Acasa. Chisinaul de care am nevoie

Iata-ma revenit in Bucuresti. Imi tot vine sa ii spun „acasa”, dar parca nu suna la fel de potrivit cum suna cand ma refer la Chisinau. Inca din primele clipe ale revenirii mele, cand felinarele inalte aprinse, amenintator parca, deasupra capetelor noastre ascunse sub acoperisul masinii, am avut un sentiment de instrainare si un fel de frica de nou. Senzatia aceasta este data, chiar si dupa 3 ani de sedere (si dupa 10 ani de plimbari peste Prut si inapoi), de acelasi oras imens si aglomerat, un „mare spital de boli mentale, dincolo de aparentele banale”, cum zicea un vers dintr-o piesa aproape uitata din copilaria mea. Prea multe ganduri nespuse si prea multe lucruri neterminate zac in acest Bucuresti fumuriu si totusi uneori excesiv de stralucitor pana la extravaganta. Un loc plin de contraste, intr-adevar, care ascunde mult mai multe decat poate cunoaste un singur om. Lucruri firesti, dar care raportate la Chisinau isi schimba intelesul.

Acasa a fost bine, ca acasa si ca intotdeauna. Nu mi-am facut planuri, ca de obicei. M-am lasat purtat de val, ca de obicei. Si m-am simtit extraordinar, tot ca de obicei.

Avem un oras superb. Ma conving de acest lucru de fiecare data cand ii calc…asfaltul. Nu mai are rost sa staruiesc prea mult asupra starii familiare pe care mi-o imprima vizitele acasa. Cat de ciudat suna: „vizitele acasa”! E o corcitura din cuvinte aceasta, nu are nici un sens.

In primul rand, trebuie sa spun ca am avut din start tendinta sa bat intregul oras la pas, chiar daca vremea de aici e mereu mai rece decat in Bucuresti, ajungand in ultima zi pana la –9.  Tot plimbandu-ma, am ajuns si in sectorul Rascani unde am observat un panou care zace semet acolo de cativa ani (vezi img alaturata). De fiecare data raman la fel de nedumerit si merg mai departe, cu mintea parca resetata, abatuta de la toate gandurile ce le aveam inainte. Puteti observa ca acel panou se refera la victimele pe care le-a avut defuncta uniune sovietica, tributara unui regim criminal si fals, la un razboi nefericit care a luat viata atator oameni, pentru o ambitie grandomana. Nu are rost sa discutam detaliile razboiului acum, or eu am tinut sa evidentiez anume structura panoului si mesajul transmis. Asadar, ambalat intr-un invelis care pare modern si actual, acesta face trimitere la o perioada de trista amintire care a luat, inclusiv poporului roman, atatea vieti! Desigur, jertfa basarabenilor cazuti si a familiilor lor nu poate fi uitata, dar nici batjocorita de cei responsabili cu furnizarea de directii si idealuri. Acestia nu au murit pentru „patria sovietica” si nici pentru monstrii de la conducerea acesteia, ci doar si-au indeplinit cu onoare datoria fata de…un regim.

Un alt detaliu pe care nu am putut sa il evit, sunt numeroasele afise cu EuTv-ul lui Rosca (vezi img alaturata), amplasat pe mai toate statiile de troleibuze. O fi coincidenta ofensiva publicitara portocaliu-visinie de acum si atacurile impotriva ProTv-ului din partea acelorasi indivizi? Ma indoiesc…

De asemenea, am regasit in RM ceea despre ce auzeam de mai multa vreme pe la Bucuresti, si anume povestioarele lui Voronin despre Moldova mare intrupate in diverse imagini si mesaje destinate subconstientului uman individual, dar mai ales celui colectiv. Harti cu Moldova mare, istoria lui Stati cu aceeasi Moldova mare si verde pe coperta, intampina vizitatorii prin librarii. Revista Moldova (vezi img alaturata) de prin chioscuri, fete ale acelorasi Diacov, Rosca si altii ca ei, toti sefi din garda veche a politicii moldave sunt greu de evitat prin spatiul public din orasul nins. Toate acestea te fac sa crezi ca in tara lui Vova toate sunt bune si frumoase, ca aceasta prospera si oamenii sunt fericiti si incantati (vezi declaratiile „sefului” de stat in legatura cu opozitia, sondajele, atentionarile facute de europeni si celelalte).

Cu toate acestea, m-am bucurat sa vad mesaje cu un continut curat, fara tente de manipulare sau comandate de prin tari straine (aveti imaginile alaturate), cu atat mai mult cu cat unele dintre acestea se aflau pe peretii neingrijiti ai fostei scoli nr. 1, actualul liceu „teoretic” (roman-francez, de fapt) „Gheorghe Asachi”, mandru absolvent al caruia sunt si eu.