Letonii, care înainte de a fi naţionalişti, sunt normali

Sunt în Letonia de câteva ore, iar cea mai importantă idee care îmi vine în minte şi care rezonează cu gândurile celorlalţi colegi ai mei, ţine de faptul că letonii au o demnitate naţională care până acum impresionează. Cineva îmi spunea: „Iată letonii sunt naţionalişti, nu ca noi!” Iar eu i-am răspuns: „Nu, letonii sunt normali, nu ca… ”.

Adevărul trebuie să fie dat drept exemplu. Odată asumat, acesta poate da bătăi de cap doar inconştienţilor sau celor care nu vor să fie sinceri cu ei înşişi. Altcineva îmi spunea: „Uite, polonii au întreprins măsurile economice şi sociale usturătoare atunci când şi-au permis, imediat după destrămarea URSS şi până în ’96, iar acum pot răsufla uşor, pentru că au o ţară înfloritoare.” Noi nu îndrăznim, mai bine mârâim şi ne plângem pe la colţuri că viaţa e grea şi nedreaptă.

Va trece şi asta. Vom da şi noi oaspeţilor noştri oficiali broşuri cu istoria poporului român dintre Prut şi Nistru, în care să povestim despre ocupaţia sovietică şi suferinţa poporului nostru; vom pune şi noi în plicurile adresate oaspeţilor noştri oficiali câte o copie a Declaraţiei de Independenţă faţă de uniunea sovietică; vom vorbi şi noi limba rusă ca pe o limbă străină şi doar de dragul oaspeţilor care nu ştiu o altă limbă.

Ne vom respecta şi noi, înainte de a cere să fim respectaţi…