”Nistrenia”, mica URSS, la 30 de ani, văzută de 2 generații

Evenimentul

Acum câteva zile, Andrei Bolocan a descoperit un reportaj realizat de First Pridnestrovian Channel despre celebrarea la câțiva km de Chișinău a 30 de ani de ”independență” a butaforiei triste din stânga Nistrului. Apoi Andrei i-a dedicat (reportajului, nu celebrării) o bună parte din emisiunea Internetu’ Grăiește, realizată împreună cu Nata Albot. Alături de ei s-a expus și Oazu Nantoi (min 53-113), unul dintre oamenii noștri cu o gândire foarte ascuțită și un specialist recunoscut privind conflictul moldo-rus din stânga Nistrului. Acesta este evenimentul.

Termenii

O bună parte dintre tensiunile la care suntem expuși pe marginea conflictului moldo-rus în spațiul public pornesc de la utilizarea unor termeni. Să ne amintim de acea expresie nefericită folosită de Nicu Popescu anul trecut și care a ocupat primele pagini ale multor media.

Cel mai interesant termen, o premieră pentru mine, este ”Nistrenia” (un fel de Narnia, un tărâm imaginar, după cum bine a remarcat Nata Albot). Acesta a fost folosit obsesiv de prezentatoarea buletinului cu referire la ceea ce specialiștii denumesc republica separatistă nistreană, majoritatea – Transnistria, respectiv propagandiștii (sau ignoranții) – republica moldovenească nistreană.

În ultima categorie intră și (ne)președintele Dodon, care l-a alintat pe separatistul Krasnoselskii, marioneta rușilor de la Tiraspol, cu un drăgăstos ”președintele Transnistriei”.

Ceea ce s-a derulat pe parcursul a cca 5 luni, din martie până în iulie 1992, este etichetat despre război moldo-rus – de către specialiști, drept conflict transnistrean – de către majoritate, respectiv război civil de către propagandiști (sau gaffe-uri – vezi cazul Popescu).

Singura utilizare a unui termen în detrimentul celuilalt poate stârni furtuni. Lucru care se și întâmplă de fiecare dată în spații publice și private, făcând desuetă discuția despre adevărata problemă legată de acea populație și acel teritoriu. Se întâmplă la fel și în cazul discuției despre termenii moldovean-român, sau limbă ”moldovenească” – limbă română, la care m-am referit anterior cu nenumărate ocazii.

Generații

Cu siguranță, faptul că de zeci de ani ne zbatem să definim niște termeni a făcut ca discuția despre politica de expansiune a Rusiei, respectiv eforturile sale de păstrare a status-quo-ului din zona fostei URSS, nu avansează prea mult în spațiul public de la destrămarea uniunii încoace.

Încremenirea în trecut s-a desprins și din discuția mai tinerilor Albot și Bolocan cu mai experientatul Nantoi. Deși sunt sigur că primii au citit destule despre separatiștii din ”Nistrenia”, regimul-marionetă de la Tiraspol și interesele Rusiei, respectiv ale corupților noștri autohtoni, de a păstra valul de confuzie și obscuritate asupra subiectului, discuția acestora cu Nantoi a arătat mai mult ca o prelegere a celui din urmă. Ca o lecție a unei generații pentru cealaltă, ca de obicei, ne-dusă la bun sfârșit.

Dilemele

Deși înțeleg că e greu să comunici online și cu atât mai mult să insiști cu unele idei în raport cu cineva care mănâncă pe pâine atât teoria, cât și practica chestiunii separatismului nistrean, aș fi vrut mai multă fermitate în abordarea celor doi realizatori.

Aș fi vrut ca aceștia să obțină răspunsuri la dilemele lor, care sunt și ale multor tineri și mai puțin tineri din generațiile care n-au fost afectate direct de cea mai recentă agresiune armată rusească asupra suveranității RM.

Una dintre aceste dileme a fost enunțată de Nata Albot în emisiune. O reiau aici, cu speranța că am înțeles-o corect: oare n-ar fi mai înțelept ca acum, după 30 de ani de separare, să lăsăm deoparte toate animozitățile și să ne apropiem, pur și simplu, oameni cu oameni? Aici reacția lui Nantoi a fost, după cum era de așteptat, vehementă și fără loc de negociere. Dar am remarcat măcar un început de dezbatere, deși nefinalizată.

Generația celor născuți în anii ’80 și mai încoace, după ’90, are nevoie să învețe de la specialiștii mai experimentați. În chestiunea separatismului transnistrean, în geopolitică, state-building, siguranță publică – poate mai mult decât în domenii actuale și dinamice precum digitalizarea, comunicațiile, sau revoluția big data – tinerii au ce învăța de la vârstnici. Măcar de dragul culturii generale a celor dintâi, dacă nu a unor obiective mai aplicate.

Meritul

Cu toate acestea, meritul realizatorilor Internetu’ Grăiește rămâne acela de a fi scos la suprafață dezbaterea a ce e a fost, ce a devenit și încotro se îndreaptă cele două realități paralele din dreapta și stânga Nistrului. În ceea ce mă privește, deși rămân adeptul abordărilor ferme ale specialiștilor ca Oazu Nantoi, aș vrea să văd o dezbatere consistentă și așezată, în care dilemele împărtășite de atât de mulți tineri să fie lămurite de cei care se pricep la asta.

Chiar dacă, uneori, soluțiile spre care înclină cei mai mulți dintre noi ar putea fi considerate drept superficiale, fără bază științifică, sau neconforme principiilor de drept internațional, eu le rămân recunoscători celor doi realizatori pentru această încercare de dezbatere.