O privire asupra elitei din Basarabia de ieri și de azi

Unirea tuturor romanilor intr-un singur stat unitar a reprezentat dintotdeauna cel mai important ideal al celor care simt si gandesc romaneste. Nu a contat ca acestia isi ziceau ”moldoveni”, ”ardeleni”, ”munteni” sau ”bucovineni”, important era ca toti aveau o constiinta comuna si se considerau in acelasi timp ”romani”, fara a exclude ceilalti termeni enuntati mai sus. De sute de ani ne tot zbatem sa ni se recunoasca si noua dreptul elementar de a fi impreuna, asa cum sunt majoritatea popoarelor din lume. Iar daca nu sunt impreuna ca si stat, cel putin isi permit sa se numeasca ceea ce cred ca sunt, fara sa simta frica, ci mandrie. O natiune isi merita dreptul de a-si vorbi limba asa cum este ea, de a-si intemeia institutii care sa o reprezinte si care să ii apere interesele in orice instanta si de a convietui in buna pace si intelegere cu toate minoritatile din stat. Totusi, daca aruncam o privire asupra acestor lucruri elementare, dar necesare, observam ca in prezent, la fel ca si acum 90 de ani, este nevoie de a lupta pentru ele, ceea ce-mi pare un anacronism pentru anul 2008, avand in vedere toate legile si documentele europene care trebuie sa garanteze infaptuirea lor. Nu ma refer doar la unele dintre formele acestor lucruri cu care au defilat mereu veneticii si tradatorii, ci la realizarea lor continua si fara compromisuri. Or, mie mi s-a creat impresia ca praful pe care ni-l arunca in ochi rau-voitorii neamului romanesc este destinat si celor care, trebuie s-o recunoastem, ne decid soarta.

In general, pentru ca o natiune sa se dezvolte in mod firesc, fara a intalni probleme inventate si create intr-un mod artificial, este nevoie ca poporul sa constituie un intreg care sa isi cunoasca interesul, sa fie constient de trecutul sau si sa stie incotro se indreapta. In lipsa unei coerente in actiuni propriu-zise, sarcina de a-i orienta pe oamenii simpli care nu sunt responsabili de destinul intregii tari ii revine elitelor. Pentru a merita sa fie numite astfel, acestea ar trebui sa fie o selectie a celor mai competenti si mai bine-intentionati indivizi. Este esential ca acestia sa se simta ca apartin natiunii pe care o conduc, astfel incat sa isi mobilizeze intreaga forta si vointa pentru imbunatatirea conditiilor de viata, per ansamblu, ale cetatenilor. In acest context, consider ca sentimentul patriotic de apartenenta la o natiune cu care sa se identifice neconditionat poate indeplini rolul unui impuls necesar care poate ”misca muntii”.

Ultima generatie extraordinara de care au avut parte romanii basarabeni a fost cea care a infaptuit Marea Unire de la 1918. Personalitati marcante ale acelor vremuri, dar si ale intregii istorii romanesti, după cum s-a vazut in timp, acestea au actionat astfel incat dorinta de veacuri a tuturor romanilor sa capete viata. Prin aceasta, membrii Sfatului Tarii au demonstrat nu doar un adevarat patriotism, ci si responsabilitate fata de toti basarabenii, or anume in acest mod acestia puteau să isi concentreze energiile pentru imbunatatirea situatiei lor. Atunci cand atentia iti este indreptata catre conflicte inventate, dar in același timp ti se restrictionează niste drepturi esentiale, este foarte greu sa construiesti ceva rezistent si durabil. Aceste pamanturi au fost dintotdeauna ravnite si exploatate de venetici, utilizandu-se toate modurie posibile de deznationalizare, inventate parca pentru noi. Incă din 1812, odata cu tarul Alexandru I, in Basarabia s-au inchis scolile cu predare în limba romana, aceasta fiind inlocuita cu cea rusa, localnicii au fost nevoiti sa cedeze in fata celor care s-au instalat in administratie, iar resursele romanilor au inceput sa fie folosite in folosul ”mamei Rusia”. In aceste conditii, sa nu ne miram ca spiritul patriotic romanesc a cam incetat sa se manifeste plenar, ba in unele cazuri a fost inlocuit in cel mai abominabil mod posibil. Asa au aparut indivizii care si-au asumat rolul celor care trebuie sa ingroape tot ceea ce este romanesc, inclusiv pe ei insisi (cel putin in ceea ce priveste sufletul si ratiunea).

Personalitati ca Pantelimon Halippa, Ion Inculet, Onisifor Ghibu, Anton Crihan, Pantelimon Erhan, Constantin Stere, Ion Pelivan si multi altii – istorici, poeti, scriitori, avocati, adevarati intelectuali cu studiile facute in strainatate care au stiut sa se manifeste ca un intreg atunci cand au simtit ca este nevoie, luptand impotriva tuturor de dragul poporului roman, pentru ca fiecare sa se poata numi ”roman”, sa circule liber, astfel incat rudele, prietenii, apropiatii sa aiba parte de linistea atat de necesara pentru consolidarea unui stat puternic si posper.

Astazi, insa, ni se impun drept repere un general-maior din armata sovietica, fost brutar si ministru al Afacerilor Interne, un fost sofer si agronom, un general-maior de politie nascut in Kazahstan, iar pe langa acestia multi altii care nu isi dau seama nici macar ce limba vorbesc, ce nationalitate au, iar daca risca totusi sa o spuna cu voce tare, aceasta intra imediat in contradictie cu stiinta, istoria si firescul. Care ar putea fi asteptarile de la o asemenea clasa politica, de la acesti demagogi superpusi care nu au si nici nu pot avea nimic de a face cu poporul roman, inca majoritar in RM?!

Nu ne ramane decat sa cinstim memoria celor care si-au dat viata pentru implinirea idealului national si sa fim mereu constienți ca cei care nu invata din greselile istoriei risca sa le repete.

 Tudor Cojocari