Muzica ce ne unește

În noiembrie 2013 organizam la Chişinău concertul Direcţiei 5, care a cântat alături de Gândul Mâţei pentru publicul din Chişinău, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, un eveniment al Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.

Am văzut atunci o emanaţie a sentimentelor naţionale a celor din sală precum rareori mi-a fost dat să văd. Am avut cu toţii parte de tricoloruri, scandări şi aplauze nu doar pentru prestaţia artiştilor, ci şi pentru ideea în sine, de a fi prezenţi pe aceeaşi scenă, în acelaşi spirit, oameni din mai multe colţuri ale spaţiului românesc, cântând pentru românii din cel de al doilea oraş românesc, din punctul de vedere al numărului populaţiei.

Săptămâna aceasta am avut o nouă experienţă similară, de data aceasta cu o ocazie la fel de frumoasă, respectiv Ziua Unirii Basarabiei cu Regatul României (pe stil nou), unde ne-am bucurat de un spectacol de Loredana şi formaţia Agurida. Evenimentul a încununat, pe de o parte turneul naţional magic al artiştilor, iar pe de alta, a marcat încheierea colaborării ICR Chişinău şi a DPRRP pentru realizarea unor acţiuni prilejuite de Ziua Unirii.

Ambele concerte de la Palatul Naţional la care m-am referit, la care se adaugă şi spectacolul trupei Holograf, s-au ţinut cu casa închisă. De fiecare dată, atmosfera a fost la fel cum ar fi fost în oricare alt oraş românesc, iar cei prezenţi s-au manifestat de parcă ar fi uitat pentru câteva ore de problemele economice, de tensiunile etnice şi de dilemele zilnice. Pentru toată lumea de acolo părea să fie clar cine sunt, de ce au venit şi de ce sunt pe aceeaşi lungime de undă cu artiştii. În condiţiile acestea, nu puteam să nu mă întreb cum ar fi dacă şi în afara sălii de spectacol am avea o solidaritate similară între românii din stânga Prutului, dar şi a acestora cu românii din celelalte zone ale ţării (Oltenia, Banat, Bucovina, Maramureş, Muntenia, Dobrogea etc.).

În mod cert, concluzia care trebuie trasă după asemenea evenimente este că muzica şi cultura, în general, ne unesc. Acestea au devenit, după mulţi ani de simbioză murdară cu propaganda mutantă comunistoidă, acel liant care ne poate face să trecem peste diferenţe de valori, de graiuri, de stereotipuri şi de minciuni, în fond. Asta pentru că nişte artişti care se simt liberi în eforturile lor de creaţie, nu ne pot transmite decât mesaje de libertate şi optimism. Indiferent de genul muzical abordat, artiştii au această capacitate unică de a comunica profund cu publicul. Simbolurile, imaginile, alături de transmiţătorii uzuali precum sunetele sau cuvintele, sunt acele elemente care pot ajunge la memoria, simţământul şi sufletul uman, revigorându-le şi reamintindu-i cine este cu adevărat.

Muzica românească se află acum pe culmi înalte, fie că vorbim despre cea comercială, cultă sau underground. Recunoaşterea internaţională a publicului, un indicator mai fidel al impactului decât opiniile muzicologilor, este o dovadă în acest sens. Şi chiar dacă uneori muzica din dreapta Prutului ajunge pe malul stâng al râului prin canale occidentale şi doar după ce răzbat în topurile de acolo, un lucru este cert: faptul că publicul din Republica Moldova rezonează puternic şi o gustă, deseori fără a cunoaşte chiar, originea pieselor.

Vezi articol în Timpul și pe Unimedia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *