isprăvilor bolşevice
Alexandru Horaţiu Frişcu
89 de ani de când Rusia bolşevică a trecut la calendarul nou, gregorian. Acest lucru a dorit să-l facă atunci şi Biserica Ortodoxă Rusă. Patriarhul Tihon s-a dus la Lenin să-i ceară acceptul. Menţionăm că, deşi Biserica era declarată separată de stat, ea nu putea lua o decizie importantă fără permisiunea demolatorilor ei. Atunci, ateistul number one i-a răspuns Patriarhului cu cinismul care-l caracteriza: „Să-i lăsăm pe credincioşi mai întâi să sărbătorească Anul Nou, să mănânce şi să bea bine şi pe urmă să-şi vadă de Crăciunul lor”. Acest detaliu a fost ţinut în secret de KGB şi a apărut abia în timpul dezgheţului gorbaciovist. Astfel, sărbătorirea Crăciunului după calendarul iulian (care-i incorect, mai mare decât cel astronomic cu 11 minute şi 14 secunde) este, de fapt, un moft al comuniştilor şi nicidecum un pretins calendar bisericesc. Erorile de calendar se corectează, nu se sărbătoresc.
* * *
13 ani de când Andrei Sangheli, aflat în vizită oficială prin Asia, a semnat cu Iranul câteva acorduri economice, potrivit cărora Teheranul urma să livreze Moldovei câteva mii de tone de „naftă” – aşa premierul nostru numea produsele petroliere. Iranienii, negăsind acest cuvânt în niciun dicţionar român-arab (dicţionarul lui Stati încă nu era zămislit), au crezut că este vorba de „naff-ta”, un fel de grâu râşnit din care se prepară diferite feluri de mâncare. Pe limba noastră ar fi bulgur. Bătând palma cu şeicii iranieni şi cu câteva dineuri oficiale la activ, Sangheli revine bucuros acasă, cu satisfacţia misiunii împlinite. Dar mare i-a fost mirarea când, peste o vreme, în loc de cisterne cu „naftă”, iranienii i-au trimis „ţărişoarei” saci cu naff-ta. Cică Sangheli, supărat foc, i-ar fi spus lui Dumitru Moţpan: „Îs îmblat pin lumi, da’ aşa oameni grei de cap ca iranienii n-am mai văzut…”. – Nici eu, l-a consolat marele nostru „geograf” şi „politician”.
* * *
3 ani de când un cetăţean din satul Cucuieţii Noi, raionul Râşcani, proprietar al unui lot de pământ, a uitat ziarul „Comunistul”, pe care îl luase cu dânsul la prăşit, într-o parcelă cu cartofi. A doua zi, venind la lucru, spre surprinderea lui, a găsit toţi gândacii de Colorado cu picioarele în sus – se otrăviseră peste noapte. De atunci, organul de presă al comuniştilor este la mare căutare printre localnici. Ei spun că soluţia descoperită miroase foarte prost, dar, în schimb, e foarte ieftină. Iată că ce le tihneşte comuniştilor dăunează chiar şi gândacilor…
* * *
3 săptămâni de când Vladimir Voronin a spus cea mai mare minciună de la sfârşitul mileniului trei încoace. O minciună în sensul comunist al cuvântului, amestecată cu ură, perfidie, violenţă şi dispreţ. La întrebarea lui Marius Drăghici de la „Evenimentul Zilei” – cum explică faptul că Moldova are atât de multe condamnări la CEDO? -, el a răspuns cu obrăznicia-i cunoscută: „Aceste condamnări sunt până la 2001. Încă nu au ajuns pe rol acele materiale din erorile comise de justiţie în anii 2001-2007”. Această minţire grosolană o face şeful unui stat! Tocmai în această perioadă de putere comunistă Moldova are cele mai multe dosare pierdute la CEDO – 84 din totalul de 98. G. B. Shaw spunea că există cinci feluri de minciuni – cea obişnuită, buletinul meteorologic, statistica, nota diplomatică şi comunicatul de presă. Sigur, el n-a menţionat, dar lumea trebuie să ştie că există şi minciuna comunistă, care pune capac la toate.
http://satiric.timpul.md/Article.asp?idIssue=518&idRubric=5431&idArticle=13086
A fost o mare bucurie să găzduiesc, în sfârșit, comunitatea Connect MI Moldova - Ireland…
Decembrie aduce sărbători de sfârșit de a și timp petrecut alături de cei dragi. Dar,…
În această lună octombrie, Career Hub trece de la promisiuni la dovezi. Explorează succesele timpurii…
Tocmai am lansat LinkedIn Learning Career Hub — următorul capitol din evoluția LinkedIn Learning, acum…
Sunt onorat să fiu recunoscut drept Top Coach de LinkedIn pentru al doilea an consecutiv.…
Valorile care au adus PAS la guvernare – onoarea, onestitatea, seriozitatea și integritatea – par…
View Comments
nu mai pot de ras...:-)