pd tagged posts

Deși s-a vorbit mult despre această problemă, campania electorală pentru primăria municipiului Chișinău se profilează a fi construită tot pe discursuri politice, la fel ca până acum. Ceea ce, într-un stat normal n-ar fi fost neapărat rău. Doar că Republica Moldova nu este un stat normal. Candidații, însă, ar face bine să se poarte de parcă ar fi parte a unui stat normal (i. e. democratic, modern și de drept). În fond, societatea este ansamblul indivizilor care o compun și, deși sună ca o banalitate, trebuie să facem încontinuu eforturi pentru a trăi într-o societate normală. Sigur, pentru noi, cei care locuim în afara RM și, implicit a Chișinăului, miza este cu totul alta...

Centenarul

Zilele astea celebrăm 100 de ani de la Unirea Republicii Democrate Moldovenești cu Regatul României, prima entitate devenind provincie a celei de a doua. Vă îndemn să urmăriți întreaga poveste aici, unde niște tineri istorici au reușit să prezinte Unirea pe șleau, adică așa cum se cade: cu bună-dispoziție, umor și realism. Iar în timp ce noi celebrăm (în familie, în Piața Marii Adunări Naționale, pe rețelele de socializare, sau prin articole ca acesta), alții se enervează, simțindu-se neglijați, sau chiar insultați...

Republica Moldova este un stat eșuat, ceea ce face ca soluțiile extreme, precum sunt referendum-urile să fie deosebit de frecvente. Deși nu neapărat eficiente, precum arată experiențele din scurta istorie a RM. Mai ales referendumul îndreptat împotriva primarului Dorin Chirtoacă, cel care s-a întors ca un bumerang în fruntea hienelor lui Ceban de sub Dodon. Dar asta e, uneori democrația doare.

Sincer să fiu, am fost plăcut surprins de comportamentul chișinăuienilor, care au avut, probabil 2 motive serioase de a nu participa la spectacolul dodonic. Primul este nepăsarea cruntă față de treburile publice în general. Iar al doilea ține de scârba din ce în ce mai pronunțată pe care o au față de clanul socialiștilor...

Planul Partidului Democrat de a fi perceput drept singura forță prooccidentală, proeuropeană se manifestă inclusiv prin zvâcniri generic numite ”de dreapta” și chiar asimilate unionismului. Recent, fruntașii partidului, respectiv premierul Filip și fostul președinte interimar Sârbu, au împrumutat discursul partidei de dreapta. Adică a celor pe care i-am votat și eu până acum, bineînțeles mai degrabă împotriva prorușilor Voronin sau Dodon. Iar consultanții PD-ului știu bine ce m-a făcut pe mine și pe alții ca mine să votez cu ”ai noștri”, prin urmare au scris noile mesaje de repetat pe fițuicile politrucilor pe care-i deservesc.

De data aceasta, tema a fost limba română, pe care premierul Filip s-a pomenit că ”îi omagiază pe cei care au luptat să me...

Lucrurile se complică pentru alianța #PlahaDon, care primește șuturi după șuturi de la partenerii occidentali. În timp ce bandiții noștri de la guvernare plătesc din banii noștri firme americane dubioase să le facă lobby murdar pe la stakeholder-ii din toată lumea, oficialii de la Bruxelles dau semne că ar fi imuni la propaganda puterii. Și bine fac.

Oricât ar încerca alde Candu și Filip să ne ducă de nas, făcând-o pe responsabilii și speriindu-ne că din cauza opoziției, care-i manipulează pe bieții europeni, poporul va muri de foame, bieții europeni știu că La Famiglia are nevoie de granturi și împrumuturi doar pentru interesele lor egoiste...

Titlul este ironic, bineînțeles. Așa cum e întregul pseudo-stat-ocupat-de-ruși Republica Moldova. Dar ce avem, aceea comentăm, vorba înțelepților.

Astăzi, 8 foști membri ai PLDM au declarat că vor adera la echipa mică și unită formată din cei 2 PPEM-iști din Parlament, Leancă și Carpov. Printre aceștia 8 se numără și oameni a căror contribuție la dezvoltarea democrației moldovenești merită să fie apreciată. Nu dau nume, pentru că nu despre nume e vorba de data asta. Este de reținut, însă, faptul că aceste 10 persoane (2+8) sunt, aparent, oameni cu experiență într-ale politicii și treburilor de stat, în general. Unii dintre ei, așa cum este cazul lui Bodarev, dar nu numai, au și experiență de management în mediul privat...

