Când un (non)partid proclamă (non)soluții

Bunul meu prieten Dan Nicu aproape că mi-a pus în cârcă azi geneza partidului de extremiști ajuns accidental în Parlamentul României. În glumă, bineînțeles, în spiritul prețiosului raport de tachinare reciprocă, pe care îl avem de când ne știm. Asta după ce președintele acestuia a făcut referire la manifestația de susținere a noastră, la care a participat în 2006 după ce noi, 4 liceeni pe atunci, am spart (la propriu) minciuna de pe frontispiciul de la liceul româno-francez Gheorghe Asachi din Chișinău.

El, președintele partidului, nu ne cunoștea atunci pe noi și nici noi pe el. Așa că, după ce am aflat de la știri despre protestul de la București, am primit ulterior și un apel de la el și de la alți necunoscuți din dreapta Prutului. Cu unii dintre aceștia m-am împrietenit, cu alții mai puțin. Povești sunt multe, iar de cele mai multe îmi amintesc cu drag.

Accederea în Parlament a acestei grupări autointitulate partid (cu un lider care nici măcar nu-și cunoaște toți parlamentarii), însă, o consider un eșec al poporului român în a-și gestiona propriile frici, angoase și limite. Iar faptul că liderul acesteia face referire la protestul nostru de acum 14 ani, printre nenumărate elucubrații privitoare la teme esențiale precum sănătatea publică, drepturile omului, politica internațională, valorile naționale, religie și altele, demonstrează că liderul grupării nu vrea să admită că, mesajul nostru avea la bază cu totul alte valori decât cele care au adus respectiva grupare în legislativ în 2020.

În 2006, noi am protestat de dragul libertății, a valorilor noastre naționale, a drepturilor omului, a toleranței și, nu în ultimul rând, de dragul unor adevăruri confirmate prin știință. Valorile noastre n-au avut și nu au nimic de a face cu respingerea argumentelor științifice în favoarea vaccinării, cu negarea interdependenței dintre România-NATO-UE, cu atacarea unor minorități naționale, cu manifestațiile xenofobe, cu șovinismul, cu misoginismul, cu lipsa de toleranță religioasă și cu celelalte (non)valori, pe care acest (non)partid le proclamă drept (non)soluții ale unor probleme care ne afectează pe noi toți.

Pe mine unul nu mă surprinde că, niște inși certați cu decența și onestitatea și-au făcut un obicei din a specula subiecte de interes public, răscolind printre fricile și neputințele românilor, din 2006 încoace. Mă surprinde, însă, că atât de mulți români au ales aceeași cale și și-au irosit votul pe ei. Grav nu e, pentru că acești români au existat mereu, lăsându-se pe mâna unor vadimi, diaconești, sau dragni, care au rămas în scurta noastră istorie post-revoluționară drept niște personaje nu tocmai pozitive. Dar trist totuna rămâne. Deși 9% e mai puțin decât au luat partidele celor 3 amintiți mai sus. Ne tratăm, deci.