sora

„Pesemne invrajbiti de-o vesnicie, Dumnezeu si cu Satana au inteles ca e mai mare fiecare daca-si intind de pace mana.

Mi-e despicata zestrea de inalt De-un rau hotar cu ape de durere Si trasa sunt spre-un mal sau celalalt De-aceiasi

Opreste-l, parintii sa-l vada Si casei binete sa-i dea, Sa intre curat in ograda, Opreste-l, ii dau clipa mea! Sa-ti

Doua lumi, Fiinta e doar una. Umila si supusa Ea le pacurge, Trece din una in alta. Uneori se intreaba

Ma iarta, codrule, ca-n pleata-ti deasa Atat de rar mi-am ratacit privirea Si n-am stiut, curata si frumoasa Sa-mi rabojesc

Noapte fara luna si stele Si un pom desfrunzit. Radacina ajunge la piatra, Steaua n-a mai rasarit.   Cer negru

N-as vrea sa mi se spuna cine sunt Nici chiar atunci cand nu voi sti nimica, Cand voi uita ce-am

O concentrare de lumina Si intuneric. Sinteza a dragostei Si urii Adevar si minciuna. Nemarginire. Soare si luna Sub o

O dunga de soare- Un semn al strigarii Culcate pe o parte. Un cer al rabdarii – Oglinda stramtorii –

Prea multa e larma… Si mare multimea Ca sa cunosc caderea, Sa urc la inaltimea. „Sa urce si sa cada?!”

De ce ar mai veni si luni? De ce n-ar fi duminica tot timpul? De ce ar fi si rai,

Cand zgura-mbraca ramul inflorit Se stinge-un neam de dor si de balada Abia, abia, mai mai vine sa ne vada

Tot stau ca prins in cleste – Nici o miscare in plus. Pamantul se roteste, Eu stau unde sunt pus.

mi-ai spart nebuneste tacerea… lasa-ma, dar, sa adun de prin unghere tipatul sfartecat. Gramezi, gramezi l-as tot face Sa-i ascunzi

Sunt zbuciumul firului de iarba In bataia vantului; Sunt linistea pamantului Adormit; Sunt impacarea frunzei cazatoare Cu pamantul. Sunt jalea