Tudor Cojocariu

Umbra se misca pe o alta carare Cine ii e calauza? Soarele… O pata neagra Luneca intr-un joc neinteles Urmandu-i

Imi caut pata mea de soare, Frantura mea de infinit Si picatura mea de mare – Le caut, dar nu

Cuvantul ar vrea sa fie plata Care nu ramane dupa o ploaie tomnatica. Impins de pacat, El spulbera graul semanat

Ploua. Ma ploua. Ma ploua pe cap, pe umeri. Capul meu, umerii mei, picioarele mele… Sunt una cu ploaia. Eu,

Zac rupta in bucati, Trasa pe roata Incercarilor si intamplarilor Incerc sa ma adun La poarta timpului descult…

Ma balacesc in visuri Ma las induiosata de graiul zburatoarelor Nocturne, Vorbesc cu strigoi despletiti. Grija zilei de maine Ma

  Sabie pustiitoare Taie in carne vie , Se napustesc primejdii, Fug, ma impiedic, cad, Sa ma ocoleasca napasta. Pulbere

  Grabiti-va: e cel din urma joc… De azi inainte se moare… Curand vom atipi in paturi moi, Vor veni

Ce-ar fi sa bat la usa melcului? Cred ca si-ar scoate coarnele In prag   Si m-ar lasa sa intru-

Ai incaput in gura-lupului Cascata de nesomn. Vin sa ma sprijine Poala catifelei, De frica sa nu te stranut Din

Am adunat tot verdele In palmele Mele Culoarea-mi topeste mainile Se prelinge incet Printre degete. Iarba si frunzele Prind culoare

Un fulg întârziat să vină Îşi caută prin vămi cărare. – Coboară dorul de-mi alină Urează-mi iară sa cresc mare!

Maidan udat de ploi mărunte Îmi gâdilă tălpile. Lovani răsturnaţi Îmi iau minţile. Şi apa curge De mă duce.  

Ascult lumina becului Paloarea mângâie urechea Încreţită de scârţâitul civilizaţiei. Seacă izvorul cu apă vie.      

Unde-i mâna Cerşetoare de păcat Să-i dau piatra din sân? Copii schilozi, schelele mergătoare, Vin umbre ca să-mi fure setea