Protestul din seara aceasta de la Parlament este, fără îndoială, unul legitim, legal și necesar. Evident, nu aș avea cum să rezonez cu toți protestatarii, unii dintre ei având convingeri și viziuni împotriva cărora m-am tot împotrivit de-a lungul timpului. Iar cei mai mulți dintre aceștia au ajuns acolo din cauza lui Dodon și Usatîi, cărora le doresc din inimă să ajungă să conducă doar niște colegi pușcăriași. Eventual prin Siberia, dacă tot le place atât de mult Putinlanda.

Dar nu de simpatii și rezonanțe ar trebui să ne pese nouă acum, ci de singurul scop comun care îi leagă pe protestatarii de bună credință și pe noi, cei care îi sprijinim pe toate căile accesibile nouă. Iar acest scop este stoparea regimului mafiotic instaurat cam de pe vremea agrarienilor și care a continuat pe vremea comuniștilor, atingând cote înfiorătoare pe vremea găștii de fripturiști ”proeuropeni”. Așadar, atât timp cât concetățeni de ai noștri participă la protestul platformei DA, anunțat împotriva guvernului plahotniucist, manifestându-și dorințe identice cu ale primilor, este absolut normal să-i lași în pace să se manifeste. Că printre acești concetățeni supărați se află și roboțeii Moscovei este altă discuție. Dar sunt și ei cetățeni și au și ei dreptul să protesteze unde vor, chiar dacă aleg mai mereu să paraziteze protestele altora. Singurul lucru care a putut fi făcut împotriva lor a fost făcut până acum, respectiv huiduirea și interzicerea adresărilor publice în numele pieței. Pe cât a fost omenește posibil, bineînțeles. 

Manifestările unei (in)justiții selective

Nu ne va aduce nimic bun, poate doar o alianță centristă pseudo-reformatoare și pseudo-europeană, cu o eventuală denumire populistă de tipul ”pentru Moldova”, sau vreo altă aberație de amăgit naivii. Aceasta ar urma să fie formată din Partidul Democrat, Partidul lui Usatîi și actualul Partid Comunist, care va fuziona, probabil, până atunci, cu PD. Doar o asemenea monstruozitate i-ar putea asigura lui Plahotniuc parazitarea, în continuare, pe seama statului. Această soluție de urgență a început să fie luată în calcul odată cu sporirea nemulțumirii populare și a identificării tuturor problemelor republicii cu persoana lui Plahotniuc. Catalizarea acestor nemulțumiri s-a produs și datorită PCDA, care s-a coagulat de la bun început împotriva acestui adversar comun, reprezentat de oligarh și care, a devenit de mai mulți ani un adevărat simbol al nemerniciei întregii guvernări. Chiar dacă, de 6 ani încoace, PLDM a fost singurul partid care a condus guvernul. Astăzi, înțelegem, însă, că această ambiție de a guverna alături și împreună cu o sursă de cancer, poate duce la contaminarea unor părți din organism, iar uneori chiar la extirparea forțată a acestora.

După câteva săptămâni de la reținerea liderului PLDM, percepția că (in)justiția noastră acționează abuziv a devenit unanimă. Nu mai există actori publici rezonabili sau dezinteresați, care să încerce să demonstreze contrariul. Încălcările de procedură care au precedat reținerea, manipularea continuă a surselor de propagandă mediatică din trustul lui Plahotniuc, poziționările publice cinice ale liderilor PD, precum și ignorarea cronică de către instituțiile de drept a ilegalităților oamenilor afiliați acestora din urmă, indică asupra caracterului selectiv și injust al sistemului. Satisfacerea angoasei generale, dar și a principiului dreptății, ar fi presupus reținerea și confiscarea averilor ilicite ale tuturor celor care au furat din banii publici, inclusiv a unor indivizi din anturajul democraților, socialiștilor și comuniștilor, nu doar ale liberal-democraților. Iar dacă se va păstra actualul establishment, nici nu vom vedea altceva, pentru că, până să ajungă la ceilalți făptași, justiția noastră se va fi liniștit.

După lungi dezbateri, proteste și campanii anti-sistem, purtate de activiști civici, ONG-iști, jurnaliști, oameni de cultură, antreprenori, juriști și alte categorii de elite preponderent liberale, tot ce sperăm să obținem astăzi este o alianță dintre aceleași 3 partide, care au aceiași 3 lideri. Ca niște victime care se agață cu ultimele puteri de piciorul călăului lor, cerându-i clemența, noi ne agățăm de cele 3 (sau 4) partide declarate proeuropene, cerându-le să nu mai fure, să-și schimbe conducerile și să-și pună, în premieră, problema de a se gândi și la altceva decât la propriile orgolii mari de oameni mici.

Mai mult, le cerem să se (re)alieze, să formeze un guvern funcțional susținut de o majoritate parlamentară și să deblocheze sprijinul partenerilor occidentali, pe care tot ei l-au blocat prin corupție, ilegalități și lăcomie. Mă refer în primul rând la liderii PLDM și PD, care, după ce au preluat establishment-ul de la agrarieni și comuniști, mulți dintre ei provenind tocmai din acele grupări, au furat ceea ce a mai rămas după primii. Plus, deja legendarele fonduri europene, pe care, folosindu-le parțial în scopuri partizane, tot furate-au fost. Privind lucrurile din această perspectivă, prima reacție este de revoltă, pentru că liderii celor 2 partide ne consideră pe toți proști. Iar incapacitatea noastră de a genera noi elite care să nu ne dăuneze arată că aceștia nu sunt prea departe de adevăr. Statutul nostru de victime vine dintr-o incapacitate cronică de a genera noi elite, diferite de politicienii-lăcuste, de care am avut parte până acum.

Comparând rezultatele scrutinului cu rezultatele tuturor sondajelor de nivel național produse înainte de votare, vedem că aceste alegeri locale au reconfirmat un lucru pe care mai toată lumea îl intuia.

Politica locală nu se potrivește cu cea națională. Sau, exprimându-ne mai tehnic, raportarea cetățenilor la filialele locale ale partidelor este total diferită față de raportarea acelorași cetățeni la partidele în sine. În mod evident, cauzele țin de calitatea oamenilor care reprezintă partidele la diferite nivele, de credibilitatea lor, dar mai ales de acțiunile lor. Liderii locali rareori sunt învinuiți de starea jalnică a întregii republici, sau cu atât mai mult de furtul miliardelor din sistemul bancar.

Vina pică, așa cum este și corect, pe autoritățile centrale, mai ales pe Parlament, pe Guvern și pe Banca Națională. Asta înțelege și lumea, la fel cum înțelege că partidele proeuropene actuale nu vor ajunge nicăieri cu actualii lor lideri. Iar dacă vina este a acestor instituții, respectiv a liderilor de partide care le conduc prin interpuși delegați politic, este evident că vina trebuie să cadă în mare parte pe liderii partidelor de la guvernare, pe care îi știe toată lumea.

De data aceasta am avut parte de cel mai ciudat tur II al vreunei campanii electorale pentru primăria municipiului Chișinău. Chiar dacă nici precedenții reprezentanți ai curentului antieuropean nu s-au remarcat printr-o prezență deosebită de spirit și idei, de data aceasta am fost târâți de către Zinaida Greceanîi într-o campanie exemplar de sterilă și lipsită de sens. A-i priva pe locuitorii Chișinăului, inclusiv pe propriii tăi votanți din turul I, de o confruntare directă și bazată pe idei cu oponentul tău electoral, denotă o flagrantă lipsă de respect și o indiferență insultătoare față de toată lumea, cu excepția propriei tale găști, dar și față de niște principii elementare ale democrației și ale bunului-simț.

Dacă susținătorii tovarășei vor să aibă parte de un asemenea tratament pe parcursul următorilor 4 ani, să o voteze. E treaba și problema lor să sprijine o candidată care consideră că dezbaterile electorale nu sunt decât niște spectacole inutile organizate de presă. Eu nu mă mir, pentru că mi-a fost clar dintotdeauna că pentru mancurții din fan-club-ul lui Stalin și Putin, libertatea de expresie, forța argumentelor, transparența și sinceritatea sunt niște lucruri exotice și bune de ignorat. De ce să ne mirăm și ce să așteptăm de la cineva care, în calitate de premier baricadat în Guvern, amenința tinerii în aprilie 2009 că dacă vor ieși în stradă să-și exprime nemulțumirea față de abuzurile guvernării, vor fi împușcați?

Simt acum cam ceea ce simțeam pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a românilor. Doar că e mai rău. Pentru că dacă la sfârșitul anului trecut vedeam, la propriu, roșu în fața ochilor, dar speram, bazându-mă pe angajamentele celor 3 șefi de partide, care promiseseră că vor forma AIE3, astăzi realizez că ne-am băgat singuri într-o groapă din care cu greu vom mai ieși.

Acum avem în față tabloul impotenței și ignoranței concetățenilor noștri. Aceștia n-au mai putut judeca drept, așa că au judecat strâmb, punându-i în fotoliul de primar pe 2 dubioși care vor face un tandem minunat împotriva a tot ce înseamnă europenitate, democrație, dezvoltare și civilizare...

Am devenit un votant pretențios. Din 2005, când am votat pentru prima dată, s-au schimbat foarte multe lucruri. Atunci aveam o singură variantă, iar peisajul politic se împărțea în 2 tabere: noi, românii proeuropeni și ei, sovieticii antieuropeni de toate etniile. De aceea, dar și datorită vârstei, nici nu aveam cum să am pretenții de la clasa politică. Asta aveam în buletinul de vot, asta votam. Simțeam că votul meu va schimba tot și-i va înlătura pe comuniști de la putere. În naivitatea mea, nu concepeam ca lucrurile să meargă într-o altă direcție decât cea trasată de votul meu. Și totuși, puterea din 2001 a continuat să profaneze statul până în 2009 și, chiar și până astăzi, după cooptarea lor la putere la începutul anului.

Atunci, în 2005 chiar voiam să votez. Astăzi, când există mai multe alternative, ale căror defecte și slăbiciuni sunt la vedere, dorința de a vota se destramă. Astăzi, a vota doar conform dorinței este un lux, pe care foarte puțini și-l permit. Poate doar naivii sau fanaticii. Astăzi, votul celor mai mulți dintre noi se bazează, chiar dacă nu realizăm întotdeauna, pe cu totul alte tipuri de motivații.

Putem alege doar din ceea ce ni se oferă. Fiecare scrutin electoral vine cu o singură listă de candidați, respectiv cu o singură listă de partide care girează niște consilieri municipali. De aceea, a aștepta primari pe cai albi și consilieri imaculați, nu este o soluție care ar putea duce undeva. Fiecare dintre noi poate pune ștampila doar pe cei înscriși pe buletinele de vot. Prin urmare, orice divagații pe marginea unei presupuse perfecțiuni a vreunuia dintre candidați sunt inutile și denotă fie ipocrizie, fie fanatism.

Prima reacție pe care am avut-o văzând imaginile din Piața Marii Adunării Naționale a fost ”Ăsta-i un miting demn de București!”, amintindu-mi de manifestările de civism împotriva abuzurilor lui Băsescu și Boc (amenințarea lui Arafat, corupția endemică, aroganța fără margini), apoi împotriva abuzurilor lui Ponta și Dragnea (Roșia Montana, votul din afara granițelor la prezidențiale, protejarea corupților) și nu numai. Anii recenți au arătat că românii știu să se mobilizeze, indiferent de tabăra politică de la guvernare și de vacuumul în care funcționează mass-media privată și de stat.

S-a vorbit foarte puțin despre protestul organizat de Platforma civică Demnitate și Adevăr, promovarea fiind gestionată în primul rând de trustul Jurnal. Au existat și relatări adiacente, dar insuficient de puține pentru ca să se poată spune că manifestația va fi una de amploare. Exista posibilitatea ca aceasta să treacă precum a trecut și prima, adică marșul din 5 aprilie, nemeritat de neobservat. S-a întâmplat, altfel însă. PMAN s-a umplut cu oameni, astfel încât circa 50.000 de oameni s-au arătat solidari cu următoarele solicitări ale organizatorilor:

– anchetarea pe bune a crimelor din aprilie 2009

– lupta pe bune împotriva corupției

– investigarea hoțiilor de la 2001 încoace

De fiecare dată, la fiecare alegeri, foarte mulți dintre noi mergem cu impresia că partidele care se regăsesc în listă vor rămâne acolo, sau, mai mult, în preferințele noastre, pentru totdeauna. Cu toții vorbim despre caracterul schimbător al scenei noastre politice, dar puțini dintre noi realizăm ce înseamnă acest lucru cu adevărat. După care, începem să observăm că se încheie o epocă și începe alta. Corpul cetățenesc, electoral, sau, dacă este să ne referim la evoluția partidelor, corpul activiștilor de partid (fără vreo conotație peiorativă, de această dată), rămâne, însă același.

Aceeași oameni, cu excepțiile dictate de nemiloasa demografie, au stat la baza Frontului Popular, al Partidului Forțelor Democratice, Partidului Popular Creștin Democrat, Alianței Moldova Noastră, Partidul Liberal Democrat, Partidul Liberal și altele de acest fel, care s-au proclamat de la bun început proeuropene/occidentale. Toate aceste formațiuni cu reprezentare parlamentară sau care au și guvernat, au fost susținute și votate de aceeași cetățeni cu familiile lor din mai multe generații de moldoveni cu drept de vot. Membrii de rând, dar și unii dintre liderii publici și din umbră au avut de a face cu forțele politice enumerate mai sus și care au reprezentat la un moment dat acel segment treaz din societatea noastră.