Cetăţenie română pentru toţi românii, la propriu

Chestiunea acordării cetăţeniei române în condiţii speciale este şi va rămâne una controversată, având mize de ordin moral, istoric, dar şi geopolitic. Mulţi sunt actorii cărora nu le-ar convine ca trecutul, aşa cum apare el în memoria colectivă a celor care au reţinut ceva din istoria învăţată în şcoală, “să se răzbune” pe cei care şi-au imaginat că pot sta în calea unităţii culturale a unui popor. Dar asta nu are de ce să împiedice acel popor să vrea mai mult, să depună toate eforturile pentru a prospera şi pentru a recupera anii pierduţi din cauze neimputabile lui.

Spiritul celor de mai sus se regăseşte şi în articolul 11 din Legea cetăţeniei, care sună în felul următor: “Persoanele care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română (…)”. Chestiunea constă, aşadar, în această lipsă de imputabilitate, care poate reprezenta mobilul adaptării prevederilor legii, astfel încât şi cei care-şi asumă identitatea etnică românească să poată beneficia de cetăţenia română, chiar dacă s-au născut la câţiva km de graniţele de la un moment dat ale României Fireşti (1918-1940), din motive neimputabile lor. În mod evident, aceştia nu se deosebesc din punct de vedere al asumării identităţii româneşti de ceilalţi români din jurul graniţelor. Cu alte cuvinte, un român din dreapta Tisei, altul din Valea Timocului, sau celălalt din stânga Nistrului sunt din punct de vedere etnic şi identitar, la fel de îndreptăţiţi să li se recunoască cetăţenia română precum sunt cei din Republica Moldova, din Cernăuţi, sau din Balcic. Nu afirm aceste lucruri exclusiv din raţiuni istorice şi morale, ci mai ales în baza unor experienţe proprii, având ocazia de a interacţiona cu români care ar constitui, eventual, corpul beneficiarilor unor asemenea modificări.

Sigur, condiţiile ar trebui să fie aceleaşi pentru toţi, în baza criteriilor conţinute în articolul 8 din aceeaşi Lege a cetăţeniei. În felul ăsta n-am mai rămâne prizonierii unor criterii bazate pe nişte frontiere care, au tot fost modificate de-a lungul vremii, indivizii care fac parte din poporul român rămânând purtătorii identităţii etnice, chiar dacă au fost “măturaţi” de colo-colo ba de fascişti, ba de sovietici, ba de condiţiile economice proaste, ba de cine ştie ce alte “calamităţi” mai mult sau mai puţin umane.

Şanse ca asemenea modificări să apară într-un viitor nu prea îndepărtat există, mai ales că există din ce în ce mai multe voci, provenind din diferite zone, care susţin o asemenea evoluţie a Legii. Totul este să fie prezentate argumentat şi calculat toate avantajele iniţiativei, din perspectiva României şi a românilor ei, astfel încât atât cei pe care nu îi interesează subiectul, cât şi cei care au dintr-un reflex primitiv rezerve faţă de chestiunea românilor din afara graniţelor, să reacţioneze pozitiv şi în virtutea interesului naţional.

Vezi articol și aici: Timpul, VoxReport/Unimedia, VoxPublica

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *