Moldova Mare

„Rusia îl are pe Globa, România o are pe Elodia, iar noi îi avem pe Sima şi pe Batevânt!” – strigă sanitara Vera. „A venit şi pe strada noastră praznicul! – triumfă Colesovnazadov. – Să distrugem Ucraina, acest stat artificial de mâncători de slănină, care au îndrăzneala să nu întoarcă Crimeea Rusiei!” „Noi suntem moldoveni identitari şi trebuie să visăm la o Moldovă Mare” – interveni Sobcor. – Să nu nimicim cu scepticismul nostru lăstarii visului naţional, să le permitem să devină copaci. Să fondăm din ei o livadă, ca să avem ce exporta, căci balanţa comercială e înclinată periculos de partea importurilor! Dar trebuie să ne grăbim, căci oreionul românizării se extinde cu viteză macdonaldică.” „Crimeea e a tătarilor! – replică Scurtoi. – Să-i trimitem pe Sima şi Batevânt la război cu Ucraina şi cu NATO!” „Mama lui Ştefan cel Mare a fost olteancă, iar Vlad Ţepeş era văr cu el, de ce să lăsăm teritoriile noastre în mâinile românilor? Să ocupăm toată România! Eu am o idee cum s-o cucerim fără război! – anunţă statistepaniucian Cozonac. „Să facem Republica Moldova atractivă!” – interveni liceana Ala. „Asta ar lua încă vreo două mii de ani. Nu e timp de pierdut. Ideea mea e să ne unim cu România, s-o moldovenizăm, apoi să pornim, împreună cu NATO, împotriva Ucrainei! Trebuie să ne unim urgent, ca să împiedicăm intrarea Ucrainei în NATO!” „Să strângem în cleşte Ucraina mazepiană! – strigă Colesovnazadov. – Trăiască frăţia moldo-rusă!”

„Mie îmi plac tare poeziile lui Eminescu „Pe lângă plopii fără soţ” şi „Sara pe deal”- spuse, nitam-nisam, liceana Ala. „Fără Eminescu şi compania! Fără Caragiale, Brâncuşi etcetera! Noi avem identitate proprie, Eminescu ne face români!”, – explică Sobcor. „Nu împrumutăm de la români! Clasicii noştri purmoldoveni nu-s mai răi: Mospan, Canna, Barski, Kutcoveţki…- enumeră sanitara Vera”
„Măi băieţi, îmi plânge inima când îmi amintesc că sabia lui Ştefan cel Mare îi la turci. Noi trebuie să luăm sabia lui Ştefan cel Mare de la turci! Noi trebuie să ne răzbunăm pe turci şi atunci am să mor liniştit!” – plânse moş Dumitru. „Pe turci şi pe tătaro-mongoli să ne răzbunăm, – strigă Colesovnazadov. Mergem spre Mongolia, apoi ne întoarcem să-i învăţăm minte pe turci!” „Ai uitat de tătari! – menţionă Cozonac. – Mai întâi să atacăm Rusia, pentru că a anexat Basarabia. Dacă nu ne anexa, noi eram în Moldova Mare şi atacam Ucraina, pentru că ne-a luat Sudul şi Nordul.” „Să mulţumim Rusiei că ne-a ocupat şi ne-a dat identitate. Acum trebuie să le-o transmitem şi moldovenilor care au rămas liberi, fiindcă Rusia nu i-a putut ocupa!” – se pronunţă Sobcor. „Atacăm Mongolia, apoi atacăm China, prea se întăreşte ea. O să ne îngălbenească pe toţi, se înmulţesc ca şobolanii şi invadează Siberia!” – se entuziasmă Colesovnazadov. „Nu atacaţi China, măi băieţi, ascultaţi-mă pe mine… Toate imperiile au căzut, da’ ea nu cade!” – avertiză moş Dumitru. „Să atacăm! – insistă Colesovnazadov. „Să atacăm, nu-i timp de pierdut!” – strigă Caltânăr, fluturându-şi cravata portocalie pătată cu suc de roşii. „Să nu atacăm China! Partidul nostru prieteneşte cu partidul comunist chinez”, – spuse sanitara Vera, proaspătă membră a PCRM. „Să atacăm!”…

În momentul acesta intră dl Stuh şi, aflând că avem de gând să atacăm China, porunci să ni se administreze câte o doză dublă de laxativ. În closet, era murdar şi rece şi, ca întotdeauna, lipsea hârtia igienică. Aşa că elanul nostru expan-sionist se stinse ca un opaiţ în noaptea istoriei integrate.