Eforturi de îmbunătăţire a relaţiilor româno-moldoveneşti

20040527144047vladimir_voronin_ion_iliescu203x152.jpg 

Preşedinţii României şi Republicii Moldova, Ion Iliescu şi Vladimir Voronin, au convenit joi, la Mamaia, să ia măsuri pentru relansarea relaţiilor dintre cele două ţări, caracterizate până acum printr-o răcire accentuată.

Ion Iliescu şi Vladimir Voronin au avut o întâlnire bilaterală, înaintea începerii summit-ului şefilor de stat din Europa Centrală.La finalul întrevederii, purtătorul de cuvânt al şefului statului român, consilierul prezidenţialCorina Creţu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că Ion Iliescu i-a spus lui Vladimir Voronin că România nu înţelege “campania antiromânească” declanşată în ultima perioadă în Republica Moldova.“Preşedintele Vladimir Voronin a subliniat că această campanie nu există şi că există în schimb provocări şi că autorităţile din România şi Republica Moldova trebuie să coopereze şi să dialogheze mai îndeaproape tocmai pentru a nu cădea pradă acestor provocaări”, a mai spus Corina Creţu. Vladimir Voronin s-a arătat însă deranjat de unele afirmaţii făcute de-a lungul timpului de preşedintele Iliescu, potrivit căruia România şi Republica Moldova sunt “două state româneşti” şi că cetăţenii lor vorbesc limba română.Voronin a insistat asupra recunoaşterii statutului “limbii moldoveneşti”. Ion Iliescu a replicat că problema are o importanţă minoră şi că în opinia sa, e important faptul că limba română vorbită de moldoveni, bănăţeni sau ardeleni e înţeleasă de toţi, în ciuda diferenţelor regionale. “Deşi preşedintele Iliescu îşi menţine aceste puncte de vedere, cei doi şefi de stat au convenit să găsească modalităţi concrete pentru depăşirea situaţiei actuale. Ei au hotărât reactivarea comisiei mixte româno-moldoveneşti, mai ales în plan economic”, a mai spus Corina Creţu.

Recidivă la Chişinău

Preşedintele Iliescu l-a invitat pe Vladimir Voronin la comemorarea lui Ştefan cel Mare, pe 2 iulie, la Putna.Însă, în timp ce la Mamaia se anunţau iniţiative de reconciliere, la Chişinău era lansată cartea “Ştefan cel Mare – Voievodul Moldovaniei”, a istoricului Vasile Stati.Cartea a fost tipărită pe banii guvernului Moldovei, şi conţine multe pasaje polemice. Iată numai două exemple:

  • “Sedus de ideologia naţionalist comunistă ceauşistă, Preşedintele României I.Iliescu repetă în 2004 cu nonşalanţă fanteziile generalului istoric Ilie Ceauşescu, tirajate în 1986. Preşedintele României declară fără nici o remuşcare că Ştefan al III-lea cel Mare, domnitor al Moldovei timp de 47 de ani, ar fi fost, cică, “domnitor român”, care ar fi întreprins, cică, “acţiuni de a realiza un front comun (!) românesc(!) împotriva Imperiului Otoman”.
  • “Este limpede: istoria românească în 2004 este dominată de aceeaşi ideologie ce se impunea şi în 1986: naţionalismul românesc comunist ceauşist, promovat, ce-i drept, de îndrumători diferiţi: în 1986 – de N. Ceauşescu, în 2004 – de I. Iliescu. Ridicol şi absurd!”

Vasile Stati este considerat unul dintre cei mai fervenţi promotori ai moldovenismului, mişcare considerată a fi de sorginte stalinistă şi promovată de actualele autorităţi de la Chişinău.Ministrul adjunct al educaţiei, Anatol Dubrovschi, a declarat că ministerul va promova noua carte a istoricului Stati în şcolile din republică. http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2004/05/040527_iliescu_voronin.shtml 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *