Categories: Civice

Ce vor oamenii?

Am participat miercuri la prima acțiune de teren a Asociației Convergențe Europene, din cadrul campaniei EU Votez Pro-Europeni! Evenimentul a fost organizat de Primăria orașului Orhei, fapt pentru care le mulțumim, iar noi, alături de partenerii noștri AC Pro-Basarabia și Bucovina, am avut grijă ca articolele aferente campaniei să ajungă la toți cei aproximativ 600 de tineri care au fost prezenți. Pe lângă aceasta, am distribuit materiale text și grafice, elaborate de către cei de la Expert-Grup (budgetstories.md), cărora le suntem recunoscători pentru deschidere.

Ca de fiecare dată, orice mesaj civic sau, unii i-ar spune politic, provoacă anumite reacții în rândul interlocutorilor. Acestea pot fi de interes, aprobare, furie, respingere și multe altele. Ceea ce m-a mirat, însă, de această dată, au fost sentimentele de jenă pe care le-am observat în rândul tinerilor. Aceștia mi-au părut blazați și stingheri, reacționând la intenția noastră de a le da, pur și simplu, niște lucruri pe care ei le-ar folosi. Mă refer la genți, pixuri, carnete, pliante, brelocuri și alte lucruri de acest fel. Bineînțeles, toate având logoul campaniei despre care probabil că știți cum arată (www.euvotez.eu).

Am înțeles că tinerii noștri, mai ales cei din afara Chișinăului, se situează cumva în afara dezbaterilor pe care noi, cei „de la centru”, le avem. Grijile și interesele multora dintre ei sunt diferite de ceea ce vedem noi zilnic pe Facebook. Mulți dintre ei nici nu utilizează Facebook, în schimb utilizează Odnoklassniki. Ei nu sunt foarte interesați nici de presă. Pe ei îi interesează lucrurile care e normal să-i intereseze într-un stat normal. Adică să-și vadă de familii, de studii, de muncă și de distracții.

Până aici nu e nimic nou sau de mirare. Ceea ce m-a mirat, însă, a fost că prea mulți dintre ei nu știu că integrarea europeană nu funcționează în afara vieții lor. Sau, cu alte cuvinte, integrarea le influențează și lor viețile, în cel mai direct mod. Atunci când vor conștientiza că familiile lor pot redeveni întregi, că pot avea acces la studii de calitate, că pot avea locuri de muncă bine plătite și că se pot distra în feluri la care nici n-au visat până acum, poate că vor privi cu alți ochi Uniunea Europeană. De aceea credem noi că este foarte important ca cei care au deja acces la aceste lucruri trebuie să comunice cu ei. Altfel, riscăm să rămânem aceeași societate izolată într-o eprubetă sovietică.
Vezi articol și aici: Timpul (ediția de vineri, 14 noiembrie 2014), Unimedia
Tudor Cojocariu

LinkedIn Learning Solutions for businesses in Central and Eastern Europe

Recent Posts

Comunitatea profesioniștilor Connect Moldova-Irlanda în vizită la LinkedIn

A fost o mare bucurie să găzduiesc, în sfârșit, comunitatea Connect MI Moldova - Ireland…

3 months ago

Top 18 cursuri ale anului 2025 sunt disponibile din 18 decembrie până pe 4 ianuarie pe LinkedIn Learning

Decembrie aduce sărbători de sfârșit de a și timp petrecut alături de cei dragi. Dar,…

6 months ago

Newsletter-ul LinkedIn Learning pentru luna octombrie. Perspective și sfaturi aplicabile

În această lună octombrie, Career Hub trece de la promisiuni la dovezi. Explorează succesele timpurii…

8 months ago

Am lansat LinkedIn Learning Career Hub — următorul capitol din evoluția LinkedIn Learning

Tocmai am lansat LinkedIn Learning Career Hub — următorul capitol din evoluția LinkedIn Learning, acum…

8 months ago

Top Coach LinkedIn pentru a doua oară

Sunt onorat să fiu recunoscut drept Top Coach de LinkedIn pentru al doilea an consecutiv.…

1 year ago

Am votat-o pe Maia Sandu la prezidențialele din RM. Pe cine să-l votăm la cele din România?

Valorile care au adus PAS la guvernare – onoarea, onestitatea, seriozitatea și integritatea – par…

1 year ago