Aplicarea dublelor standarde ca politică de stat

orel-0405_0Presa de orientare democratică din RM a titrat zilele trecute că unul dintre partidele ruseşti din ţara-lor-mamă organizează tabăra de vară “Gvardia 2020” (Garda 2020, n.a.). Circa 1000 de tineri participă începând cu 3 august la lucrările acţiunii prin intermediul căreia partidul politic respective îşi propune să creeze cadrul necesar pentru crearea unei platforme ideologice a organizaţiei “Garda tânără a Rusiei unite”. Pe lângă moldoveni, în localitatea Nikolskoe din Ucraina vor fi prezenţi şi tineri din Abhazia, Ucraina, Belarus, Kazahstan, Osetia de sud, Kîrghizia.

Motto: Obişnuinţa publicului survine în urma unui lung şir de tatonări, scursuri, manifestări şi atacuri psihologice prin intermediul media, discursurilor publice, şi a zvonisticii. Moldovenii au fost obişnuiţi de prea multe ori şi de prea multă lume pentru a avea pretenţia de independenţă şi neatârnare.

Fără a conta cine a călcat mai mult prin străchini pe parcursul relaţiilor bilaterale RM – România, publicul moldav s-a obişnuit, peste măsură poate, cu poziţionarea celor 2 actori: RM este statul care îşi apără cu dârzenie integritatea, suvernatitatea, demnitatea şi alte “–tăţi”, iar România este balaurul cu mai multe capete care vrea să distrugă prosperitatea şi bunăstarea ţării voroniste. În mod evident şi inevitabil, Voronin a pozat de-a lungul acestei “polemici”, purtată unilateral ce-i drept, într-o neprihănită fecioară, iar Băsescu într-un monstru hidos care şi-a construit întreaga politică estică pe spatele unuia dintre ultimii lideri politici bântuiţi în tărtăcuţă de fantoma comunismului. Dincolo de absurdul acestei situaţii închipuite şi turnate cu sârg de Tkaciuk şi echipa sa în minţile cetăţenilor, trebuie să ne amintim că, de fapt, moldoveanul este o fiinţă calmă şi umilă, indiferent de locaţia sa geografică – de o parte, sau de cealaltă a Prutului. Aşadar, ne putem da lesne seama că imaginata frică a cetăţenilor moldoveni de români, adică de ei înşişi, cum ar veni, nu este altceva decât o continuare cinică a politicii de dezbinare pe criterii etnice practicată de Putere, în cazul nostru, de comunişti. Am zis ”etnic”, încercând să mă poziţionez în locul generatorilor de conflicte comunişti, adică a celor care împart nişte indivizi de aceeaşi obârşie în grupuri etnice născocite pe timp de criză şi la comandă politică. Ştim cu toţii foarte bine că: familia trebuie să-şi menţină unitatea; un grup de colegi angajaţi în cadrul aceleeaşi instituţii trebuie să aibă alte subiecte de dezbateri decât cine sunt ei (de la bunici până la copii); politicienii trebuie să-şi construiască discursul pe alte baze decât „cine pe cine va alunga primul din ţară”, iar preoţii trebuie să evite asocierile cu vreunul dintre partide, acestea din urmă fiind prin definiţie „lumeşti”. Sună bine. Sună a democraţie. Sună utopic pentru noi. Identitatea ne formează în primul rând. Toată lumea aşteaptă de la noi să ne exprimăm. Americanii încurajează începutul de drum democratic pe care am pornit, ruşii au întâlniri cu reprezentanţii liberali, iar liderii din România îşi exprimă încrederea şi susţinerea necondiţionată a românilor de dincolo de Prut, adică a noastră, la fel ca şi până acum. Am trecut prin nişte turbulenţe majore, în special din 5 aprilie încoace. A contat majoritatea şi faptul că am avut opinie (!). Lipsa verticalităţii, respectiv a unei opinii bine-articulate pare să fie blestemul nostru de care sunt sigur că ne vom scutura în timp util, dacă dăm dovadă de suficientă voinţă şi tact. Am trecut prin alegeri. S-a văzut că majoritatea a blamat politica promovată de comunişti, inclusiv acea politică dură la adresa Occidentului, cu precădere a României. Am urmărit cu mare interes spumele preşedintelui, în exerciţiu deja, Voronin, dar mai mult de dragul show-ului, a unui spectacol de prost-gust apt să provoace efecte de tot soiul: de la repulsie pentru prezentul, dar şi pentru viitorul apropiat al RM, până la valuri de nemulţumire şi stimulare a energiilor şi aşa clocotinde a unor tineri ca noi. Cetăţenii moldoveni din România au dat cu (,) comunismul de pământ în două rânduri anul acesta. Pe noi nu ne înghit oficialii. Am putea deduce de aici că noi nu suntem tineretul Moldovei, acela care a beneficiat de închipuitul an al tineretului voronian. În schimb, despre noi se scriu articole în Moldova Suverană a lui Berlinschi şi Conţiu. A fost blamat statul român că ne duce pe la mare, pe la munte, ne dă burse şi ne instruieşte cum să ne uităm „originea moldovenească” şi să o adoptăm pe cea „străină”, românească. Curiozitatea şi indignarea mă face să mă întreb, cum de acel statalism care dă pe dinafară din inima partidului roş-moldovenist nu i-a făcut pe cerberii integrităţii noastre să se autosesizeze cu privire la organizarea taberei noilor Guardişti ai Rusiei Unite (!), cu participarea inclusiv a viitorilor apărători ai statalităţii moldoveneşti? Oare faptul că se urmăreşte crearea unei baze ideologice, deci spălarea delicată pe creierul şi aşa turmentat al tinerilor moldoveni politizaţi, prezenţa în denumirea taberei a numărului 2020 (oare se referă la un an anume?), colegialitatea în spiritul căreia vor fi aceştia pregătiţi împreună cu omologii lor de prin alte teritorii ale „unei Rusii unite” distruse de „pacificatorii” ruşi, nu sunt argumente suficient de importante pentru ca responsabilii şi reprezentanţii noştri să reacţioneze ferm şi să sară din fotolii? Răspunsul este evident, dar va fi dat mai tîrziu, suficient de târziu pentru ca noi să-l prindem.

Tudor Cojocaru

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>