Categories: Politice

Este timpul să i-votăm!

Din 1990 până în 2016, prezența la parlamentarele din România a tot scăzut de la scrutin la scrutin. Am avut 39,42% participare data trecută, iar datele de acum indică o prezență de cca 35% până la finalul zilei.

Pe fundalul fricii de infectare (la fel de justificată ca frica de a ieși până la alimentara de la colț), prezența în mediile urbane va scădea cel mai mult, avantajând partidele cu infrastructura cea mai bine așezată (PNL și PSD). Ceea ce nu e chiar avantajos pentru o democrație europeană tânără.

Alături de pandemie, distanța față de secțiile de votare este și ea un impediment important în calea exercitării extensive a drepturilor noastre cetățenești. Deși a fost implementat sistemul de votare prin corespondență, acesta nu-și îndeplinește până la capăt rolul. 

Să ne amintim de cele cca 14.000 de voturi trimise de diasporă în țară și care așa și n-au fost validate. Deși am parcurs aceeași pași, votul meu trimis din Irlanda a fost validat pe 4 decembrie, iar cel al soției mele – nu. Așa că ieri a fost să voteze la secție. Bani, timp, energie pierdute în van de ambele părți, așadar.

Nu ne sunt clare cauzele, dar e clar că poșta nu poate fi o soluție viabilă pentru un stat european care se vrea modern. Poșta singură nu ne poate ajuta până la capăt să votăm.

În acest context, nu pot să nu mă gândesc, la fel ca mii de alți conaționali de ai noștri, la urgența implementării votului prin internet, care ar asigura o participare largă a cetățenilor români la cel mai important proces democratic din țara noastră. 

Vă recomand, în acest sens, să-i urmăriți pe colegii de la Laboratory of Initiatives for Development, care tocmai au publicat un policy paper relevant atât pentru #România, cât și pentru #RepublicaMoldova, despre imperativul  i-voting-ului.

#LIDFLASH #votare #iVoting #eGovernance #hailavot

Tudor Cojocariu

LinkedIn Learning Solutions for businesses in Central and Eastern Europe

Recent Posts

Comunitatea profesioniștilor Connect Moldova-Irlanda în vizită la LinkedIn

A fost o mare bucurie să găzduiesc, în sfârșit, comunitatea Connect MI Moldova - Ireland…

3 months ago

Top 18 cursuri ale anului 2025 sunt disponibile din 18 decembrie până pe 4 ianuarie pe LinkedIn Learning

Decembrie aduce sărbători de sfârșit de a și timp petrecut alături de cei dragi. Dar,…

6 months ago

Newsletter-ul LinkedIn Learning pentru luna octombrie. Perspective și sfaturi aplicabile

În această lună octombrie, Career Hub trece de la promisiuni la dovezi. Explorează succesele timpurii…

8 months ago

Am lansat LinkedIn Learning Career Hub — următorul capitol din evoluția LinkedIn Learning

Tocmai am lansat LinkedIn Learning Career Hub — următorul capitol din evoluția LinkedIn Learning, acum…

8 months ago

Top Coach LinkedIn pentru a doua oară

Sunt onorat să fiu recunoscut drept Top Coach de LinkedIn pentru al doilea an consecutiv.…

1 year ago

Am votat-o pe Maia Sandu la prezidențialele din RM. Pe cine să-l votăm la cele din România?

Valorile care au adus PAS la guvernare – onoarea, onestitatea, seriozitatea și integritatea – par…

1 year ago