Bă, eşti un dodon!
Bă, eşti un dodon! În felul acesta ne vom putea adresa de azi înainte celor care fac declaraţii mincinoase şi care se umflă-n pene de nu li se vede gâtul de atâta demnitate umană ce dă pe din afară. Să nu le fie cu supărare celorlalţi cetăţeni care poartă acelaşi nume, dar jos-numitul i-a depăşit în notorietate pe toţi ceilalţi luaţi la un loc, făcând ca numele lui să dăinuie peste veacuri, sau poate doar peste luni. Două luni.
Nu, nu atentez la onoarea unor purtători de nume, pentru că regret şi eu că dintre toţi purtătorii de nume, anume acesta a răsărit împins de la spate de partmembri şi partmedia.
Şi nu, nu atentez la demnitatea lui I. Dodon, pentru că nu vreau. Nu pot. Nu am de unde.
Remarc, în schimb, o perseverenţă înverşunată a sus-numitului de a se face de râs. Nu se simte stânjenit nici de avalanşa de critici argumentate care i se aduc sistematic pe blog, nici de sfidarea neruşinată a unui adevăr ştiut şi de copiii de clasa a V-a privind identitatea noastră şi nici de insultarea raţiunii oricărui cititor care are mai mult de 4 clase primare.
Adică, un om care foloseşte pe post de argumente speculaţii inventate precum «cineva îmi spunea că… », se aşteaptă să-l credem când spune că a făcut nişte săpături (îndrumat de colegii comunişti anti-moldoveni şi arheologi, probabil), iar la fundul gropii a găsit nişte bieţi chişinăuieni care s-au săturat de vorbe şi de drumuri proaste. Sunt nişte chişinăuieni atât de chinuiţi, încât şi-au dat şi ultimul bănuţ pentru acest ultim şi disperat efort de a-i ajuta pe concetăţenii lor să trăiască mai bine. S-au gândit, s-au opintit şi au găsit formula succesului. Ai pus un panou – s-a reparat o groapă. Ai mai pus un panou – s-a mai plătit un salar profesorului. Ai mai pus unul – s-a achitat o compensaţie pensionarilor. O veritabilă campanie socială, adică pentru societate, pentru popor! Mulţumim şi lehamite, tovarăşi!
Tovarăşul se mai aşteaptă ca noi să-l susţinem atunci când îl acuză pe primarul Chirtoacă de frustrări şi furie, bazându-se, din nou, pe «cineva, care i-a spus». Ei bine, i-am spune şi noi câteva. Dar mă tem că nu ne va crede, or noi nu suntem nici antropologi, nici arheologi şi nici simulanţi moldovenişti anti-moldoveni.
Dacă a scuipa în faţa chişinăuienilor cu nişte vorbe scrise pe nişte panouri cu nuanţe de roz înseamnă fapte, dar nu vorbe, atunci halal de asemenea eroi locali ai internaţionalei comuniste. Apropo, sunt curios dacă şeful de la drepturi şi minorităţi (cel care e împotriva minorităţilor, ca atare), şi el mare patriot ne-vorbitor de grai moldovenesc al limbii române, ştie despre faptul că fiul său rătăcitor se simte «reprezentat» de rozul celor care strigă din greu că sunt discriminaţi. Probabil că şi susnumitul se simte discriminat de propria-i conştiinţă, în calitate de român moldovean care susţine că e doar moldovean-şi-punctum, într-un stat cu populaţie majoritar românească.
Vorba aia (moldovenească şi ea): De la comunist la minoritar nu e decât un pas.
Ce ziceţi, moldoveni, facem pasul?
