Cântecul Basarabiei
Cand zgura-mbraca ramul inflorit
Se stinge-un neam de dor si de balada
Abia, abia, mai mai vine sa ne vada
Cate-un strabun de sila povarnit.
Cu teama parca de-osandit pasim
Pe-ogorul ce respira libertate;
Ne credem orbi si muti, fara sa stim
Ca a vedea si a vorbi se poate.
Strabate firul mare, omenesc
Prin fratii mei, il simt adinc in mine,
Si tot ma-ntreb de ce nu se iubesc
Nici chiar atunci cand ora sfanta vine,
Si cand pamantu-i cheama din strafund
Cu vocile stramosilor sub talpa
Iar ei ca niste cartite se-ascund
Cu dorul fara dor si mintea calpa…
