să o luăm personal

Avem tendința de a ne amăgi că toate furturile, omorurile, abuzurile, vânătorile cu victime umane se întâmplă undeva în afara…

13 years ago

De ce s-ar grăbi moldovenii să devină proști?

Odată cu adoptarea celor 2 legi controversate din Planul RM-UE privind liberalizarea regimului de vize, respectiv Legea privind egalitatea de…

14 years ago

Raportul care arată de ce merităm liberalizarea vizelor

Centrul Român de Politici Europene a lansat astăzi, în parteneriat cu Asociația pentru Politică Externă, raportul Nota 8,6 din 10 pentru acțiunile…

14 years ago