Unirile lui Merkel

Subiectul Unirii revine în discursul oficialilor europeni, doar că de data aceasta, într-un mod denaturat.

Mă refer la paralela recentă a cancelarului german prin care compara reunirea RFG cu RDG şi cea a Republicii Moldova. Mie mi se pare declaraţia asta dovadă de gravă superficialitate, dacă nu de tâmpenie.

Cunoaştem cu toţii că pragmatismul nemţesc poate duce uneori la accese de egoism şi cinism, dar de aici până la a compara 2 lucruri incomparabile, e cale lungă.

În primul rând, RFG şi RDG erau 2 state. Unul era nemţesc, altul era şi nemţesc şi sovietic. Fâşia transnistreană nu este un stat, ci doar cuprinde câteva raioane cu statut special din stânga Nistrului, aşa cum glăsuieşte şi legea moldovenească aflată în vigoare.

În al doilea rând, RFG şi RDG cuprindeau membri ai aceleaşi naţiuni majoritare – germane. Fâşia transistreană nu are în componenţa sa o majoritate de români moldoveni, ci doar o treime din populaţia totală, restul fiind slavi.

Ideea exprimată de Merkel îi convine de minune parvenitului Smirnov, or acestuia i s-au dat motive întemeiate să afirme că ceea ce vor occidentalii nu are sens şi că nu se va întâmpla niciodată. Prin aceasta, veneticul legitimează mesajul ante-distorsionat al cancelarului, transformând discuţia în jurul conceptului de „Unire a RM cu Transnistria” într-o chestiune oficială, întreţinută cu participarea unor oameni cu scaun la cap, precum este Merkel. Este evident că, atât pentru el, cât şi pentru Rusia oficială, orice discurs public despre Unirea RM cu România este ca sarea-n ochi. Din acest motiv, bula Unirii a fost mutată mai spre est, în terenul Rusiei.

Vedem că doamna cancelar a încurcat flagrant iţele şi oricât de bune ar fi intenţiile sale, uneori mai bine s-ar abţine.

Să fie clar: atunci când vorbim despre Unire, aceasta nu se poate referi decât la românii dintre Nistru şi Tisa, nu doar la cei din stânga Prutului. Cu alte cuvinte, Unirea e mai la vest decât îşi imaginează unii oficiali europeni împrieteniţi cu ruşii.